Sub coordonarea acad. Eugen Simion, Academia Romana a inceput, in 2004, publicarea facsimilata a manuscriselor eminesciene, primele 6 volume fiind lansate, la inceputul acestui an, la Editura Enciclopedica. Intreaga editie urmeaza sa aiba 23 de volume (47 de manuscrise, corespondenta si documentele de interes biografic). Cel care a reusit performanta de a facsimila, cu ajutorul unei tehnici proprii, o parte dintre manuscrise este artistul Mircia Dumitrescu.
- Cum ati ajuns sa lucrati la acest proiect?
- Am avut norocul sa fiu prieten cu Petru Cretia. In 1992, acesta m-a rugat sa-l ajut sa conceapa un numar din revista "Manuscriptum": descoperise niste poezii eminesciene inedite. Ca orice naiv, m-am intrebat ce mai poti descoperi dupa ce totul a fost scos la lumina de Perpessicius. Umbland, insa, prin manuscrisele eminesciene, am reusit sa inteleg ce inseamna gandirea lui Eminescu. Ulterior, insusi Petru Cretia mi-a explicat cum au aparut Caietele eminesciene, cum, dupa moartea poetului, Titu Maiorescu a luat valiza in care se aflau foile de manuscris ale acestuia si le-a dat unui legator care le-a prins in caiete dupa dimensiunile foilor. Cercetandu-le, Cretia a descoperit in ele 21 de poezii inedite, razletite in diverse colturi de pagina. Astfel, atunci cand Eugen Simion m-a solicitat sa lucrez la Caiete, aveam deja o viziune asupra lor.
- Practic vorbind, in ce consta tehnica pe care ati aplicat-o?
- Ideea indeobste acceptata este ca un manuscris trebuie fotografiat. Mare greseala! Eminescu scria pe orice fel de hartie, in general de proasta calitate. In Caiete am descoperit doar trei foi de hartie buna - Ingres cu filigran (de fapt, niste invitatii la bal venite din partea unor conservatori) -, pe dosul carora Eminescu scrisese versuri. Restul este hartie de ambalaj sau de ziar. Orice foaie de hartie are un modeleu, se cuteaza. Ori aspectul acesta devine mai important pentru manuscris decat textul, pentru ca de rezolvarea lui depinde claritatea tiparului. Din aproape in aproape, am reusit sa elimin toate aceste nuante si litera a ramas curata. Pe de alta parte, Eminescu scria si ulterior corecta - cu creion obisnuit, cu creion rosu, cu creion negru - si isi schimba cerneala periodic... Ei bine, toate aceste amanunte apar. Cine este interesat poate observa pana si diferentele de nuanta ale cernelurilor. Am folosit hartie Fabriano, de foare buna calitate, de o anumita tonalitate. In plus, am pastrat scrisul eminescian la dimensiunea 1/1. De cele mai multe ori, Eminescu scria cu cerneala foarte grasa, care se imprima pe verso, facand lectura aproape imposibila. Efortul de a scoate inscrisul de pe verso a fost urias, dar a meritat. In sfarsit, pentru ca poetul scria pana in marginea foii de hartie, am fost nevoit sa las acelor file o anumita albitura, pentru ca scrisul sa apara integral. Apoi, asa cum am mai spus-o, unele caiete sunt mari, altele mici. Multi m-au intrebat cum voi rezolva aceasta problema. Foarte simplu: dimensiunile volumelor vor varia in functie de dimensiunile Caietelor, corpul de litera ramanand insa neschimbat.
- Nu va deranja faptul ca volumele difera ca dimensiuni?
-Din punctul meu de vedere, nu. Cele patruzeci de volume vor umple un raft de biblioteca si, prin diversitatea formatelor, ii vor conferi acestuia caldura.
- Stiu ca fiecare volum este insotit de cate un CD pe care sunt reproduse manuscrisele originale.
- Am considerat ca este un avantaj pentru cititorul care, astfel, poate compara ceea ce am facut eu cu originalul.
- Cum au fost primite primele sase volume?
- Cu o raceala totala. Scriitorii, ca si platicienii, sunt macinati de viermele invidiei. Pe de o parte, e normal. Multi au vrut sa publice aceste Caiete (Gabriel Liiceanu a esuat din pricina tehnicii folosite la tipar); eu, insa, am avut norocul sa reusesc, iar asta pe multi nu-i bucura.
