Pictorul care a tasnit din sensibilitatea de medic a lui Corneliu Petrescu ne ofera, dupa 40 de ani de cariera artistica, foarte bine apreciata peste hotare, si in al 80-lea an de viata, o splendida selectie la Galeria Simeza, incepand cu 1 septembrie. Este o suita a temelor preferate de artist, in discreta alchimie a tehnicilor sale de atelier: compozitii bizantine, scene medievale, peisaje din Arizona, toamne sau pagini de album. Picturile si picto-colajele sale de mici dimensiuni au o elaborata densitate cromatica, adancimi stralucitoare de email oriental, care slujesc un figurativ delicat, aflat la hotarele abstrctiei lirice.
Itinerariile copilariei
In copilarie mi se parea curios ca sarutam mana inmanusata a Marthei Bibescu la castelul ei de la Posada. Ma ruga sa vorbesc romaneste cu nepotul ei. Era o femeie frumoasa cu niste ochi foarte adanci. Peluza era plina cu o sumedenie de muscate. Haladuiam prin fanete si paduri de fag, de la Breaza la Sinaia. M-am nascut la Slanic Prahova, unde familia a stat cateva luni, apoi s-a mutat la Comarnic. Am copilarit in aceasta oaza de verdeata cu flori si fluturi, ca si pictorita Georgeta Naparus. Si sotia mea, Mariana, cu care m-am casatorit in 1950, este si ea prahoveana. Tatal meu a fost directorul scolii din Comarnic, pe urma a ajuns inspector pe tara, de unde i s-au tras doi ani si mai bine de Canal, fara vreun proces. Tata a adunat multa piese etnografice si icoane, ca intr-un muzeu, cu care am trait in casa pana la cutremurul din '40, cand s-au mistuit. Imi placeau nespus circurile ambulante care poposeau la Comarnic, dresura de ursi, spectacolele cu cazaci. Am fost la balciuri cu miracole gen "femeia-paianjen", pana tarziu, la maturitate. In toata aceasta copilarie fericita am desenat (incepusem de pe la 5 ani). Am mostenit talentul la desen de la amandoi parintii. Tata ma punea sa umplu caiete intregi cu schite. Disciplina programului zilnic o am de atunci. Mama, cu simt mai realist, a vrut sa fac o meserie mai sigura. Cand aveam 14 ani ne-am mutat la Ploiesti, apoi la Bucuresti, impreuna cu cei doi frati gemeni mai mici, amandoi ingineri silvici acum. Eu am intrat in 1935 la Liceul militar din Tg. Mures. Imi placeau uniformele si efectele militare sI, mai ales, faptul ca acolo se facea carte serioasa.
Endocrinologie si desen
Apoi am intrat la medicina in Bucuresti, printre primii. Celebrul profesor de anatomie Gr. T. Popa imi aprecia mult desenele. In ultimul an de facultate mi s-a propus un post la Institutul Parhon, care tocmai isi intocmea schema de functionare. Am lucrat in acest institut 27 de ani endocrinologie de laborator si am sustinut un doctorat pe problematica tiroidei. Endocrinologia te invata multa morfologie a trupului si expresii fizionomice. In paralel, am continuat sa ma preocup de vocatia mea artistica. Plecam chiar inainte de pranz de la Institut si ma duceam in vecinatate, in atelierul meu micut, printre cele cu ilustrii artisti de pe strada Pangratti. Am participat la expozitiile medicilor din anii '50, unde l-am cunoscut pe Tuculescu. Am intrat in Uniunea Artistilor Plastici in 1966, la sectia de grafica, cu sef de comisie in persoana lui Ciucurencu. Faceam atunci gravura in lemn colorata si desenam mult. In campaniile medicale, de pilda in Maramures, colegii ma puneau sa desenez cele mai interesante persoane pe care ei le invitau la masa de consultatii. Am facut notatii in toate voiajele mele (care n-au fost putine). Imi plac aglomeratiile urbane si porturile. Am inceput cu Braila, unde am avut sansa sa stau cateva veri la rude si sa desenez pe faleza pana m-au somat autoritatile sa parasewsc locul, pentru ca stateam prea mult pe langa obiective strategice. In 1976, profesorul Stefan Milcu, care-mi cumpara deja lucrari, mi-a spus ca se inaspreste orarul la Institut si atunci m-am decis sa parasesc cariera medicala pentru cea artistica. A fost si disparitia parintilor care m-a indemnat spre o asemenea schimbare radicala a destinului. In general, am cam fost rasfatat de cei din jurul meu, care mi-au acceptat toate hotararile.
