In randurile ce urmeaza, vom incerca sa desprindem cateva file din cronica unui cenaclu literar cu destin atipic: a luat fiinta prin anii '80 la Dej, dupa care intalnirile s-au stabilit la Beclean; a functionat cu un entuziasm debordant, in pofida vicisitudinilor vremii, datorita unui grup de intelectuali care nu au acceptat sa se inchida in crisalide; pentru ca, imediat dupa 1989, sa-si intrerupa brusc activitatea. Veti intreba, desigur, ce a fost atat de deosebit Cenaclul Saeculum pentru a merita randurile de fata. Iata cateva argumente punctate de unul dintre fostii cenaclisti, Zorin Diaconescu: "Ideea i-a apartinut lui Radu Saplacan. El... a creat un grup de rezistenta la mizeria spirituala care era foarte reala si care a ajuns sa se numeasca Cenaclul Saeculum. Ce era diferit la Saeculum? Ineditul fenomenului. Cenacluri existau si pe vremea aceea, poate chiar mai multe decat azi. Erau "gazduite" de case de cultura, biblioteci, cluburi, scoli, stadioane... adica apareau in fisa de activitate a unui metodist, bibliotecar, instructor, profesor, activist cultural... care "raspundea" de cenaclu. Nota bene: raspundea, nu organiza, nu conducea. Adica era ochiul vigilent al regimului, scolit prin autocenzura, care avea mare grija sa nu se scrie si sa nu se rosteasca asocieri nepotrivite de cuvinte, periculoase pentru o societate care se voia "de nezdruncinat". Apare Saeculum... Un cenaclu al nimanui... nerevendicat de nici o institutie... dupa un scurt episod de paternitate din partea Clubului Tineretului din Dej, incheiat cu gestul-standard al omului care a pus mana pe un cartof prea fierbinte... Un cenaclu itinerant... adica gazduit prin bunavointa Bibliotecii Orasenesti din Beclean, a Liceului Metalurgic, a Liceului Agricol, a Casei de Cultura... Un cenaclu cu lideri de opinie puternici, ca Radu Saplacan, Teohar Mihadas, Ion Muresan, Marius Lazar, Cornel Cotutiu, Olimpiu Nusfelean, Aurel Podaru si multi altii, dar fara un lider formal, fara acte de identitate... Un cenaclu semiclandestin cu tot parfumul pe care il raspandea in anii '80 aceasta stare... Cu aceasta natura atipica a inceput Saeculum sa fascineze...".
S-au perindat la intalnirile sale literare invitati de prin toate partile tarii. Pe cativa dintre acestia ii evoca in randurile ce urmeaza unul dintre cei mai vechi cenaclisti - prozatorul Cornel Cotutiu. (Radu Constantinescu)
1981, septembrie, Dej
S-a reluat cenaclul, cu participarea d-lui Mihadas. Am avut prilejul unui Ion Muresan cu cartea de debut in mana si a prezentei debordantului prieten Gheorghe Parja, de la Baia Mare. Traiesc pentru Muresan exact ceea ce-mi scria pe dedicatia de pe cartea lui: o "simpatie ce risca sa treaca in frateasca iubire". Adunate, orele petrecute impreuna, de cand il cunosc, cu ocazia Cenaclului de la Cluj, nu alcatuiesc nici macar timpul unei zile. Si, totusi, am simtit deschidere catre el din primul moment. L-am auzit vorbind (un soi nostim de balbaiala, fraza incalcita si indarjita) si l-am urmarit spunandu-si poeziile: suferind, cu o solemnitate grava, o seriozitate meditativa - spunerea poeziei il metamorfozeaza, il transfigureaza pana la exorcism.
Parja continua a fi acelasi om de suflet, combinatie rara de onestitate (ce poate duce pana la duritate) si duiosie (ce prinde asa de bine pentru un om masiv, sculptural, cum este el). Ma cucereste candoarea lui, ce tasneste, cand nu te astepti, in toiul unei dispute, care pare ca nu admite replica, si teama ce transpare, cateodata, de a nu fi cumva un infatuat.
1981, noiembrie, Dej
Participare mai bogata: Domnita Petri, Olimpiu Nusfelean, Ion Muresan, Radu Tuculescu, Ileana Stetcu, Marius Lazar, Vasile Dragomir. Au citit (ca sa fac un fel de cronica): Radu Tuculescu, Vasile Dragomir si eu (primele pagini din capitolul III din Sandala...). In ce ma priveste, opinentii au ezitat, unii si-au revizuit afirmatiile - gasesc ca e firesc, cand ti se ofera cateva pagini dintr-un intreg, care intreg nu se contureaza decat din ansamblul partilor, un intreg pentru care un compartiment de text nu te poate lamuri asupra problematicii mesajului. Se reafirma, in ce ma priveste, o aplecare spre literaturizare, mi se imputa excesul de inteligenta si o prea indelungata prezenta auctoriala, o inadecvare intre personaj si limbajul sau. Ma mira opiniile acestea, atat pentru motivul ca se fac pe seama mea, dar si pentru ca ele sunt enuntate la "capitolul" defecte (desi, catre sfarsitul discutiilor, s-a revenit, considerandu-se ca, dimpotriva, tocmai in asta ar putea sa consiste virtutile prozei mele).
