In noiembrie 1959, Truman Capote avea 35 de ani, era flamboaiant, gay si adulat ca un mare scriitor sudist. Dupa ce citeste o mica stire in The New York Times despre oribila ucidere, aparent fara motiv, a fermierului Herbert Clutter, a sotiei sale si a celor doi copii adolescenti in casa lor din oraselul Holcomb, Kansas, Capote isi propune sa se duca acolo si sa investigheze macelul. De indata ce criminalii - Perry Smith si Dick Hickock - sunt prinsi si adusi in Kansas, scriitorul ii viziteaza si isi da seama ca are in mana ceva mai mult decat un articol de revista: "cartea de nonfictiune a deceniului". Inspirandu-se din biografia lui Capote scrisa de Gerald Clarke, regizorul Bennett Miller si scenaristul Dan Futterman isi concep filmul ca pe o istorie despre un peste pe uscat (taranii privesc aceasta creatura bizaroida aterizata in catunul lor cu un amestec de suspiciune si oroare, pana cand Capote ii seduce cu povestile si confesiunile sale eviscerante), dar si despre autor ca vampir, gata sa sacrifice pe oricine - inclusiv pe sine insusi - pentru capodopera sa. Truman e fascinat de Smith, cu care leaga un pact faustian - pentru ca si el provine dintr-o familie destramata, intuieste in Perry un spirit inrudit: "E ca si cand am fi crescut in aceeasi casa", ii spune lui Nelle, prietena lui din copilarie, si ea scriitoare, care-l ajuta cu investigatiile, "dar cand a venit vremea s-o parasim, eu am iesit prin fata, iar el prin spate". Criminalul (surpriza: articulat si sensibil) vede in noul sau amic o posibila vesta de salvare; atata timp cat acesta plateste cheltuielile de aparare, exista o sansa sa scape de streang. De-a lungul unei perioade de 5 ani, plina de recursuri si amanari, ucigasii devin o cauza celebra, iar Capote continua sa-l stoarca de poveste pe (anti)eroul sau, ascunzandu-i titlul - "In Cold Blood/Cu sange rece". Daca, la inceput, Truman se otaraste la ucigas pentru ca nu-i face descrierea amanuntita a crimelor, mai apoi se lamenteaza ca nu e in stare sa termine cartea, pentru ca personajele principale nu sunt spanzurate. "Ma tortureaza", scanceste el, atunci cand aude de alta amanare a executiei.
"Capote" e unul dintre cele mai provocator intelectuale, mai ambiguu morale, mai profunde si mai haituitoare filme ale anului trecut. Nu e plin de sine si are tact. Un tact care nu trebuie luat drept lipsa de ambitie. Puterea sa imensa vine din faptul ca are toate virtutile pe care omul Capote le-a respins: delicatete, autocontrol, reticenta, rabdare. Nu e biografie banala, asa cum v-ati fi putut imagina, ci povestea genezei unei opere majore si a implicatiilor morale ce izvorasc din ea. Ajutat de o regie sobra si eficienta si, mai ales, de o interpretare epocala (Philip Seymour Hoffman nu il imita pe Truman, ci il "canalizeaza"), filmul vorbeste despre relatia deseori amorala a literaturii cu monstruozitatea, raport care, la urma urmei, nu face decat sa hraneasca fascinatia publicului pentru bestiile umane. Filmul te prinde in mrejele unei vraji simple ce genereaza un raspuns complex, pe masura abisalelor contradictii ale omului Capote. Astfel, pelicula devine o istorie a duplicitatii si a dispretului de sine - pierderea sufletului unui scriitor si inceputul prabusirii sale, dar si o fabula despre responsabilitatea actului artistic. Cat de justificat este sa se incalce orice limite, chiar si pentru o capodopera?
* Capote, regia Bennett Miller, cu Philip Seymour Hoffman, Catherine Keener, Clifton Collins Jr; premiera: 09.06.2006, distribuit de InterComFilm Romania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
