Prima mea carte de critica literara, „Preludiu", a aparut in „1977, la Editura Cartea Romaneasca. (Initial, avea un titlu mai inspirat, „Amintiri despre literatura de azi", dar redactorul cu care am lucrat, Florin Mugur, l-a considerat prea ironic si l-a schimbat. Drept urmare, graficianul, fara sa citeasca vreo pagina din volum, a desenat pentru coperta un ornament baroc-idilic, ca si cum ar fi fost vorba de un roman de dragoste, unii librari au asezat cartea in compartimentul rezervat lucrarilor de sexologie, iar in diferite dictionare literare „Preludiu" a fost transcris, din cauza unui automatism lexical, „Preludii"... Dar aceasta e alta poveste.)
Pentru „Preludiu" am primit 35.000 de lei – ceea ce era o suma imensa, in conditiile in care un automobil Dacia costa 70.000 de lei, iar eu eram un debutant. M-a facut fericit aparitia cartii, o iubeam, asa urata cum arata, si o cautam infiorat de emotie, cu privirea, prin vitrinele librariilor. Si m-au bucurat foarte mult, bineinteles, si banii primiti (pentru mine, banii castigati din scris au avut intotdeauna si au si acum ceva sfant).
Dupa cateva saptamani de la remarcabilul, pentru mine, eveniment, intr-o zi de decembrie in care cadeau din cer, piezis, fulgi de zapada mari si usori, m-am intalnit pe neasteptate, pe strada, fata in fata cu Marin Preda. Purta un cojoc deschis la culoare si o caciula din blana de miel, brumarie. Era insotit de Mihai Gafita. Amandoi pareau hasurati de traiectoriile albe si oblice ale fulgilor. Eu m-am fasticit, de emotie, astfel incat Marin Preda m-a salutat primul:
– Ce faci, monser? Cum e sa fii autor?
Am incercat sa-mi pun repede mintea in miscare, ca sa ii dau un raspuns inteligent. (Altadata, fusesem mai prompt. Auzindu-l pe Marin Preda povestindu-i ceva lui Mircea Dinescu, i-am spus cu umor: „Sa stiti ca aveti talent de povestitor. Ati putea sa scrieti proza..." Mircea Dinescu s-a amuzat. Dar Marin Preda a ras fara convingere: „He! He!") N-am reusit decat sa ingaim:
– Bine...
– Ti-ai luat banii de la casierie? Esti multumit?
– A, chiar voiam sa va spun, e o suma imensa, mult mai mult decat ar fi fost cazul. Niciodata in viata n-am avut atatia bani. Va multumesc.
– Uite, dom’le! Esti primul autor care se declara multumit. Pe chestia asta, iti mai dau 7.000 de lei. Sa te duci maine la casierie sa-i ridici.
Mihai Gafita s-a uitat contrariat la el.
– Vin sarbatorile, are nevoie de bani, i-a explicat Marin Preda. Pe umeri, pe caciula, i se adunase zapada, parea un general de armata cu epoleti fabulosi pe un camp de lupta din Rusia.
A doua zi mi-am luat banii de la casierie. Exact 7.000 de lei, dupa ce mi se retinuse impozitul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
