La cererea lui Bratianu, cei doi militari ii trimit regelui pe 9 octombrie un memoriu in care ii infatiseaza planul lor de mobilizare a armatei. Dupa parerea acestora, doar 8 din cele 41 de mari unitati ale Centralilor erau periculoase pentru armata romana daca reintra in razboi (4 aflate la est de Nistru, 2 in nord-estul Munteniei si 2 la sud de munti). Restul trebuiau sa se concentreze asupra inaintarii Aliatilor de la sud. Din acest motiv, Prezan si Antonescu propuneau organizarea armatei romane in 3 corpuri, la care se adaugau 2 divizii de cavalerie; stabileau totodata modalitatile de organizare a mobilizarii si trupele de acoperire, locurile de concentrare, legaturile cu armatele aliate.
Exista vreo apropiere intre propunerile lui Christescu si cele ale lui Prezan, vreun contact intre cei doi ofiteri superiori? Absolut nici una si nici unul. Dimpotriva, in memoriul lui Prezan (si Antonescu) erau numai critici la adresa lui Christescu. „Reflex al mai vechilor animozitati dintre cei doi din timpul bataliei de la Marasesti", ne spune biograful lui Constantin Prezan. Probabil. Sau obiceiuri de pe malurile Dambovitei, dar si ale Bahluiului.
Fapt e ca la Iasi nu se simte o reactie hotarata intr-un moment in care chiar era nevoie de actiune energica. Cehii, de pilda, erau mult mai avansati in pregatirea lor de stat viitor decat erau altii in zona. Lui R. Rosetti, Ed. Benes ii spune la Paris, la 26 septembrie 1918, ca ei, cehii, au deja tratate si conventii cu diferite state pentru dupa razboi. Un razboi pe care il vedeau sigur castigat de Aliati, de victoria carora depindea si indeplinirea aspiratiilor cehilor si ale altora, inclusiv ale romanilor. Si lui i se parea normal ca toate angajamentele cu tarile Antantei trebuiau „automat" considerate si ale romanilor. Torontolul, parte din Banat, nu se va da romanilor, ii spune el, ci sarbilor, altfel il vor lua ungurii. Cehii vor avea frontiera cu romanii pe Tisa de Sus. Intre altele ii spune ca ei s-au inteles cu polonii, care insa sunt in conflict cu rusii si cu ucrainenii. Noteaza R. Rosetti: „Benes mi-a lasat impresia ca credea ferm in superioritatea conducerii politice cehoslovace asupra conducerilor politice ale altor neamuri si state si ca privea de sus pe a noastra, de pilda".
Norocul Romaniei – generalul Berthelot
Pentru Romania e un noroc faptul ca in Balcani, drept comandant al Armatei Aliate de Dunare, e trimis, la 9 octombrie, gen. H.M. Berthelot, fostul sef al misiunii militare franceze in Romania, un statornic prieten al romanilor. Lui Victor Antonescu, fostul ministru in cabinetul lui Bratianu de la 1914 la 1916 si ministru al Romaniei la Paris in 1917-1918 (pana la 25 martie, dar ramas in continuare la Paris, dupa aceea ajutandu-i pe romanii emigranti in Franta), care pleca spre tara prin Balcani, el ii spune ca ar vrea sa fie ad latus al regelui Ferdinand in noua campanie pe care Romania urma s-o inceapa.
Cand urma s-o inceapa? Este intrebarea pe care Antonescu si-o pune mereu in drumul sau spre Iasi, drum incarcat de peripetii. Lui „ii era teama sa nu intre ai nostri la vreme". De la R. Rosetti, care era in statul major al Armatei de Dunare a lui Berthelot, el pleca impreuna cu indemnul adresat lui Bratianu: „Sa nu mai negocieze acum, ci sa treaca la actiune". Tot Rosetti ii spune sa insiste la Iasi pentru trimiterea imediata a cuiva in Statele Unite (fata de refuzul lui Take Ionescu de a merge acum) si ca cel mai bun ar fi N. Misu". Victor Antonescu face o aventuroasa calatorie cu avionul pana la Iasi si le spune liderilor politici romani ca a sosit momentul reluarii actiunii, ca altfel totul se pierde si ca degeaba atatea sacrificii.
Urgentarea reintrarii in razboi
El vine si cu solicitarea expresa a lui Clemenceau de a se urgenta reintrarea in razboi. Evenimentele se precipita pe toate fronturile. Repeziciunea cu care se succed ia prin surprindere pe multi. Pe romani, in orice caz. Cand se semneaza armistitiul austro-ungar cu italienii la Vila Giusti, langa Padova, R. Rosetti noteaza: „Oare nu e prea tarziu pentru intrarea noastra in actiune? Ar fi fost mai bine pentru noi ca Austro-Ungaria sa mai tie o luna".
