Inainte de decembrie 1989 era o legenda. Desenele lui – prefer sa nu le spun caricaturi – erau mai tari, pentru noi, cei care umblam cu limba scoasa dupa orice manifestare antisistem, decât romanele lui Buzura, Toiu sau Preda. O imagine face cât o mie de cuvinte, nu?
Cum sa uiti desenul cu coloana oficiala care se intrevede in spatele unui tramvai la al carui vatman urla un militian: "Lasa discutiile si trage pe dreapta!!"
Am un prieten care era in gasca la Carul cu Bere, când s-au trezit ca intra Mihai Stanescu. Au sarit imediat pe el. Cum tocmai ii aparuse volumul pe coperta caruia un cetatean cu ochelari negri, cocotat in spinarea altora doi, depaseste creasta unui zid, l-au iscodit asupra mesajului. La care artistul a raspuns linistit: "Unul singur ajunge sa vada Dincolo, si ala e orb".
Dupa revolutie, a fost curtat o vreme de catre presa, ca acum era voie. In plus, a stiut sa faca agitatie in jurul lui, instalându-si ba o caleasca, ba o ambulanta in fata CCA si declarându-si public supararea pentru ca a ramas singurul securist fara sediu de firma…
Atunci când, in sfârsit, si-a "tras" magazin vizavi de Sala Palatului, am fost la inaugurare si i-am semnalat ca e un moment istoric: n-a mai ramas niciun securist fara firma! Uitase propria lui poanta si a fost incântat sa si-o aminteasca, celebrând-o prin deschiderea unei sticle de sampanie.
Dar cam asta a fost tot. Obiectele umoristice – nu stiu cum sa le spun altfel – create de Mihai Stanescu n-au avut nici pe departe succesul albumelor predecembriste. Tentativele de colaborare cu mari firme de publicitate s-au soldat – dupa propriile lui declaratii – cu "tepe", in urma carora a ramas cu buzele umflate. Ceva-ceva satisfactii i-or fi adus campaniile electorale in care a fost implicat… grafic.
Acum, insa, Mihai Stanescu si-a lansat "volumul de adio", dându-ne intâlnire peste 20 de ani, pe motiv ca nici nu prea mai are vânzari, nici nu prea mai are lumea chef de râs (necum sa dea bani pe asta), nici nu prea se mai stie cine e si cu ce se ocupa.
Fireste, ii doresc din inima sa ajunga nonagenar si peste, dar lumea româneasca fara Mihai Stanescu si-ar pierde mult din hazul ei inconfundabil, si asta nu in cazul unei taceri de doua decenii, ci chiar mult mai repede. Sper, asadar, sa se razgândeasca si – daca e nevoie – sunt gata sa-mi incurajez toti prietenii sa intre in micul magazin sarcastic si sa cumpere macar o cana. Ar fi mare pacat ca realitatea bizara (e un eufemism) in care traim sa fi facut o victima atât de pretioasa: entuziasmul unui mare umorist.
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
