Destule elemente neobişnuite au putut fi remarcate la această ultimă seară a stagiunii 2008-2009 a Orchestrei Naţionale Radio. Faptul că sala Ateneului Român a fost cea care a găzduit concertul (din cauza intrării in renovare a Studioului de Concerte „Mihail Jora" al Radiodifuziunii) este unul dintre acestea.
Dacă celebra Simfonie a IX-a de Beethoven era aşteptată cu nerăbdare de toţi cei aflaţi in sală – abonaţi, cumpărători de bilete doar pentru acest concert sau invitaţi – , un oarecare scepticism plana in legătură cu prima lucrare din program, o piesă contemporană a japonezului Michyioshi Inoue, care era şi dirijorul serii – lucrare intitulată Memorii concrete.
Surprinzătoare şi convingătoare – deşi destul de lungă –, lucrarea lui Inoue este un adevărat cocktail de influenţe, de o incredibilă luxurianţă sonoră, punând in valoare toate secţiunile orchestrei şi o bună parte dintre disponibilităţile solistice ale acesteia. Dirijorul evoluează mai degrabă in ipostaze actoriceşti, având rolul lui foarte clar in desfăşurarea acţiunii, iar faptul că publicul nostru nu a râs mai mult – şi mă refer la cel care era in sală, nu la cel care asculta la radio – nu este vina dirijorului, ci a unui tip de inhibiţie ce refuză să dispară de pe fizionomiile melomanilor noştri.
Simfonia a IX-a de Beethoven in versiunea lui Michyioshi Inoue, avându-i in faţa sa pe soliştii Sorina Munteanu, Mihaela Işpan, Cristian Mogoşanu, Sorin Drăniceanu, Corul Radio pregătit de Dan Mihai Goia şi Orchestra Naţională Radio a fost una extrem de echilibrată, profundă şi totuşi spectaculoasă. Dinamica orchestrei in părţile strict instrumentale a fost remarcabil pusă in valoare, fiecare intervenţie solistică din interiorul orchestrei fiind bine reliefată. In binecunoscutul final vocal-simfonic, gradarea tensiunii a condus către o incheiere cu adevărat grandioasă.
In Piaţa „George Enescu", Bucharest Music Film Festival adunase alte sute de iubitori de muzică clasică, iar cei care după concert au vrut să mai rămână in răcoarea serii de iunie, au avut ocazia să vadă o superbă versiune filmată a operei Flautul fermecat de Mozart, in interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Viena, sub bagheta dirijorului James Levine, solişti Ileana Cotrubaş, Edita Gruberova şi Peter Weber. Din postura de comentator al vieţii muzicale „culte" româneşti, m-am simţit foarte bine in acea seară de iunie in care te puteai crede la Bucureşti in inima unui oraş civilizat. Imbucurătoare realitate.
P.S. Si, totuşi, nu pot incheia aceste rânduri fără a vă impărtăşi ceva din gustul micuţei pastile de amărăciune pe care am inghiţit-o la inceputul concertului de la Ateneu. Un fenomen pe care l-am mai intâlnit, cu stupoare, in sălile noastre de concert şi spectacol a fost prezent şi de această dată, când s-au vândut bilete „fără loc". Mai multe cupluri de o vârstă respectabilă au refuzat să lase locurile cuvenite celor care le aveau pe bilet sau pe invitaţie, deşi cumpăraseră bilet fără loc, reacţionând cu o agresivitate ieşită din comun şi neacceptând sub nici o formă că de fapt civilizat ar fi să se ridice de pe locurile respective. Probabil că se simţeau in autobuz şi nu in sala de concert. Mai interesant este că nu s-a putut face nimic, respectivii (cu siguranţă pensionari cu studii superioare) nemişcându-se de pe locurile ocupate pe nedrept nici la rugămintea plasatoarelor, nici a posesorilor de drept ai biletelor. Şi vă asigur că nu era vorba despre persoane aparţinând unor categorii sociale pe care de obicei le asociem (generalizând, pe nedrept) cu astfel de atitudini grobiene. Tristă realitate.
Fotografia atasata acestui material a fost realizata de Virgil Oprina
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
