Am aratat saptamana trecuta flagranta neadaptare a sumarului cartii lui Ion Bogdan Lefter* la ansamblul fenomenului. Zecile de nume absente din ceea ce se anunta ca o panoramare a anilor 1960-90, prezenta incorsetata in timp a unora (impietriti in recenzarea de la 1985-86), prezenta strict formala, de cateva randuri, a altora (M. Zaciu, Sorin Alexandrescu, Eugen Negrici, A. Oisetanu). Adevarul e ca numai titlul strica natura meniului. Daca am fi avut o carte intitulata, sa zicem, "Lista lui I.B.Lefter", totul ar fi fost O.K. Altminteri - sunt nevoit s-o repet - , sa pui pe coperta acolada 1960-90 si sa prezinti debutanti editoral in critica de dupa 1990 (Corina Ciocarlie, Ioana Bot) si chiar din 2000 (Ion Buzera) in vreme ce din tablou lipsesc nume cu valoare netagaduit categoriala ca Al. Paleologu, G. Liiceanu, Alexandru George, alaturi de M. Papahagi, Florin Manolescu, Al. Calinescu, Sorin Antohi, s.a. e ceva greu de acceptat.
Datorandu-si afirmarea in anii '80 trioului Eugen Simion-Nicolae Manolescu-Mircea Iorgulescu si lui Paul Cornea cariera unviersitara de dupa 1989, I.B. Lefter le dedica mentorilor partea leului. Nimic rau in asta, poate doar excesul linguselnic pana la jena in cazul profesorului Cornea, uneori la un pas de ridicol, cum se intampla la p. 75: "cand mi-am sustinut doctoratul, l-a cunoscut si pe tatal meu. Stateam impreuna cu Domnul profesor in fata liftului de pe scara din stanga holului de marmura al Filologiei, dinspre Decanat si dinspre Sala de Consiliu, unde urma sa aiba loc mica reuniune. Tata a urcat cateva trepte si eu am facut prezentarile. Stiind de la noi multe despre Domnul Cornea, tata imi spusese in repetate randuri sa-i transmitem salutari (...) iar eu eram intre ei intr-o postura ambigua intre fiu si prieten..."
In timp ce unora li se sterge trecutul cu o simpla rasucire de buton (v. Ov. S. Crohmalniceanu, "in acei ani a practicat critica proletcultista", sau Ion Ianosi, pe care "biografia, mediul familial, temperamentul si convingerile l-au situat ideologic la stanga"), altora li se imputa prezentul, chiar daca altadata li s-a acordat incredere (v. Alex Stefanescu, considerat retrograd, fixat in structura campului literar '60-70 dat fiind ca "ii neaga" pe Nedelciu, Cartarescu, Gh. Craciun), in vreme ce altii sunt aburiti finalmente intr-o ambiguitate vag amenintatoare: "Discutii (cu Eugen Simion, n.n.) pline de simpatie, relatii cordiale, cu unele momente de sinceritate surprinzatoare. Nu le evoc acum, sub impresia mult mai puternica a transformarii de dupa 1989. In ce ma priveste, il cred unul dintre misterele cele mai uimitoare ale postcomunismului cultural romanesc. Il vom intelege vreodata cu adevarat, oare?" In fond, acestea pot fi luate foarte bine ca dovezi de fair play: daca atitudinile politice de dupa 1989 ale criticului in cauza contravin opiniilor si evolutiei lui I.B. Lefter, iata ca acesta nu-si elimina pur si simplu obiectul, cum ar face un resentimentar, ci il adnoteaza, il amendeaza incruntat-comprehensiv: "Greu de inteles involutia post '89 a lui Valeriu Cristea", noteaza el (v. 237). "O drama, in felul ei". Corect.
Dincolo de observatiile judicioase de intalnit ici si colo (ca de ex. relatia discurs critic - discurs etic la Monica Lovinescu, sau oscilatia structurala a lui Nicolae Manolescu intre T. Vianu si G. Calinescu, plus lovinescianismul) fibra atasanta a aplicatiilor lui I.B.Lefter o reprezinta, zic eu, pledoaria sa pentru esenta creatoare a actului critic. Chiar daca se declara impotriva calinescianismului si chiar daca se afirma ca un partizan al lui Adrian Marino - chit ca nu-i comenteaza cartile deloc si asta pe buna dreptate ("de pronuntat s-ar putea pronunta doar computerele din marile biblioteci, de tipul bancilor de date"; spune el; in plus, Adrian Marino "a avut onoranta generozitate de a ma desemna ca bursier Herder") - Ion Bogdan Lefter nu doar ca a practicat si practica relaxat si sagace foiletonistica, dar se declara net de partea elasticitatii eseului, a criticii literare ca gen creator (v. debutul capitolului Lucian Raicu), a deschiderilor tematice ca "mirifica aventura culturala", admirand "vocatia globalitatii". Definitorii sunt in acest sens disocierile de la p. 476 s.a., intr-un text, adevarat, din 1982.
Din pacate, am impresia ca dogmatismul la care a ajuns astazi Ion Bogdan Lefter, care examineaza literatura conform grilei unei instante erijate in autoritate omniscienta, nu prea va mai lasa loc de rasuflatoare unor astfel de pledoarii pentru elasticitate cuprinzatoare, pentru ludicul optional, pentru voluptatea lecturii si spiritul amalgamant al eseului. Nu ne ramane sa ne dorim decat ca macar pasiunea exactitatii, pe care o are, sa-i ramana... exacta.
*) Ion Bogdan Lefter, Anii '60-90. Critica literara, Editura Paralela 45, 512 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
