O nouă specie se află pe cale de dispariţie. Nu că asta ar fi vreun Breaking News. Dar, de data aceasta, niciun ONG nu reacţionează, niciun politician nu încearcă să-şi facă un pic de imagine ridicând problema, niciun organism internaţional nu intervine, nu dezbat cazul nici măcar realizatorii de talk-show-uri, după a 37-a ediţie dedicată caniculei, plus 11 pentru violul de la Vaslui.
Şi ar avea de ce s-o facă, măcar aceştia din urmă, pentru că specia pe cale de dispariţie este jurnalistul român. Jurnalistus romanensis sau cum s-o numi el ştiinţific, dacă există vreo ştiinţă care să-l studieze – şi n-ar fi păcat să nu fie!? Ce monografii uriaşe s-ar putea scrie, cu planşe color şi grafice...
La începutul anilor ’90, principalele ziare centrale vindeau fiecare câte un milion de exemplare. Astăzi nu adună împreună de-o sută de mii. Cu vreun deceniu în urmă un rating de 15-17-20% nu era ceva să cazi pe spate, azi cine sare de 2% e super super super tare.
Vă rog frumos, nu-mi spuneţi că descreşterea interesului pentru jurnalism este o tendinţă mondială, sub presiunea formidabilă a calculatorului şi a telefonului mobil, că mari ziare occidentale s-au mutat pe net, că nu ştiu care cotidian de tradiţie şi-a concediat toţi fotoreporterii, inclusiv un laureat al Premiului Pulitzer, decizând să se bazeze doar pe imaginile primite de la cititori, aşa-zisul „jurnalism civic” – bine că nu s-a invitat încă şi chirurgia civică, iertată-mi fie comparaţia.
Ştiu toate astea. Problema însă nu este mediul, suportul fizic, ci conţinutul vehiculat pe acesta. Jurnalismul înseamnă ştiri, anchete, reportaje, interviuri, documentare. De bine, de rău, ştiri există, ba chiar au dispărut cele cu găini violate care nasc pui vii. Mă rog, locul lor a fost preluat de vedetele din „showbiz” – termen folosit la noi pentru a acoperi clasa cetăţenilor care nu ştiu să facă nimic altceva decât să genereze ştiri de mare intimitate referitoare la pisică, dietă, soţ/soţie, amant/amantă, maşină, piscină, benzină sau motorină.
În rest, însă... Cât de des mai citiţi un interviu interesant într-un ziar „de mare tiraj”? Despre ce ziceţi că era ancheta care v-a reţinut atenţia ieri? Un reportaj, ceva? Un documentar despre ultimele performanţe – senzaţionale! – din cucerirea cosmosului?
„Prea puţin! De ici, de colo de imagine-o fâşie,/ Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie”…
Şi, mă rog, pentru ce nu prea mai găsim în presa scrisă şi la TV – radiourile nu s-au schimbat aşa mult, tot 90% muzică... – ceea ce găseam acum 10-15-20 de ani? Pentru că – din diverse motive – nimeni nu mai vrea să mai bage bani în presă (să nu ziceţi că nu sunt bani, că mor de râs!). Un interviu bun trebuie făcut de un jurnalist bun, plătit bine; o anchetă serioasă durează câteva săptămâni; un reportaj presupune deplasare, diurnă, ehei!, tempi passati...
Gândiţi-vă la zece nume de ziarişti buni, aleşi de dvs., din anii ’90 şi bifaţi câţi dintre ei mai fac azi presă. După care încercaţi să faceţi o listă cu zece ziarişti buni afirmaţi în ultimii zece ani... Succes!...
Dacă vremea caniculară ne-a adus coduri galbene şi portocalii, ferindu-ne totuşi de cel roşu, în ceea ce priveşte jurnalismul suntem de ceva vreme în cod negru. Numai că nu se anunţă la televizor şi nimeni nu ne îndeamnă să ne rugăm pentru ploaie.
La urma urmei, se poate trăi şi fără presă, nu? Şi fără cultură. Şi fără să nu ştii nimic altceva decât cum să-ţi faci rost de mâncare.
Dar...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
