Ziarul de Duminică

Cronici moldoveneşti/ de Ziarul de duminică

Cronici moldoveneşti/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.08.2016, 23:49 45

Dan Doboş

Cronici domestice

Postfaţă de Constantin Dram

Editura Tritonic

 

O selecţie a cronicilor publicate de autor între 1997 şi 2003 în cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.

Desigur, marea artă a unor „cronici domestice” – spune postfaţatorul – e să  identifici ceea ce scapă altora, să ştii să interpretezi ceea ce poate fi lăsat să treacă, să ai ştiinţa conexiunilor extinse, să vezi forţe ascunse în întâmplările mărunte ale vieţii zilnice, să supralicitezi ceea ce crezi că poate strica un statu quo cu vechime, să te uiţi peste tot cu pati­mă neoprită de vânător, atât în mediul în care trăieşti, cât şi în cele mai profunde resorturi ale propriei tale fiinţe. Cu alte cuvinte, să te instalezi temeinic pe vastul domeniu al experienţelor cunoscute cotidian, pentru a le deposeda mai întâi de puterea lor oarecare, trecându-le prin filtrul unei blânde causticităţi, declarată ca atare, reclamată ca atare, prin apel susţinut la o consoartă epică, la prie­teni, la colegi de redacţie, convivi.

Nu e vorba chiar de personaje, în accepţia literaturii; tot aşa, nu e vorba chiar de specie încadrabilă „altundeva”. Problemele stilului jurnalistic au devenit şi mai încurcate atunci când unii au vrut să despartă radical drumurile literaturii. Fără a intenţiona să ajungem la rezolvări miraculoase acum şi aici, trebuie spus că literatura exis­tă doar atunci când există şi atât, problemele cu nişele şi graniţele ei fiind, de cele mai multe ori, inventate de dragul unor demonstraţii.

 
 

Felix Nicolau

Morpheus:

From words to images

Intersemiotic translations

Editura Tritonic

 

Volum în limba engleză despre sensuri, cuvinte şi imagni, traduceri, abordări semiotice, comunicarea verbală şi nonverbală, simbolismul culorilor, pictograme, ideograme, logograme, videopoezie, mesaje vizuale, tatuaje şi multe altele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO