Hélène Grémillon a debutat spectaculos în 2010 cu romanul Confidentul, devenit rapid bestseller şi tradus în peste 30 de ţări, dacă nu cumva numărul se apropie de 40. La noi a fost bestseller-ul Editurii Humanitas fiction la Salonul de carte Bookfest 2014, iar la Gaudeamus cititorii au putut-o întâlni pe fermecătoarea scriitoare. Un debut cu asemenea succes naşte aşteptarea celui de-al doilea roman ca probă de foc pentru a confirma pe adevăratul romancier. În 2013, La Garçonnière, al doilea roman spulberă posibilele îndoieli prin originalitatea construcţiei, prin suspansul epicii şi profunzimea psihologică.
La Garçonnière, publicat la noi recent cu titlul Tangou pentru Lisandra, aduce mai multe surprize. Întâi, romanul porneşte de la o dramă care s-a petrecut în 1987, în Argentina abia ieşită dintr-o dictatură plină de orori. În al doilea rând, două formule – roman poliţist, thriller psihologic şi dramă conjugală. Fiecare contribuie la tensiunea şi densitatea cărţii, ceea ce duce inevitabil la o lectură pe nerăsuflate. În al treilea rând, apelează la un personaj absent – frumoasa Lisandra care s-a aruncat pe fereastră zdrobindu-se, care atrage ca magnetul pe ceilalţi, rotindu-se în jurul suspiciunii de crimă şi a posibilului ucigaş.
Poliţia îl bănuieşte pe soţ, psihiatrul Vittorio Puig, de o crimă pasională şi-l arestează: s-a certat cu soţia şi a plecat la cinema, iar când s-a întors acasă, a descoperit dezordine în apartament, fereastra deschisă şi pe caldarâm a zărit cadavrul soţiei. Eva Maria, una dintre pacientele doctorului Puig reuşeşte să găsească un martor al sinuciderii, un adolescent care se plimba cu iubita lui care-i dă şi cheile găsite pe trotuar, lângă Lisandra. Convinsă de nevinovăţia lui Puig, Eva Maria începe ancheta ei paralelă: îi fotografiază pe cei veniţi la înmormântarea Lisandrei, îl vizitează pe Vittorio Puig la închisoare. Psihiatrul îi cere să ia din apartament casetele cu înregistrările şedinţelor cu pacienţii şi să le asculte, poate ea va depista detalii relevante pentru crimă.
Dacă prin Vittorio Puig se deschide istoria unei iubiri începută fulgerător pentru bărbat, tranformată rapid în căsătorie şi apoi încheiată cu moartea femeii, prin Eva Maria se deschide perspectiva asupra dictaturii din Argentina, căci femeia şi-a pierdut fiica iubită peste măsură, făcută dispărută ca atâtea mii de femei şi de copii de către forţele de represiune, iar suferinţa o cufundă în alcoolism şi alienare. Apar detalii despre mamele care-şi caută copiii dispăruţi, despre imensa frustrare că vinovaţii nu vor fi pedepsiţi. Şi apare trauma de nevindecat: durerea şi dorul o fac pe Eva Maria să ignore că are şi un fiu şi se lasă dusă în derivă.
Romanul inserează discuţiile psihiatrului cu doi pacienţi, unul dintre ei, Felipe, face parte dintre cei care au torturat şi au ucis, Miguel pianistul face parte dintre cei torturaţi metodic şi distrugător, care n-a fost ucis deoarece l-a salvat sacrificiul soţiei, ea a acceptat să moară ca lui Miguel să nu-i fie tăiate mâinile care l-ar fi anihilat definitiv ca artist. Ascultând casetele, Eva Maria se simte răscolită iar şi iar, dar construieşte scenarii ale relaţiilor fiecăruia cu Vittorio Puig, motive plauzibile pentru o răzbunare teribilă a fiecăruia.
Deruta cititorului sporeşte cu fiecare pistă descoperită de Eva Maria, cu noua acuzaţie adusă de poliţişti, pe baza unei mărturii noi a lui Puig, cu intervenţia lui Esteban, fiul Evei Maria. Fiecare personaj ascunde ceva, iar când secretul iese la iveală, reacţionează în mod neaşteptat, prin altă revelaţie a unui sentiment profund şi până atunci nebănuit. Cele patru personaje – Lisandra şi Vittorio Puig, Eva Maria şi Esteban – ilustrează intensitatea sentimentelor dusă la paroxism. Dar cititorul trebuie să le afle singur prin lectură... bogăţia romanului sporeşte cu fiecare din aceste răsturnări, nu doar de situaţie, ci şi de sentimente.
Dincolo de tensiunea de thriller, romanul pune în discuţie limitele şi riscurile psihiatriei, luminează istoria Argentinei în anii dictaturii şi capătă subtilitatea unei meditaţii despre iubirie şi gelozie, şi efectele lor asupra destinelor. Într-un fel, romanul este o parabolă despre cunoaştere şi adevăr, căci privind atent la sfârşit evoluţia personajelor, comunicarea lor sau, dimpotrivă, golurile de comunicare ce le surpă vieţile, reiese cât de puţin îl cunoaşte fiecare pe celălalt: soţul pe soţia iubită, mama pe fiul ei. După o asemenea reuşită, Hélène Grémillon ar putea veni cu surpriza unui al treilea roman care să depăşească aşteptările...
Hélène Grémillon, Tangou pentru Lisandra, traducere din limba franceză de Simona Brînzaru, Editura Humanitas fiction, 2015, 280 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