Starea de har a atelierului
Fac arta pentru placerea mea, iar sentimentul din care mi se nasc tablourile este uneori greu de descifrat sau de impartasit. Datorita profesiei mele initiale de medic cercetator, pictura imi este influentata de o anume disciplina stiintifica, de ordinea si rigoarea unei metode de lucru. La atelier ma duc in fiecare dimineata in afara duminicii. Dupa-amiaza, acasa, pregatesc schitele de idei pe care le materializez a doua zi la atelier. Spatiul mic si practica colajului mi-au impus formatele mai restranse pe care lucrez. Ascult mult muzica preclasica si, de curand, Mahler, si traiesc destul de izolat. De la inceput, ca sa depasesc conditia de auotodidact, am muncit foarte mult. Am ramas cu aceasta disciplina zilnica. Am evoluat incetul cu incetul, nu prin salturi. Atelierul imi da o anumita stare de har, trebuie sa se intample ceva pe panza pe care o am in fata, ca pe o scena. Pentru ca imi prepar singur culorile din cerneluri de gravura si pasta de uscat, lucrez si cu ruloul, atac mai multe panze deodata. Revin dupa uscare cu anumite colaje, cu foita de aur, cu desen prin scurgere filiforma in acrylic, intervin cu iscriptionari zgariate si alte procedee de mixare.
Cei de la care am avut cate ceva de invatat au fost Schweitzer-Cumpana, Vasile Dobrian, Ion Pacea si Mariana Petrascu. Il amintesc aici si pe Camelian Demetrescu, artist complex, aflat in Italia, coleg de suferinta in sanatoriu, in tineretea noastra, apoi coleg, doi ani, la medicina. Printre vecinatatile artistice de atelier ii evoc cu drag pe Gh. Saru, Musceleanu si Alin Gheorghiu.
Vedere din Marele Canion
Am avut cateva intalniri capitale, prilejuite de hazard, cu personae care mi-au sprijinit cariera. In 1969, Institutul Parhon este vizitat de o delegatie olandeza. L-am cunoscut atunci pe directorul Institutului de cercetare pe creier de la Amserdam, Prf. Ariens Kappers. Sculptor amator, a fost incantat de lucrarile mele, m-a invitat in Olanda la resedinta sa somptuoasa, plina de arta etrusca si de statui baroce. Mi-a facilitat prima mea expozitie personala in Olanda, la muzeul Singer din Laren. Apoi l-am cunoscut pe galeristul si colectionarul Jacques Sieverding, cu care am ramas prieten pana la moartea acestuia. Deschiderea americana a carierei mele se datoreaza expertului de la Fondul Monetar International, Geoffrey Tyler. Venit in Romania cu acordurile de imprumut in 1973, Geoffrey mi-a vazut cateva lucrari in vitrina galeriei Orizont. A dorit sa ma cunoasca si m-a invitat cu o expozitie la Art Society de pe langa F.M.I., la New York. Au urmat trei lungi calatorii in vestul Americii, la care am fost invitat cu sotia mea si care mi-au imbogatit considerabil repertoriul de forme. Daca ar fi sa fac o mare retrospectiva, mi-as dori publicul olandez, iar daca ar fi sa aleg un loc care m-a impresionat profund, acesta este Marele Canion.
Chiar daca ma consider fundamental pesimist si nu pot uita pragul de sanatate peste care am trecut la prima tinerete, m-a ocrotit destinul, am iesit din universul bolii (si ca profesie!) si am fost foarte bine primit, de-a lungul vietii, de mediile colectionarilor straini. La inceput, demersul meu plastic a fost legat de arta bizantina, de tipul de compozitie simetrica, de pretiozitatile culorii, de prezenta aurului. De mai multi ani folosesc colajul cu materii nobile ca ton si grafie, scrisori sau documente vechi, texturi catifelate. Strainii simt in arta mea atmosfera unor basme orientale, a unor icoane laice care le spun ceva despre Europa estica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
