Cum a venit ea, cum am simţit-o intrînd încasă, în familie, în cuget!
Dar o criză, mai ales dacă e mondială, tepune în rînd cu lumea, în ultimă instanţă. Adică nu mai eşti untilică oarecare din Carpaţi, eşti ditamai cetăţeanul lumii,umăr la umăr cu americanul, cu neamţul, cu portughezul sau cugrecul, eşti "cetăţeanul lumii în criză": îţi pui masca suferinţeipeste grimasa de satisfacţie că toate caprele din lume trag sămoară. Behăitul lor final e o muzică destul deagreabilă.
Bine, criza americanului e una americănească,adică se petrece cam pe aceiaşi dolari din vremuri normale, numaică scad puţin consumurile.
Criza francezului e una franţuzească, adicăcetăţenii mai scad unu, două feluri de brînză de la masă, iar dinvinul de Beaujolais ascund cîteva butelci, pentru maitîrziu.
Criza grecului e una grecească, adicăturismul e tot turism, cetăţenii lumii se înghesuie să vadă măslinarumenindu-se la faţa locului şi pe Afrodita născîndu-se din spumaşamponizată a mării ca să poată face o poză braţ labraţ.
Numai criza românului e mondială. Adicătotală. Este incoloră, inodoră, insipidă. Ca fatalitatea.Guvernanţii nu-şi mai văd capul de treburi "de cînd cu criza", încondiţiile în care nu mai sînt bani pentru nimic. Dondăne canebunii în faţa naţiei invocînd criza, pe care şi-o trec unulaltuia, o molfăie ca pe anafură.
E criză şi nu mai facem drumuri! De parcăpînă la criză ar fi făcut cineva cu adevărat drumuri, de lacuceritorii romani încoace...!
E criză şi nu mai investim în sănătate! Deparcă pînă la criză ar fi interesat pe cineva starea de sănătate apopulaţiei, una care se străduieşte să intre în Cartea Recordurilorca sută la sută bolnavă.
E criză şi nu mai investim în cultură! Deparcă pînă la criză i-ar fi păsat cuiva de mersul treburilorculturale în România...! Cultura nici nu trebuie plătităartiştilor, că ea curge ca apa din izvor din capetele şi dinsensibilitatea indivizilor care nu au găsit ceva mai bun de făcutpe lumea asta. Că doar artiştii nu sapă după operele lor, nu taiebutuci, nu îşi frîng oasele...! Nu, ei păcălesc realitatea,inventează tot felul de tertipuri ca să acrediteze ideea că dinmizeria cotidiană ar fi o cale de evadare în absolut! Dar cine îicrede? Românul majoritar, care a participat la viaţa lui lafestivitatea de încoronare a atîtor regi ai manelelor, ştie preabine că arta e un moft iar artiştii sînt nişte moftangii. E crizăşi în vreme de criză nu avem nevoie să problematizăm, să nefracturăm creierul şi să ne detonăm sinapsele cu idei, ci trebuiesă fim foooooarte relaxaţi.
E criză şi nu mai investim în educaţie! Deparcă degradarea cu program, pînă la colaps, a sistemuluieducaţional românesc ar fi fost o mare realizare de dinainteacrizei.
Sîntem maeştrii crizei. Ah, dacă ne-ar danouă omenirea să organizăm o criză planetară, una după toateregulile noastre: cu mititei, cu bere, cu grătare, cu discursuri,cu manele, cu dansuri ţigăneşti, cu dansuri populare, cu bancuri cuun Bulă care face şotii "de criză"...!
Sub spectrul ameninţător al crizei totul estepermis.
Hoţia. Păi nu trebuie să trăim? Că doar n-osă dăm la cap...!
Mitocănia. Păi să ne mai controlăm şiesteticul comportamental pe vremurileastea...!?
Minciuna. Păi cum să ne strecurăm altfel prinistoria asta care se zburleşte la noi, dacă nu ne minţim unul pealtul şi fiecare pe sine?
Curvăsăria. Sîntem imorali din cauzacondiţiilor, la alte vremuri am fi altfel. Sîntem creştini, darnumai pînă la poarta bisericii.
Avem principii, dar la beţie şi în vreme decriză nu e condamnabil să le încalci...!
Românul e născut poet, conform unei teorii pecare tot el a inventat-o despre sine. Dacă e aşa, atunci în timpulcrizei devine, firesc, poetul crizei. De asta, se pare că de douămii de ani, de cînd ţine criza asta în spaţiul danubiano-pontic,românul nu a făcut drumuri concrete, pe pămînt, care să te ducă înbune condiţii dintr-o localitate în alta, dar e capabil să-ţivorbească despre transcenderea în spaţii virtuale nesfîrşite, acolounde e "tinereţea fără bătrîneţe". Iar calul lui Făt-Frumos, camijloc de locomoţie spre absolut, nu te hurducă - nici nu ar aveacum, de altfel, pentru că te duce, la cele două viteze pe care leare, "ca vîntul" şi "ca gîndul". Sărind peste gropi,adică.
Criza mondială e, în esenţă şi prin efectelepe care le produce, un fel de al treilea (al patrulea, alcincilea...) război mondial. Şi aici se fac strategii, planuri, sedeschid fronturi, se produc bombardamente informaţionale, se numărăvictimele.
Vai de cei care nu învaţă nimic din perioadacrizei...!
Numai că noi, românii, bieţii, învăţăm, dincîte am văzut după reacţiile individuale şi colective, după celeoficiale şi după cele neoficiale. Adică criza ne face să măsurăm dedouă ori înainte de a tăia prost o dată.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