Mircea Cristea, organizatorul si patronul "oficial" al nostru, s-a intrecut pe sine de data asta, pornind de la amenajarea interiorului (...) pana la... intermezzourile culinare si... lichide (cafele, sandviciuri, tuici, sarmale, bere). Iar dupa incheierea sedintei de lucru, Clubul Tineretului a oferit - in regia simpaticului Chira - cateva fragmente din Teatrul ludic al lui Grosan. Dupa ce spiritele s-au incins, au urcat pe mica scena a salii Radu Saplacan, Dragomir, Marius si Chira si au oferit improvizatii spumoase, scene gen comedia dell'arte.
Au fost cateva ceasuri foarte frumoase; desi s-a ajuns la chiolhan in toata regula, intalnirea a fost lipsita de notele acelea de vulgaritate si insipid ce apar, inevitabil, la astfel de ispravi. (...)
Intalnirea noastra de cenaclu, pentru cei din Beclean si Bistrita, s-a terminat abia in gara Dejului, cu obisnuitele chiftele calde de la bufet, la miezul noptii.
1982, iunie, Dej
Am avut "musafiri" pe brasovenii Vasile Gogea si Gheorghe Craciun. Cei doi au lasat o agreabila impresie. Comentatorii textelor s-au straduit sa fie la inaltimea prozelor citite. Cea mai elocventa dovada: e pentru prima data cand "procesul verbal" al lui Dragomir a fost lipsit de sare si piper. Gh. Craciun imi ceruse cartea mea din '78 - i-am spus ca nu mai am exemplare disponibile. Se simte in acest om clocotul, incrancenarea unor fapte literare de profunzime; imi pare un barbat de caracter, de un bun-gust indubitabil - in fata lui, alaturi de el, nu-ti poti permite sa trisezi sau sa rebutezi.
1982, septembrie, Dej
Abia s-a terminat a III-a Sesiune stiintifica de studii literare, lingvistice si interdisciplinare de la Dej. Am participat doar doua zile, joi si vineri. Joi am plecat de dimineata, caci urma sa facem o combinatie de cenaclu, o intalnire intre Cenaclul de Luni si Saeculum. Actiunea s-a suspendat: bucurestenii abia sositi doreau sa doarma. Cum deschiderea lucrarilor avea loc abia la ora 16, am plecat la... film. Am fost inspirati, de altfel. Alexandru Vlad ne asigurase ca merita aceasta intreprindere: vizionarea filmului Tess. Eram un grup mai numeros: Podaru, Puiu David, Vlad, sotii Gogea, Ion Muresan. I-am cunoscut apoi pe bucuresteni: Florin Iaru - o figura placuta, ceva fin si adolescentin in expresia chipului, dar si mult cabotinism in tinuta, Ion Stratan - mai retinut, mai ardelean in comportament, Bogdan Ghiu - o figura sociabila, Doru Mares -prea pretios in opinii si atitudini; Ioan Grosan, spre mirarea mea, s-a tinut retras, sters cu obstinatie si, daca ma gandesc mai bine, e singurul dintre cei veniti de la Bucuresti in compania caruia as fi preferat sa raman...
Joi noaptea, dupa un splendid cocteil - care a lasat invitatii cu gura cascata -, ne-am retras la dormitoare intru taifas si ne-am incredintat paturilor abia spre dimineata (tuica adusa de mine si Podaru a prins bine)...
Una dintre atractiile intalnirii a constituit-o prezenta lui N. Steinhardt. In prima zi i s-a incredintat conducerea sectiei de literatura. Fara sa-si ascunda satisfactia, emotia si sfiala, dar nici licarul de ironie din privire, si-a luat scaunul si a coborat de la catedra, asezandu-se alaturi. Asa a condus lucrarile. L-am urmarit apoi si a doua zi, cand a vorbit la sedinta pe sectie. Ce vreau de fapt: sa remarc cateva lucruri referitor la tinuta lui de septuagenar gazduit la manastirea Rohia. La 70 de ani, N. Steinhardt nu e deloc nepasator cu vestimentatia. Purta un costum negru matasos, al carui veston avea o croiala particulara, n-as putea-o descrie; oricum, tinuta lui emana eleganta, o eleganta sobra. I-am retinut un gest care a luminat deodata o zona a personalitatii sale si anume acela de a-si prinde cu doua degete pantalonul la genunchi - sta picior peste picior - intarind, printr-o miscare in jos, dunga pantalonului ce s-ar fi putut strica datorita sederii pe scaun...
Apoi, trec peste sprinteneala expunerii, a ritmului verbal, peste placerea mea de a-i pandi ideea si argumentatia. L-am urmarit cum ii urmareste, la randul sau, pe altii. E vorba de o extraordinara vioiciune a privirii. E vorba de ceea ce, popular, se spune: a nu-i sta ochii in cap. Concentrarea, interesul pentru cei din jur erau insotite de o miscare a ochilor foarte expresiva si sugestiva pentru modul cum urmarea opinia celui de la catedra, pentru curiozitatea fata de reactia salii. Lucrarile sectiei au fost antrenante; cred ca asta se datoreaza mai cu seama prezentei stimulatoare a marelui om.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
