Ziarul de Duminică

CRONICĂ / Un duşman al poporului (II)

CRONICĂ / Un duşman al poporului (II)
24.09.2009, 14:56 81
Mai intâi, ceea ce se intâmplă afară e in mod repetatraportat la secvenţele-stas ale vieţii de deţinut. Redevenindliber, acesta constată că libertatea recâştigată este limitată,relativă şi, in orice caz, neimpărtăşită cu compatrioţii feriţi deexperienţa detenţiei politice. Majoritatea colegilor, acunoscuţilor şi a oamenilor străini cu care incă tânărul FlorinConstantin Pavlovici işi intersectează paşii sunt mai laşi decâtminoritatea luminoasă a camarazilor de inchisoare. Memorialistul euimit să constate (să-şi amintească) reacţii disparate care,cumulate, duc la un portret generic jalnic. Femeile se dovedescmult mai curajoase decât bărbaţii; mai solidare şi mai aproape de ovictimă a regimului decât reprezentanţii sexului virtualmentetare...
Verificată cu atâtea prilejuri,observaţia aceasta se inscrie intr-o logică a inversiunilorpsiho-morale pe care societatea nouă, construită pe fraudă şiteroare, le produce multiplicator. Aşa cum foşti colegi de"idealuri" şi de suferinţă sunt racolaţi de Securitate şitransformaţi in informatori, o femeie necunoscută poate face (şichiar face) un gest omenesc pe care apropiaţii şi rudele de partebărbătească il consideră mult prea riscant. Astfel că libertateacondiţionată a duşmanului poporului reeducat in inchisori şi lagărede muncă e mai consistentă şi mai autentică decât libertatea celorcare-şi tem atât de mult cariera, postul, relaţiile şi avantajele,incât şi-o ingrădesc singuri. Iată o scenă ilustrativă pentrumutaţia individuală, decupată şi focalizată din cea socială:"Aşadar, cei doi prieteni pentru care fusesem bătut in anchetaSecurităţii erau ei inşişi angajaţi ai acelei instituţii, caziarişti la oficiosul MAI. Informaţia m-a pus pe gânduri. In celedin urmă, m-am decis să-l sun, neputând rezista dorinţei de a-lrevedea pe omul de care mă simţeam legat sufleteşte. Am formatnumărul şi mi-a răspuns chiar el. I-am recunoscut vocea şi mi-amspus numele. A urmat o pauză, după care l-am auzit silabisind,parcă necrezându-şi urechilor: - Cine zici că-i la telefon? -Florin Pavlovici. - Da? Şi ce vrei?
Peste vară, la câteva luni de laaceastă scurtă şi infricoşătoare convorbire telefonică, am dat nasin nas cu Nichifor Pietriş, in centrul Capitalei, cam in dreptulUniversităţii. Când m-a văzut, a rămas incremenit o clipă, aceeaşiclipă de reflecţie care ii hotărâse şi pauza de la telefon, dupăcare a ţâşnit printre automobile, riscând să fie lovit de ele, pânăpe celălalt trotuar al bulevardului. Ce l-a făcut să fugă in felulăsta de un prieten este greu de spus. Mie mi-a amintit o scenă dinDostoievski, in care bătrânul Fiodor Karamazov, saltimbancul acelasentimental, şi desfrânat, şi ticăloşit, e intrebat de cineva: «Dece-l urăşti pe Cutare? Ce ţi-a făcut?» La care, nemernicul arăspuns: «Omul nu mi-a făcut nimic, in schimb, eu i-am făcut oporcărie aşa de mare, că de-atunci nu mai pot să-l văd in ochi.»Prietenul meu Nichifor Pietriş reacţionase aşa cum reacţionase nupentru că ar fi fost ticălos - in fond, avea inimă bună - şi nicidin motive de ideologie, nu avea apetit pentru aşa ceva, ci pentrucă frica ii intrase in oase, iar oasele infricoşate făceau calaşitatea să-i strălucească in culorile indecenţei." (pp.17-18).
