"Nu aprinde, nu striga, nu-i hot"
Mi-am facut rugaciunea, am asezat lampa si chibriturile la-ndemana si, dupa cum era si firesc, am adormit greu, dupa zbuciumarile indurate in cele doua nopti trecute. Dar, mai catre miezul noptii, niste zgomote ma desteptara. Auzeam distinct in pod, deasupra odaii mele, niste pasi omenesti in calcaturi rare si apasate. Pe urma, aceiasi pasi, in sarituri ritmice ca de hora. Apoi o scoborare ca de om (...) pe unde se ridica fumul in pod, din incaperea alaturata odaii mele, zisa "la vatra". Auzeam apoi cum cineva umbla cu vatraiul, cu caldarile, cu tigaile si cu altele din vasaria de acolo. Apoi - un zgomot, ca si cum ar fi hascait cu o aschie sau scandurica pe peretii vetrei.
Mi-am strans puterile si m-am ridicat incetiiinel in pat, in capu' oaselor, ca sa ascult fiecare zgomot cu cea mai incordata atentie. Le distingeam pe toate, pe fiecare in parte. Dar zgomotele incepura sa se apropie de peretele ce despartea vatra de odaia in care eram. Atunci mi-a fulgerat in minte sa pun si drugul la usa odaii mele, usa care dadea pe prispa si avea si un drug gros de lemn, ce se premana pe niste scoabe de fier si care - atunci cand casa ramanea singura - se impingea pe o gaura lasata inadins in peretele despartitor de incaperea alarurata, de unde acum se auzeau zgomotele. Aceasta a doua incuiere cu drugul era o masura mai mult, in caz ca raufacatorii ar fi descuiat broasca pe dinafara cu niscai chei potrivite. (...).
Dintr-o saritura am fost din pat langa usa si pe intuneric am tras drugul; in aceeasi clipa insa cineva l-a tras inapoi pe gaura dinspre vatra, de unde s-auzeau zgomotele. L-am tras a doua oara, miscarea s-a repetat instantaneu, drugul tragandu-se indarat. Atunci am inceput sa strig din rasputeri la mos Mihut, care dormea in patul din fundul prispei. S-a desteptat si, tremurand, abia am izbutit sa-i descui broasca. S-a asezat pe o lada. L-am intrebat daca aude ceva in odaia de alaturi, la vatra, fiindca zgomotele continuau. Mi-a spus ca aude si la fiecare zgomot il intrebam ce anume aude si-mi spunea zgomotul aceluiasi obiect pe care il auzeam si eu. Nici un zgomot n-a diferit in perceptiunea noastra. Toate au fost identificate la fel de amandoi. Am vrut sa aprind lampa, dar el m-a oprit, zicandu-mi:
- Nu aprinde, nu striga, nu-i hot. Sa stam linistiti si la cantatul cocosilor va inceta totul. Mosul s-a intins incet pe lada pe care s-asezase si ascultam amandoi. Dupa o vreme, zgomotele s-au ridicat iara in pod. La cantatul cocosului, un zgomot greu, aidoma (celui al) unui om care pe sub streasina casei si-ar fi dat drumul din pod pe peretele din dos, in gradina, urmat de zgomotul unei cazaturi intocmai ca de om, apoi de un fel de clantanit, o rapaiala scurta ca de mitraliera si... nimic. Distanta de sub streasina pana jos era cam de 5-6 metri, deci om care sa faca aceasta saritura nu putea fi.
Dupa aceea, mos Mihut mi-a zis:
- Acu poti aprinde lampa si sa mergem alaturi la vatra si sa vedem daca lucrurile ce-am auzit ca se umbla cu ele sunt ori nu la locu' lor. Nici unul nu era la locu' lui. Toate erau claie peste gramada.
- Asta, nepoate, nu-i lucru curat. Casa noastra n-a mai fost bantuita de moroi de la moartea Aristitei, vara nevesti-mi. Trebuie sa fie vreo facatura cumva.
- Pai bine, mos Mihut, eu nu inteleg ce vrei sa zici: mortu-i mort... ce sa mai fie cu el, daca-i mort?
- Lasa, nepoate, voi astia care umblati la de-ale scoli si invatati la de-a carte, stiti ale voastre si noi stim ale noastre. Da-i vorbirea ca trebuie sa fie careva din neamuri ori de-ai casei la care sa aiba mortu' legatura si noi n-avem pe nimeni dus de curand pe ceea lume!... (...) De-acu casa o sa mai fie bantuita pan-om dezlega-o. (...)
Deznodamantul
A treia zi trecu cat ai clipi si iata-ma in pragul celei de a patra nopti de la ducerea mea la cimitir. Nu m-am mai culcat insa in odaie. Imi era frica; nici in patul din fundul prispei, ci in capul scarii, in fata usii odaii mele. Am pus un maldar de fan pe jos, pe podeaua prispei, peste care am asternut o patura. Am adormit cu greu, dar, dupa o vreme, m-am desteptat intr-un puternic latrat al canilor. (...)
