Editura Pandora-M din Targoviste si-a asumat sarcina dificila de a explora (sau, mai bine zis de a permite cititorului roman sa exploreze) un teritoriu ramas oarecum in umbra: e vorba de scrierile cu caracter intim ale unora dintre cei mai interesanti si nonconformisti autori francezi ai secolului XX. Altfel spus, de generatia celor care au "pichetat" suprarealismul, de copiii teribili ai perioadei interbelice. Colectia Clepsidre a fost deschisa de traducerea "Jurnalului unui hot", cartea in care Jean Genet isi asuma autobiografia, fara a ascunde nimic in spatele unor conventii narative. E vorba de relatarea anilor reflectati oarecum si in "Notre Dame des Fleurs", a perioadei de "hoinareala" in Spania si Franta cersetorilor, a inchisorilor, a iubirilor homosexuale, de anii in care tanarul Genet isi asuma experienta raului ca pe una necesara esteticului, o paidee a Amoralului.
Alte titluri "incumetate" de editura targovisteana vin sa confirme linia deschisa de publicarea acestui jurnal: amintim "Junalul unui necunoscut" al controversatului Jean Cocteau, "Ombilicul limburilor", al lui Antonin Artaud (articole, eseuri, piese de teatru, o apologie a stupefiantelor, corespondenta cu Jacques Riviere, Cantarul-de-Nervi, Fragmente dintr-un Jurnal de Iad, Arta si Moartea, precum si Texte din perioada suprarealista), "Paradisurile artificiale" baudelairiene si alte lucrari purtand semnaturile lui Maurice Blanchot, Michel Onfray, Georges Bataille...
Cartea la care ne-am oprit astazi se inscrie in categoria relatarii "experientelor limita": e vorba despre "Mescalina. Mizerabil miracol", cartea-marturie a lui Henri Michaux, un jurnal de drog terifiant prin intensitatea relatarii, dar si, in acelasi timp, prin luciditatea prin care este filtrata aceeasi experienta. Scriitura urmareste drumul bulversant al imaginatiei, se pliaza perfect pe "anormalitatea" gandirii infectate, astfel incat notele de pe marginea textului, adaugate post factum, in care Michaux realizeaza o hermeneutica a propriei hoinareli dramatice, sunt mai mult decat necesare. Chinurile la care scriitura este supusa devin mai mult decat evidente in momentul colapsului, cand insiruirea literala se topeste in desen, in aberatii lingvistice (o deformare nu lipsita totusi de sens, de unul paranoic-critic parca), in volute pe care mana le descrie pe suprafata hartiei...
Jurnalul de drog al lui Michaux nu tine insa de descrierea unui "paradis artificial", ci mai curand se aseamana unui film derulat cu mare viteza, cu imaginea pe care o ai dupa ce ai privit direct in soare, sau poate cu sentimentul starii de creatura despre care vorbea Rudolf Otto (horror sacrum). Paradisul devine un iad "obiectivat" si suportabil datorita scrierii. Scrierea este liantul cu realitatea, carligul care tine manechinul suspendat deasupra prapastiei. Nimic altceva nu mai pastreaza macar aparenta normalitatii: culorile devin prea intense, formele se topesc in amalgam dalinian (de fapt, Dali pare aici cel mult un escroc, "metoda" sa fiind parand rizibila celui ce supravietuieste mizerabilului miracol al mescalinei). Jurnalul lui Michaux, tradus de Claudiu Soare (traducator de baza al colectiei) dispune de o asemenea intensitate a redarii experientei incat chiar lectura se transforma intr-un iad al retinei si al mintii, un iad purificator, poate necesar...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