La 8 noiembrie Franchet d’Esperey da ordin de trecere a Dunarii. Pentru Romania era foarte important sa intre in actiune inainte de incheierea unui armistitiu. Cu doua zile mai inainte ministrii Antantei la Iasi cerusera regelui Ferdinand schimbarea guvernului Marghiloman, rau vazut de aliati. „In interesul suprem al cauzei romane si pentru a usura miscarile trupelor aliate este cu totul necesar ca Romania sa-si schimbe guvernul, sa mobilizeze imediat. Gloria Romaniei si a Dinastiei depind de repeziciunea luarii acestei hotarari." Sunt cuvintele din telegrama lui R. Rosetti catre regele Ferdinand. Si guvernul lui Marghiloman e inlocuit cu unul condus de generalul Constantin Coanda. La 8 noiembrie are loc la Iasi o intalnire intre I.I.C. Bratianu, Saint-Aulaire, gen. C. Coanda, gen. Pierre Henry Lafont, care era atasatul militar francez, Nicolae Misu, ministrul nostru la Londra, acum la Iasi, si colonelul Ion Antonescu. Francezii cer imediata reactie a Romaniei, pana nu e prea tarziu. Generalul Prezan solicita o alta amanare a interventiei, motivand cu lipsa armamentului si a munitiilor... Dar, a doua zi, guvernul roman trimite un ultimatum lui Mackensen, cerandu-i ca in 24 de ore sa paraseasca tara. Greutatile tehnice invocate de Prezan sunt trecute cu vederea si guvernantii romani se grabesc sa decreteze mobilizarea chiar in aceeasi zi.
Proclamatia lui Ferdinand
Regele Ferdinand adreseaza o proclamatie catre popor, pe care-l cheama la implinirea idealului unitatii tuturor. Un inalt ordin catre armata urmeaza acestei proclamatii: „Fratii vostri din Bucovina si din Ardeal va cheama pentru aceasta ultima lupta". Concomitent, guvernul adreseaza reprezentantilor Antantei la Iasi un memoriu de reluare a colaborarii militare. Prezan devine sef al Marelui Cartier General (denumirea pe care o lua Marele Stat Major in timp de razboi) si ii comunica lui Berthelot ca trupele romane au primit ordin sa intre in teritoriul ocupat. Si chiar intra.
Era ultima zi de razboi pe frontul de vest. Nu si pe frontul din Balcani si din sudul Rusiei. In zilele de 10 si 11 noiembrie, trupele aliate trec Dunarea pe la Zimnicea, Turnu Magurele si Giurgiu. 8 divizii romanesti incep marsul spre intalnirea cu ele. Alte doua patrund in Transilvania pe la Oituz si Bistrita. Incepe ultima parte a razboiului Romaniei. Regele Ferdinand comunica aliatilor dorinta sa de a intra el intai in Capitala, cu Berthelot si cu unitati ale armatelor franceze si engleze alaturi.
Armata lui Mackensen se retrage prin Bran, Predeal, Buzau spre Brasov, Sighisoara, Teius si pe Valea Oltului. 200.000 de oameni reiau calea spre Germania dintr-o tara pe care o saracisera. In timpul ocupatiei plecasera spre Germania si Austro-Ungaria 2,3 milioane de tone de alimente si nutret, 100.000 de vagoane de cereale, pastai, marmelada, peste, sapun, 1.478.765 tone de titei (spre Germania s-au dus 889.944 t). Austro-germanii refacusera productia de petrol a Romaniei dupa distrugerile din 1916 in proportie de 73%. „Fara petrolul romanesc, economia de razboi germana s-ar fi prabusit mult mai curand", scrie Gunter Klein. „N-as vrea sa fiu minisru de Finante al Romaniei in deceniile urmatoare, dar nici contribuabil roman", declara Mackensen. Germanii in retragere lasau in urma lor inflatie, penurie si ostilitatea populatiei pe care o asuprisera. Retragerea germana se face printr-o Austro-Ungarie in revolutie. Si disciplina armatei incepe sa se destrame. Tucholsky descrie o scena la Rupea, in piata centrala: „O coloana de automobile germane, aflata aici de cateva zile, care, dupa cum se pretindea, se retragea ca formatie independenta, fara ofiteri, vinde populatiei toate bunurile: uniforme, plapumi, rufe, alimente, benzina si arme. Casierul si loctiitorul ofiterului au gura cea mai mare la oferta marfurilor. Ajunge chiar si automobilul de vanzare. E mai mare rusinea".
Mackensen ar fi declarat ca a venit in Romania cu o armata si se intoarce acasa cu traficanti de lucruri de ocazie. Feldmaresalul va fi singurul membru al inaltului comandament german care va cunoaste pentru scurta vreme captivitatea, fiind oprit la 4 ianuarie 1919 la castelul Fott din Ungaria.
ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