Ridicat in capu' oaselor pe maldarul de fan din capul scarii, ma uitam ingrijorat la acest du-te-vino al canilor si-mi ziceam ca trebuie sa fie cineva in gradina din dosul casei, ca sa fure niscai prune sau alte fructe. Insa dupa ce bagai sama ca revenirea canilor de dupa zid scurta din ce in ce, dedusei ca acel cineva trebuie sa vina pe langa zid inspre batatura. Ma infricosai tare. Un fior rece ca un sarpe imi aluneca de-a lungul sirei spinarii, un val de sudori reci ii urma. Pusei mana pe securea pe care o pusesem la indemana; holbai ochii tinta spre capul de jos al scarii pe unde se astepta sa vina ce-o fi sa vina. Acel du-te-vino al canilor scurta de tot. Fara sa vad ceva, asmutii canii si mai tare, dar ei nu mai aveau curaj acum. Se impingeau pereche laolalta, nu unul dupa altul ca mai inainte. Si-apoi deodata se intepenira in capul de jos al scarii si latratul li se schimba in schelalaituri, amestecate cu urlete prelungi, infioratoare, de pareau ca-ti dejghina carnea de pe oase. Apoi cu o smucitura se trasera inapoi fara sa inceteze urletul; si de dupa zidul casei aparu o momaie, o fantoma ca sa zic asa: o femeie aidoma in port cu cel al satului, cu oprege vargate, cum poarta acolo batranele, si capul invaluit femeieste cu un peschiri, dar ale carui capete nu erau date ca de obicei pe spate, ci spanzurau de-a lungul in fata-i. In maini tinea un bat in care se rezema. Intru totul parea o batrana. Capul privea in jos si de sus, din capul scarii unde stateam, nu-i vedeam fata. Bataia luminii de luna lasa totusi sa se vada ca toata aceasta momaie lumina ea insasi din interioru-i in afara cu o lumina diafan-argintie, in felul luminilor de putregai de lemn mucegait. Nimic in aceasta infatisare nu aducea cu Irina. Parea o batrana care se misca incet, mai mult alunecand decat pasind si pipaind mereu pamantul cu batul pe care-l tinea cu amandoua mainile, una peste alta. Ajunsa in capul scarii, unde era drept prima treapta o lespede mare de piatra de Motru, incepu sa bata sacadat cu batul in piatra. Se vedea numai gestul batailor, dar nu se auzea zgomotul care ar fi trebuit sa raspunda loviturilor batului. Odata cu loviturile s-auzea, in schimb, un geamat surd, ca de muribund, pe care, din cauza urletului canilor, nu-l puteam auzi tocmai lamurit. Canii nu erau mai departe decat la un pas bun de ea. Ei nu-si intorceau capul, stau cu ochii tinta pe ea si urlau fara-ncetare, dar nu indrazneau sa muste ori sa se mai apropie de aratare.
A stat in capul scarii cam cat ai numara rar pana la o suta. Ingrozit, mi-am strans puterile si i-am strigat:
- Cine esti, babo? Ce cauti? Pleaca d-aci, ca-ti sparg capu' cu sacurea! Nimic. Nici o miscare afara de loviturile automate ale batului si gemetele surde. Nu exista putinta omeneasca a descrie acele clipe de groaza. Eram inlemnit. Deodata insa fantoma a urcat prima treapta, dar urcarea n-a fost omeneasca, cu picioarele pe rand, ci automat, printr-o saltare in sus, cu amandoua picioarele deodata, fara a-ndoi genunchii sau a face vreo alta miscare a corpului. Am aruncat cu sacurea, dar n-a luat directia in care am aruncat-o, ci mult alaturi, parca o alta forta ar fi deviat-o si a cazut mai departe decat ar fi trebuit si, concomitent cu caderea sacurii, o noua saltare a ridicat fantoma pe a doua treapta. Atunci mi-am pierdut mintea si, inspaimantat ca suie la mine, m-am aruncat de pe prispa jos, in batatura... Cand mi-am revenit, eram intr-un car care ma ducea la spital, la Baia. Piciorul stang fracturat era legat pe o scandura si invelit cu un peschiri. Vataselu' primariei, care ma ducea, m-a intrebat pe drum:
- Da' cum ai facut, fratioare, de ai cazut de pe prispa in batatura?
- Cum sa fac, nene Zamfir? M-am saltat sa intind o patura pe doranga si mi-am zaletit picioru'.
- Ceasu' rau, Doamne fereste!...
Asa s-a incheiat cea din urma zi petrecuta in satul in care m-am nascut. N-am spus nimanui nimic pana-n clasa a saptea liceala, la o lectie de psihologie, cand profesorul ne-a randuit pe fiecare sa dam exemple de sugestie si autosugestie, cu intamplari din viata fiecaruia. Atunci, socotind ca a venit prilejul sa ma lamuresc, am istorisit totul, intreband pe profesor ce va fi fost din toate acestea sugestie si ce autosugestie? Si cum s-ar putea explica (...) faptul ca si mos Mihut a auzit la fel ca mine zgomotele si canii au vazut fantoma?
Profesorul s-a minunat tare de cele istorisite si a amanat discutia pentru alta lectie si amanata a ramas pentru vecie!
Si acum, dupa atata vreme trecuta, dupa o viata de carturarit din toate si despre toate, dupa multe incercari de a-mi lamuri stiintific cele intamplate, mi-au ramas drept concluzie vorbele lui mos Mihut:
- Voi, care invatati, stiti ale voastre si noi stim ale noastre. Ale lor, dezghiocate din noianul de superstitii s-ar putea sa stea pe sambure de adevar. (...)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