Strategii de apărare maisofisticate decât fuga, dar tot jalnice, sunt dublul discurs şicomportamentul schizoid al intelectualilor, care intr-un felgândesc şi vorbesc in privat, şi cu totul altfel se exprimă inspaţiul public confiscat şi controlat de Stat. Parcurgând, inultimii ani, cele peste optzeci de volume din arhiva CNSAScompunând Dosarul de obiectiv al Radioteleviziunii, FlorinConstantin Pavlovici descoperă ceea ce ştia deja din propriaexperienţă de viaţă, astăzi sistematizată memorialistic.Intelectuali subţiri sau măcar cu pretenţii au fost in realitate -in dubla realitate a parcursului lor - colaboratori benevoli airegimului şi turnători abjecţi ai colegilor. Una dintre surse, ograţioasă poetă cu iniţialele S. J. şi cu numele de cod VALERIA,este folosită cu excelente rezultate incepând cu anul 1980. In celmai sinistru deceniu al ceauşismului, când nimeni nu mai poate aveanici o iluzie asupra societăţii socialiste multilateraldezvoltate, poeta-sursă "nu are reţineri in a ne informa cuorice aspect, indiferent de persoană, care prezintă interes pentrunoi". Iar "pentru munca desfăşurată a fost recompensată". E numaiun exemplu din zecile descoperite şi analizate de un memorialist cumemorie neselectivă, fără părtiniri şi circumstanţierisubiective.
Extrem de interesantă esteaceastă constantă ideologică, in care intră, de la un punct incolo,şi reacţia adversă a "uneltitorului contra ordinei sociale".Nolens-volens, biografia lui se va incărca de sarcinileideologiei unice. Lupta şi ura de clasă, inregimentarea şidisciplinarea individului, suspiciunea colectivă intreţinută prinmetode specifice şi sentimentul de totală dependenţă faţă dePartidul omniscient şi omnipotent ingustează la maximum câmpul deposibilităţi al subiectului, culoarele lui de salvare. Angajarea lasecţia culturală a Radioului se datorează climatului mai liberal alanului 1968 şi păstrează, până in decembrie 1989, un caracterprovizoriu, o mereu actualizabilă variantă de eliminare aelementului ostil.
Ostilitatea acestuia e reală şiea se răsfrânge ori se ghiceşte in numeroase scene. Dar, neputândfi una de acţiune, rămâne exclusiv una de reacţie. Camilioane de compatrioţi, mai laşi sau mai curajoşi, FlorinConstantin Pavlovici se vede legat, prin toate firele vieţii lui"libere", exact de Sistemul care l-a condamnat la cinci ani deinchisoare şi care controlează, in continuare, totul. Nu areimportanţă că un informator e agramat şi altul ageamiu. Estenotabil, dar nu esenţial că din documentele consultate la CNSASreies limitele Securităţii. Ceea ce contează cu adevărat e căideologia unică a fost impusă unui popor intreg prin deposedarealui de dreptul fundamental al alegerii libere. Fără posibilitate dedecizie reală, individul neatrofiat moral se va retranşa intr-olume lăuntrică, mimând supunerea şi revanşându-se tocmai prin aceldublu discurs acuzat de memorialist. Adevărurile cunoscute de toţitrebuie ferite, de către el sau de către ea, de prea multele urechiindiscrete. Socializarea adevărurilor comunitare, ca şi a opiniilornenumărate din ţesătura fină a libertăţii, a devenit in RepublicaSocialistă România imposibilă.
