Ziarul de Duminică

Cu ingeri si demoni - Ilie Boca

Cu ingeri si demoni - Ilie Boca
11.07.2008, 17:03 185

Facand o analiza a operei artistului, remarcabila prin coerenta, criticul Alexandra Titu scria in 1983: "Ceea ce impune in contact cu opera lui Boca este... diversitatea ei, tendinta de a parcurge, nu doar succesiv (intr-o evolutie traditionala, de la concret spre abstract, sau de la non-figurativ spre regasirea figurii ca vehicul al valorii), ci simultan sau intr-o sectiune de timp foarte restransa, experiente artistice care in alte cazuri ne-ar parea polare, dar care in cazul sau converg foarte firesc. Impune deci faptul ca aceasta diversitate nu este corolarul unei atitudini eclectice, al unei derute intelectuale sau al unui epicureism cultural, ci numai o nevoie imperioasa de a epuiza lumea...".
Inca din anii '80, in pictura lui Ilie Boca (nascut la 21 februarie 1937, in Botosani) se facea simtita o certa predispozitie pentru elementul folcloric, tratat de artist intr-o maniera libera, extrem de personala, ce ocolea cu inteligenta capcanele unui pitoresc facil. Prudenta manifestata de artist in manevrarea temei folclorice l-a condus la forme picturale de o mare sobrietate compozitionala si cromatica. (Aparent) eclectice din punct de vedere tematic, compozitiile sale poliptice din anii ?80 (amintind intru catva de incercarile similare ale lui Florin Mitroi) combina portretul, scena de gen inspirata de traditiile sarbatorilor de iarna ale Moldovei natale, precum si diverse episoade vag identificabile. Rezultatul este un tip de narativism dependent macar in parte de conventiile picturii naive. Viziunea ultimilor ani (v. expozitia deschisa anul trecut la galeria Veroniki Art din Bucuresti intitulata Memoria imaginii, precum si cea de la Muzeul de Arta din Galati) s-a modificat imperceptibil in ceea ce priveste raportul picturii cu istoria culturala (raport subsumat, conform Alexandrei Titu, unui soi de "maping impulse"), dar semnificativ daca avem in vedere cromatica, ce castiga acum o noua dimensiune. "Exista la el parca un efort de a uita, de a uita - paradoxal - ce este arta, sau macar a inventa arta de la inceput, cu ceva din ingenuitatea asa-zisilor naivi." (C.R. Constantinescu, 1987) Nu o data, arta lui Boca se apropie de vechea pictura murala a bisericilor noastre, mimand vetustul, fragilitatea, culoarea fanata, calitati prin care opera sa se intalneste in spirit cu cea a unor Horia Bernea, Ion Grigorescu etc. Aceeasi dorinta de a prezerva arhaicul, de a prezentifica trecutul face ca elementul heraldic sa fie la randul sau convertit in motiv picural. Alteori, imaginatia sa pune in miscare forme al caror sintetism trimite in directia universului matissian, un Matisse al epocii bronzului insa. Ciclul sarbatorilor de iarna, in care recunoastem calutul impodobit cu valtrap si panas, personajul mascat, dar si zoomorfia fantastica evoca lumea unei familiare spiritualitati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO