Ziarul de Duminică

Colonia (Aproape ca un blues) I/ de Stelian Ţurlea

„Un nou roman scris de Stelian Ţurlea înseamnă pentru cititor o nouă aventură.  Cunoscutul prozator şi publicist are o maşină de visat cu care călătoreşte oriunde în timp şi în spaţiu.  În romanul Colonia, el descoperă o lume frumoasă şi stranie ascunsă în munţii împăduriţi din România, despre care credem că-i cunoaştem, dar care ascund încă multe secrete.

Un bărbat, însoţit de fiul său, urcă noaptea, cu o maşină, pe un drum în serpentină pe un munte uriaş, scufundat în întuneric, către o cabană a prietenilor lor. Băiatul se gândeşte, uşor alarmat, că, dacă n-ar fi întârziat la Cluj, ar fi putut ajunge la cabană pe lumină. Cu totul inoportună pentru ei, se dezlănţuie şi o furtună năpraznică (descrisă cu artă de prozator, care îl face şi pe cititor să trăiască momentul). Drept urmare, cei doi se rătăcesc şi ajung într-o colonie nemenţionată pe nicio hartă. Ca profesorul Gavrilescu din nuvela La Ţigănci a lui Mircea Eliade, vor rămâne sechestraţi în această realitate aflată parcă în afara timpului, iar când se vor întoarce în lumea lor vor păstra multă vreme amintirea experienţei lor neverosimile.

Există o explicaţie a existenţei acestei colonii, dar n-o divulg pentru că vreau să las plăcerea descoperirii ei cititorilor. Ceea ce pot să spun fără ezitare este că romanul captivează şi farmecă. Dacă ar fi ecranizat, ar avea un succes imens, nu numai în România ci şi în străinătate. ” – Alex. Ştefănescu

 
 

*

*     *

 

M-am convins foarte repede că prea căscasem gura prin Cluj, în loc să ne vedem de drum spre cabana din munţi. Nu mai scoteam o vorbă, să nu-l supăr şi mai tare pe tata. Se înnoptase, dar nu era foarte târziu. Însă cerul se făcuse atât de negru, încât ai fi spus că era miezul celei mai întunecate nopţi din câte fuseseră vreodată. Multă vreme se fugăriseră nori grei şi urâţi, un vânt din ce în ce mai rece învârtejea praful, frunzele şi crengile uscate adunate la marginea şoselei în zilele dinainte. Întârziasem prea mult în oraş insistând să mănânc la un restaurant. Mă săturasem de mâncarea de vacanţă pe care mi-o pregătise tata trei săptămâni, ciorbe de zarzavat acrite cu zarzăre, legume fierte şi fel de fel de buruieni cu câte un strop de carne de pui. Nu voiam nici să-i pun la muncă pe Muki şi Kindi, în cabana cărora urma să înnoptăm, pe malul unui lac artificial, într-un peisaj mirific.

Mai fusesem o dată acolo şi nimerisem într-un ospăţ de trei ceasuri, cu palincă, slăninuţe, legume murate, fripturi rumenite pe grătar şi nenumărate butelci de vin care îşi aşteptau rândul să fie deschise. Mă uitam cu nedumerire cum adulţii dădeau gata sticlă după sticlă şi mă uimeam de capacitatea burdihanelor lor. Mă îndrăgostisem de căsuţa din bârne de lemn, păzită de Drobeta, o căţea uriaşă care se strecura de la casă la casă, atrasă de mirosuri.

Parcă nici nu-mi păsa c-o să ne prindă ploaia pe drum. Nu ţineam cont nici măcar că tata e cam ageamiu la condusul maşinii şi nu vede bine pe timp de noapte. Acum, că începuse vijelia, nu mai puteam schimba nimic.

N-a fost vreme să gândesc la prea multe, eram încordat ca un arc şi mă holbam să văd drumul. Nu mai trăisem asemenea furtună. Abia lăsasem în urmă şoseaua largă şi luminată, trecusem de Gilău şi urmau serpentine spre lacul dintre munţi sau dealuri sau ce-or fi fost. Eram atent la gropile din asfalt şi la crengile aruncate în drum de vijelie. Continua să fulgere des, strălucirea de-o clipă orbea. Fulgerele se agăţau unele de altele. Din toate părţile scăpărau norii ca într-un foc de artificii. Se auzea cum aerul se deşiră, se sfâşie, trăsnetele sfârâiau, despicau muntele cu furie, cădeau printre brazii înghesuiţi unii-ntr-alţii, aprinzându-i pe cei mai uscaţi. Îndată dealurile răsunau de tunete care se înlănţuiau, aproape şi departe, bubuind, sforăitoare, îmi făceau inima cât un purice.

Maşina abia înainta şi lumina farurilor părea că se opreşte într-un zid de apă neagră, pe care cu niciun chip n-avea cum să-l străbată. Înotam într-un râu care se zbuciuma peste noi, nu-mi dădeam seama de-i pantă, curbă ori drum drept. Ştergătoarele se zbăteau bezmetic, incapabile să îndepărteze şuvoaiele. Un om cu mintea la cap ar fi tras imediat pe dreapta.

Mă gândisem şi mai înainte că tata nu era om cu mintea la cap, dar atunci am fost pe deplin convins. Mă abţinusem să i-o spun vreodată, aşa cum mă abţineam acum să scot vreo vorbă, să n-o încasez pe nepusă masă.

Trosnetele copacilor aproape doborâţi de vântul care urla se auzeau din toate părţile, mă înfiorau, în fiecare clipă credeam că ne vor strivi fără milă. Vedeam curbele în ultima clipă, habar n-aveam dacă la un metru mai încolo era un perete de stâncă, pădure sau vreo pantă abruptă.

Mai fusesem pe acolo, dar nu-mi aminteam nimic din drum. Şi continua să toarne, puhoaie de apă rece, cum îmi imaginam că fusese la potop.

Strângeam din dinţi, tresărind la fiecare trăsnet despre care eram gata să jur că ne va spulbera pe loc. Tremuram şi când erau să-mi dea lacrimile, l-am auzit pe tata:

–    Să nu începi să boceşti!

Mi-am înghiţit plânsul cu un nod greu.

Nu ştiu cum a reuşit să urmeze linia şoselei, cu atâtea serpentine, gropi ascunse în apă, crengi, trunchiuri de copaci doborâte la marginea drumului şi perdele de ploaie. O clipă m-am gândit să-i cer să oprească, dar am înţeles că n-avea cum, maşina înainta singură, ca o barcă, împinsă din spate, trebuia doar să ţină drumul. Încercam să alung gândul că ar putea veni vreun nefericit din faţă, n-ar fi avut cum să-l evite şi ne-am fi prăpădit cu toţii. Mă holbam cu încăpăţânare prin parbriz, nu vedeam nimic altceva decât umbre spăimoase luminate scurt de străluciri atât de cumplite că-mi ardeau ochii. Cred că, prima oară în viaţă, m-am rugat fără încetare să ajungem teferi.

Nu ştiu cât a durat slalomul acela. Mi s-a părut o veşnicie. Brusc mi-am dat seama că ieşisem dintre dealuri, era ca o senzaţie că apăsarea se filtrase. Dar tot nu vedeam nimic în întunericul din jur.

Continua să plouă, parcă mai înverşunat, copăi, butoaie, vagoane de apă se răsturnau peste noi în fiecare clipă.

Am mai mers un timp, cred că am trecut pe un pod, apoi a oprit, trăgând brusc de volan spre dreapta. În faţa noastră apăruse o barieră lată cu lumini roşii care clipeau intermitent, întocmai ca barierele poliţiştilor când blochează şoseaua pentru vreun accident. Abia o văzusem. O săgeată tot din lumini roşii şi intermitente ne arăta că trebuia să mergem numai spre dreapta.

Tata şi-a îndreptat spatele, am auzit cum îi trosneau oasele, atât de încordat fusese. N-a spus o vorbă, nici măcar nu încerca să arate ce grozav fusese, cum îi este obiceiul. Doar încerca să desluşească, şi el, ceva prin pânza de ploaie.

Nu ştiu ce-a fost în capul meu în clipele acelea. Am deschis cu greu portiera şi am scos un picior afară. Poate voiam să văd de ce se întrerupe drumul şi unde ajunsesem. Am simţit că îngheţ. Ceva mă oprea să închid uşa, am deschis-o mai larg. A năvălit peste mine apa rece, pe loc eram ud tot. O clipă m-am întrebat de ce nu-mi spune tata nimic, firesc ar fi fost să răcnească să-nchid naibii uşa, dar parcă şi el căzuse sub o vrajă. Am rămas nemişcat o vreme, uitându-mă în gol, nu ştiu cât, timpul se oprise în loc.

Nu cred că mi s-a părut, dar dintr-odată vagoanele invizibile s-au golit de apă şi mai plutea doar un abur uşor de picuri infimi străvezii, cernuţi parcă printr-o sită foarte fină, uriaşă. În clipa aceea a fulgerat iarăşi, lung, parcă nu se mai termina şi în lumina orbitoare mi s-a părut că desluşesc prin aburul uşor nişte siluete. Am ieşit din maşină.

În acelaşi timp, a ieşit şi tata, pe uşa cealaltă. Aşa ţin minte că a început totul.

Din romanul cu acelaşi titlu, în pregătire la Editura Vremea

Fotografia autorului de Tudor Bogdan Alexandru

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.