- Cand vor fi gata urmatoarele volume?
- Aici intervine o problema stupida, pe care chiar nu o mai inteleg. Stiu cat s-a chinuit Eugen Simion sa faca rost de bani. A vrut ca proiectul sa devina o opera a guvernului, dar nu s-a putut. Prin Adrian Paunescu, acelasi proiect a ajuns in dezbaterea Parlamentului, insa a fost respins. Astazi exista totusi fonduri - 10 miliarde de lei vechi - pentru facsimilarea a inca zece Caiete, dar nu se face nimic. La lansarea primelor sase volume am marturisit: "Sunt foarte bucuros ca vad luminita de la capatul tunelului". Ma simteam fericit ca voi trai sa vad proiectul dus la bun sfarsit. Anul acesta as fi scos inca zece Caiete si ar mai fi ramas sase, cu care incheiam fericit seria publicarii manuscriselor eminesciene. La lansarea din ianuarie, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a promis sa sprijine pana in panzele albe acest proiect, presedintele Basescu ne-a asigurat si el de sprijinul sau, dar si-a facut locul reaua-vointa tipic romaneasca si micile meschinarii ale sistemului contabil. Crezusem ca voi scoate cate un volum lunar si ca nu voi mai intra sufocat in toamna, cum s-a intamplat anul trecut, cand am editat sase volume, din septembrie pana in decembrie. SI, in toate astea, ce vina are Eminescu?
- Vorbiti-ne despre expozitiile la care ati lucrat de curand, la care va ganditi pentru urmatoarele luni...
- Anul acesta, am reusit sa ducem la bun sfarsit editarea, impreuna cu cei 30 de studenti ai mei de la Sectia de Grafica a Universitatii de Arte Plastice din Bucuresti, celor 28 de sonete eminesciene. Fiecare volum include cate opt ilustratii cu semnatura olografa a autorilor, nume mari ale plasticii contemporane romanesti: Mircea Spataru, Constantin Baciu, Vladimir Zamfirescu, Ioan Stendl, Teodora Stendl, Horia Flamand s.a. Fiind o editie bibliofila, tirajul este redus, 1.000 de exemplare, dintre care o parte au fost donate Academiei Romane, Muzeului Memorial de la Ipotesti, Monitorului Oficial, Bibliotecii Florentei, Bibliotecii Municipale Bucuresti, Bibliotecii Nationale a Frantei... Sunt 25 de seturi complete, a cate 45 de volume, fiecare continand cate 8 ilustratii. Doua seturi vor fi oferite pentru licitatia din 26 aprilie, de la Balul Muzeului National de Arta al Romanei (MNAR). Ce mai! Traversam o perioada speciala, foarte frumoasa. Intrucat anul acesta se implinesc 400 de ani de la moartea lui Rembrandt, la MNAR se va deschide, curand, o expozitie fantastica, ingrijita de doamna Roxana Teodorescu si de un grup de artisti. La randul nostru, noi, cei de la Sectia de Grafica, vom deschide o expozitie de gravura maghiara si romaneasca, punand in discutie cativa maestri care nu mai sunt printre noi: Vasile Kazar, Ion State, Constantin Baciu...
- Dar o expozitie personala?
- Chiar anul acesta pregatesc o "personala" serioasa, la Bucuresti. Pana atunci, la inceputul lui mai, voi expune gravura in capitala Ungariei - in metal, pe 5 mai, la Buda si in lemn, pe 6 mai, la Pesta. Expozitia se va deplasa in vara si la Viena. Tot in 2006, impreuna cu scriitorii belgradeni, voi edita niste carti speciale. In sfarsit, lucrez la poeziile pe care mi le-a dedicat Nichita Stanescu si care sunt intr-un numar foarte mare. Intentionez sa scot o carte de patru metri inaltime. In sfarsit, impreuna cu echipa, continuu seria sonetelor eminesciene, care va fi urmata de volumul "Plumb" al lui Bacovia, apoi, in 2007, de Macedonski si, in sfarsit, de Ion Barbu. Am avut noroc sa am studenti foarte buni. Parintele Galeriu spunea ca nu e noroc, ci pronie... Se intampla si minuni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
