A devenit aproape un loc comun ca teatrele sa se lamenteze - si lumea, inclusiv cronicarii, sa le compatimeasca - pentru faptul ca nu au suficienti bani, asa incat nu-si pot permite montari scumpe, onorarii decente, turnee in Capitala sau in tara (nu mai spun, peste hotare!). Desigur, ar fi imoral sa afirmi ca institutiile (si oamenii - sau, mai exact, toti oamenii) de spectacol stau pe roze din punct de vedere financiar; dar parca nu e dracul nici chiar asa de negru... Dovada? Cand trebuie, bani se gasesc.
Ne-a aratat-o, spre sfarsitul stagiunii, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, sosind la Bucuresti cu doua spectacole: Regele Lear de William Shakespeare si Santiago El CampeA3n de Stefan Caraman. De ce trebuia, insa?
Teatrul din Piatra Neamt este (a fost? era?) una dintre cele mai cunoscute scene din tara. Nu doar de specialisti, ci si de simplii iubitori de arta. Inainte de 1989, absolventii de Actorie si Regie se luptau, literalmente, sa "prinda" Piatra, pentru ca acolo se puteau face spectacole bune - adica puternice si curajoase atat in continut cat si in forma - mai usor, parca, decat altundeva in Romania. Acolo au lucrat montari despre care se mai vorbeste si astazi regizori cvasi-legendari ca Andrei Serban, sau regretatul Iulian Visa, sau tanarul Alexandru Tocilescu, sau Silviu Purcarete, sau Victor-Ioan Frunza; de acolo au venit in Capitala nume actoricesti mari (si comit multe nedreptati pomenind doar doua: Coca Bloos si Maia Morgenstern); acolo a capatat inteles deplin conceptul de trupa teatrala... si ma opresc aici, inainte sa ma apuce nostalgia. Dupa 1990, si acolo valorile s-au clatinat, din pacate, si s-au invalmasit. In fine, dupa o serie de tribulatii si tatonari, situatia parea sa se fi stabilizat si, sub conducerea actorului Corneliu-Dan Borcia, TT o pornise din nou pe un drum ascendent. Dar anul electoral 2000 nu putea trece fara urmari pentru teatru, asa incat, in august 2001, Consiliul Judetean Neamt a gasit de cuviinta sa-l demita pe "vechiul" director si sa-l (re)numeasca la conducerea institutiei pe actorul Cornel Nicoara. Acesta a renuntat la Festivalul International de Teatru care capatase intre timp un bun renume (se aude ca il va reinfiinta de la toamna, cu - evident! - alt profil), la majoritatea titlurilor de pe afis (socotite nesemnificative de catre oficialitati), ca si la cei mai multi dintre tinerii actori angajati de "fostul regim". Ce a pus in loc nu se prea stia, intrucat obiceiul de a invita criticii bucuresteni la premiere a fost si el abandonat, dupa o tentativa neizbutita. Turneul de la inceputul verii trebuia sa ne lamureasca.
Nu stiu daca Regele Lear este "cea mai buna piesa a lui Shakspeare" - cum zic, potrivit regizorului debutant Mircea Anca, "toti expertii" -, dar e cu siguranta cea mai grea, cel putin in privinta numarului de roluri care cer actori foarte buni (nu oarecare, nu bunicei): 10. (Si nu strica deloc sa ai interpreti "performanti" si in celelalte 5!) A te incumeta sa montezi o asemenea piesa cand abia ai terminat studiul de specialitate - chiar daca, precum Mircea Anca, esti bun in grad, ca actor, la TNB de ani de zile si chiar daca directorul Nicoara este, in principiu, "utilizabil" ca Lear -, fara a avea la dispozitie decat o (foarte mica) parte din aceasta distributie de excelenta obligatorie, este, amabil spus, o inconstienta. In seara reprezentatiei bucurestene Cornel Nicoara a avut, pare-se, o problema de sanatate, dar, nevrand sa suspende spectacolul, a jucat totusi; in aceste conditii, evolutia lui nu poate fi comentata, si nici despre evolutia partenerilor sai - stresati, eventual, de suferinta confratelui - nu mai zic nimic. Dar simplismul, lipsa de inventivitate si de acuratete, aerul rigid si retoric al mizanscenei nu pot fi puse, oricat am vrea, pe seama regretabilei imprejurari...
Stefan Caraman este un dramaturg din generatia (inca) tanara, oarecum controversat, din cauza situatiilor-limita si a limbajului brut din textele sale, dar prezent - iata - pe scenele unor teatre importante, spectacolul de la Piatra Neamt venind imediat dupa Morti si vii, la Odeon. In Santiago El CampeA3n autorul este mai putin incruntat, mai putin aplecat spre zonele sumbru-senzationale ale existentei, mai liric si mai analitic. Asta, poate, pentru ca aici se inspira din "viata si opera" altui scriitor: Ernest Hemingway si Batranul si marea; piesa e un fel de comentariu liber la tema, menit sa lumineze personalitatea eroului de roman prin descifrarea personalitatii creatorului sau - si invers. Spectacolul lui Horatiu Mihaiu (excelent arhitect-scenograf convertit cu succes oscilant la regie) este, indiscutabil, frumos: albastrul dominant din decor, picturalitatea imaginilor, coloana sonora foarte expresiva (autor: Virgil Mihaiu) sunt o incantare pentru simturi. Nici interpretarea nu lasa de dorit, protagonistului Corneliu-Dan Borcia, actor experimentat, cu stiinta nuantarii vorbelor, standu-i onorabil alaturi tinerii Dorina-Maria Harangus, Ecaterina Hatu, Cezar Antal si Nora Covali. Dar spectacolul e lipsit de nerv, de energie si de aplomb, ceea ce face ca (in reprezentatia bucuresteana, cel putin, a facut ca) aventura scenica sa para lunga si plictisitoare.
Ce a reusit, asadar, sa demonstreze turneul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt? Deocamdata, doar ca institutiei nu-i lipsesc banii pentru deplasari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
