Disputa fără obiect dintre creaţionism şi evoluţionism seamănă puţin cu răspunsul postului Radio Erevan la întrebarea despre maşina Pobeda primită în dar de la statul sovietic de către marele compozitor Şostakovici: e corect, cu trei mici precizări: nu este vorba despre marele compozitor Şostakovici ci despre marele compozitor Haciaturian, nu este vorba despre o maşină Pobeda, ci despre o bicicletă, şi nu i-a fost dăruită, ci rechiziţionată.
Spun asta – asumându-mi riscul de a fi afurisit din ambele părţi – pentru că înseşi sintagmele creaţionism şi evoluţionism sugerează două teorii, care s-ar afla în dispută, folosind argumente de acelaşi tip şi o terminologie specifică. Şi, ca orice teorii, fiecare dintre ele ar fi susceptibilă de a fi completată, nuanţată, contextualizată, relativizată, contrazisă sau chiar anulată, pe măsură ce noi cercetări obţin noi rezultate. C-aşa-i în tenis. Adică în ştiinţă.
În realitate, de o parte avem într-adevăr o teorie, dar de cealaltă este o relatare mitologică. Nici Tora, nici Biblia, nici Coranul, nici vreun alt text religios din istoria lumii nu este şi nu şi-a propus să fie o carte de istorie sau un manual ştiinţific, ci o Lucrare de credinţă, culturală şi morală. De aceea, spre deosebire de teoriile ştiinţifice, cărţile sfinte sunt definitive şi nemodificabile. Crezi sau nu crezi în adevărul lor şi în faptul că acest Adevăr este absolut. Nu s-a pus, nu se pune şi nu se va pune vreodată problema „upgradării” Vechiului sau Noului Testament!
Ipotezele cercetărilor ştiinţifice, din contră, nu pretind să dezvăluie un adevăr definitiv (decât în rarele cazuri în care cercetătorul este prea plin de sine…), ci doar teorii care pot confirmate sau fi infirmate.
Am spus că disputa este nu numai anecdotic absurdă, ci şi fără obiect, dintr-un motiv extrem de simplu: religia şi ştiinţa nu se pot afla în conflict pentru că nu au acelaşi „obiect de activitate”. În vreme ce ştiinţa încearcă să descifreze CUM se petrec lucrurile, religia oferă răspunsuri la întrebarea DE CE. Teorema lui Pitagora, Legea vaselor comunicante ori Efectul Coandă nu au un scop, ele sunt pur şi simplu valabile, demonstrabile, observabile şi, mai ales, utile. Ştiinţa nu susţine că ele există pentru că a vrut cineva să existe, ci doar le constată existenţa. De partea cealaltă, religia nu e menită să explice cum a creat Dumnezeu lumea, în „date tehnice”, în schimb vorbeşte despre motivele pentru care a făcut-o.
În particular, ştiinţa ne spune cum a apărut omul, religia – de ce.
Cine întreţine falsa controversă? Ambele părţi. De o parte, cei care consideră Tora, Biblia, Coranul etc. ca fiind nu numai cărţi de morală şi religie, ci şi relatări care trebuie citite ad-literam. Prea puţin deranjaţi, se pare, de faptul că într-o asemenea lectură, am fi toţi produsele unei cascade de incesturi. De pildă.
De partea cealaltă, cei care refuză fiinţei umane orice dimensiune transcendentală. Ce se poate pipăi, există, ce nu – nu. Prea puţin deranjaţi, se pare, de faptul că viaţa noastră – deci şi a lor – este populată 99% cu lucruri pe care nu le cunoaştem în mod nemijlocit (l-aţi văzut dv. personal pe Ştefan cel Mare?; dar pe Barack Obama?), iar micul 1% e extrem de relativ, căci ce e canicula pentru suedez este răcoare pentru egiptean.
Îmi face plăcere să amintesc că din a doua categorie NU face parte Charles Darwin, care era un bun creştin şi – într-o epocă în care taberele erau şi mai radicale decât acum – a avut frământări serioase dacă nu cumva descoperirile sale sunt blasfemiatoare.
De asemenea, insist să repet că teoria lui evoluţionistă NU susţine că „omul se trage din maimuţă” – ceea ce ar fi şi o grosolană eroare cronologică! – ci că omul şi maimuţa au strămoşi comuni, ceea ce e cu totul altceva.
Concluzia? Un pic de calm, un pic de înţelepciune şi ceva mai multă documentare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