Intr-un mod logic, şi cu atâtmai terifiant, perspectiva ideologică anexează şi aceste insule degândire liberă. Procesul se vede destul de clar in "Frica şipânda", chiar dincolo de intenţiile autorului. Florin ConstantinPavlovici se răzbună pe ideologia care i-a malformat viaţainversându-i, pur şi simplu, termenii. El neagă ceea ce aceastaafirmă, gândind in ecuaţia supraindividuală pe care s-ar fi cuvenits-o respingă. Altfel spus, reacţia de dezgust faţă de propagandaregimului defunct e... tot in termeni de clasă. In viziuneaautorului, "lefegiii noii instituţii de represiune au fost, lainceput, sub domnia proletară a lui Gh. Gheorghiu-Dej, scursurasatelor, scursura oraşelor, scursurile umane. Analfabeţi,complexaţi şi frustraţi, işi completau insuşirile acestea cubrutalitatea fără margini." (p. 58). Şi in aceeaşi abordare: "Num-a mirat să observ că sărăntocii, leneşii şi beţivii care, pevremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, deveniseră activişti comunali oriraionali, ajunseseră iarăşi ori erau pe cale să ajungă, ei inşişisau prin odraslele lor, sărăntocii, leneşii şi beţivii locului,după cum fiii şi fiicele gospodarilor de altădată puneau, intr-unfel sau altul, stăpânire pe sat, in ciuda faptului că părinţii lor,etichetaţi chiaburi, fuseseră jefuiţi in numele poporului,arestaţi, trimişi la Canal, bătuţi de miliţieni, batjocoriţi, chiarucişi." (p. 93). Două mostre de wishful thinking care nu mainecesită comentarii.
Din fericire, memorialistul ilscoate pe autor din această perspectivă ideologizată şi aproapesimplistă asupra unor transformări ireversibile operate, la sat saula oraş, in anii comunismului. De fiecare dată când priveşte ofigură desprinsă de colectivitate, Florin Constantin Pavlovici işiregăseşte supleţea caracterizărilor şi suculenţa portretistică dinTortura, pe inţelesul tuturor. De la Nichita Stănescu laOctavian Paler şi de la indrăgitul Alexandru Ivasiuc (coleg deinchisoare) la antipatizatul Marin Preda, o galerie intreagă descriitori pe care fostul om de Radio i-a intâlnit şi i-a studiatsuficient de bine pentru a le prinde nota definitorie coloreazăpaginile cărţii. Dacă sursele Securităţii şi autorii de texteomagiale se exprimă in limbajul de lemn autohton, provocândlehamitea cititorului de nevoie, aceşti autori observaţi aici deaproape sunt vii şi expresivi. Inclusiv cei "accesaţi" prinistorisirile şi anecdotica altora. Fănuş Neagu, de exemplu, e văzutprin intermediul lui Al. Ivasiuc. Greu de găsit două structuriumane şi două tipuri de scriitor mai diferite. Şi totuşi,portretizarea unuia prin ochiul celuilalt e memorabilă: "Admira lael lucruri pe care i-ar fi plăcut să le facă, dar pentru care nuera dotat: să bea butoaie de vin fără să se imbete, să se culce cufemei necunoscute inchipuindu-şi că le iubea din tinereţe, să evocein scrisul său umanităţi şi peisaje inexistente, angelic, grotesc,inspirat. (...) Partidele de pocher se desfăşurau la palatulMogoşoaia, rechiziţionat abuziv şi decretat casă de creaţie, undecâţiva scriitori locuiau cu anii, pe cheltuiala vistieriei publice.- Fănuş a stat in palatul lui Constantin Brâncoveanu mai mult decâtau stat domnitorul şi toţi urmaşii lui laolaltă, de la 1700 şi pânăastăzi, a calculat cu suspectă admiraţie Saşa." (p.208).
Să inchei pe această notăcronica la o carte instructivă, şi deci apăsătoare, despre Epoca deAur a bieţilor mei părinţi.

*) Florin Constantin Pavlovici,Fricaşi pânda, Editura Muzeul Naţional alLiteraturii Române, Bucureşti, 2009, 232 p.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO