Ziarul de Duminică

Ce vezi, ce auzi, ce pastrezi

Ce vezi, ce auzi, ce pastrezi
13.05.2009, 14:46 49

Zece zile de teatru la Sibiu

"Titus Andronicus", de Masahiro Yasuda (Japonia), "Livada de vişini", de Eimuntas Nekrosius (Rusia/Lituania), şi "Colecţia de fluturi", o producţie a Neighbourhood Watch Stits (Marea Britanie), se numără printre spectacolele care vor fi prezentate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Cea de-a XVI-a ediţie a festivalului se va desfăşura in perioada 28 mai - 7 iunie si va include 358 de evenimente, derulate pe parcursul a 11 zile, şi trupe din 70 de ţări. Printre regizorii străini ale căror spectacole vor fi prezentate in festival se mai numără Dag Thelander, Robert Raponja, Vahan Badalyan, Hu Lei, Zhang Disha, Christopher Markle, Patrick Roegiers, Masahiro Yasuda etc. In cadrul festivalului vor fi montate si spectacole ale unor regizori români de marcă, precum Alexandru Dabija, Horaţiu Mălăele, Radu Afrim, Theodor Cristian Popescu, Radu Alexandru Nica, Victor Ioan Frunză Dragoş Galgoţiu, Tompa Gabor Criticul de teatru George Banu, dramaturgul Saviana Stănescu, directorul Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, şi ministrul Culturii, Theodor Paleologu, vor susţine conferinţe in timpul festivalului, iar Amadeus, Fanfara 10 Prăjini şi Mandinga vor susţine recitaluri.
 
De la Andy Warhol la Chamber Jazz
Lucian Ban (foto 1, 2), pianistul de origine română stabilit la New York, a revenit in Bucureşti cu două proiecte noi. Unul se numeşte "Songs for Andy Warhol’s Screen Tests" si a fost găzduit de Clubul Green Hours pe 8 mai. Lucian Ban a colaborat la acest proiect cu "copilul teribil" al muzicii electronice, Silent Strike, cu reputatul chitarist Sorin Romanescu si cu VJ-ul Dan Basu..Cel de-al doilea concert este o mostră de Chamber Jazz reunind doi dintre cei mai buni muzicieni români de jazz – saxofonistul Cristian Soleanu şi chitaristul Sorin Romanescu. Grupul alcătuit din cei trei muzicieni va oferi o seară specială iubitorilor de jazz in cadrul deja recunoscut al Clubului Art Jazz, astăzi, 15 mai, ora 21.00.
 
Premiu al Republicii Italiene pentru Humanitas
Editura Humanitas a primit, pe 12 mai, la Roma, unul dintre Premiile Naţionale pentru Traduceri acordate de Republica Italiană, pentru colecţia "Biblioteca Italiană", informează Accademia di Romania. Cele patru Premii Naţionale pentru Traduceri ale Republicii Italiene, in valoare de 12.911 euro fiecare, sunt acordate anual. Colecţia "Biblioteca Italiană", fondată in 2005, include, in ediţie bilingvă, traduceri din autori precum Niccolo Machiavelli ("Principele"), Tommaso Campanella ("Cetatea Soarelui. Poezii filosofice"), Carlo Goldoni ("Teatru I", "Teatru II"), Cesare Beccaria ("Despre infracţiuni şi pedepse"), Umberto Saba ("Capra şi alte poeme"), Eugenio Montale ("Poezii"), Cesare Pavese ("Poezii"), la care se adaugă volumele "Nuvela italiană din Renaştere" şi "Sonetul italian in Evul Mediu şi in Renaştere". De asemenea, Editurii Humanitas ii revine acest premiu şi pentru seria completă a "Operelor italiene" ale lui Giordano Bruno, traduse de Smaranda Elian, care, alături de Nuccio Ordine, ingrijeşte colecţia "Biblioteca italiană". Premiile Naţionale pentru Traduceri au fost inmânate de ministrul italian al Culturii, Sandro Bondi, pe 12 mai, la Teatro dei Dioscuri din Roma, in prezenţa preşedintelui Giorgio Napolitano.
 
Expoziţie de grup cu artişti din toate statele membre ale UE 
Anul acesta Ungaria sărbătoreşte 5 ani de la integrarea in Uniunea Europeană, iar manifestarile dedicate acestei aniversări au debutat de Ziua Europei, 9 mai ac, prin vernisarea unei incitante expoziţii la galeria de artă Opera Gallery din Budapesta.
Au fost selectaţi pentru acest eveniment 51 de artişti plastici din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, printre ei numărându-se Patrizia Gucci, fiica celebrului designer italian Paolo Gucci si artistul sucev ean Constantin Severin.
„Europa e caracterizată prin unitatea in diversitate, prin rădăcini comune şi forme specifice de expresie, prin tradiţii impărtăşite şi variaţii regionale. Deoarece 2009 marchează cinci ani de la intrarea Ungariei in UE, organizaţia culturală Europa Authentica nu va celebra o singură ţară, ci intreaga Uniune Europeană şi cele 27 de state member", afirmă intr-un comunicat liderii asociaţiei culturale Europa Authentica, organizatorii acestei expoziţii de grup.
La manifestarea de inchidere de pe 6 iunie, juriul organizaţiei culturale Europa Authentica va anunţa numele celor doi artişti care vor primi Premiile Magister Artis şi Artis Laudabilis.
 
B'estfest Aftershock Preview
Trioul de folk-metal Ulytau din Kazahstan va deschide B'estfest Aftershock pe 5 iulie, când pe scena de la Romexpo din Bucureşti vor mai urca Holyhell, Thunderstorm, Trooper, Nexus şi headliner-ul Manowar, informează organizatorii evenimentului, Emagic. Formaţia Ulytau s-a infiinţat in 2001, la iniţiativa producătorului Kydyrali Bolmanov, care dorea să creeze un nou stil de muzică. Rezultatul a impresionat publicul şi criticii deopotrivă: un melanj exotic de ritmuri muzicale tradiţionale şi sound-uri occidentale, impregnat de influenţa unor compozitori clasici precum Vivaldi, Paganini sau Bach. Cei trei membri ai ineditului proiect - Erzhan Alimbetov, Max Kichigin şi Nurgaysha Sadvakasova - reuşesc să imbine perfect riff-urile de chitară electrică cu sonorităţile viorii, rezultatul fiind cu atât mai interesant cu cât celor două li se adaugă şi dombra, un instrument tradiţional cu două corzi specific Kazahstanului. Afişul B'estfest 2009 mai cuprinde artiştii şi trupele: The Killers, Patrice, White Lies şi Snails (1 iulie), Ayo, Moby, Polarkreis 18, Motorhead, Les Elephants Bizarres şi Grimus (2 iulie), Klaxons, AB4, Orbital, Alternosfera, Gabriela Cilmi şi Franz Ferdinand (3 iulie), Santana, The Charlatans, The Ting Tings, Gravity Co, Looptroop Rockers, The Mood şi Persona (4 iulie) şi Holyhell, Trooper, Thunderstorm şi NeXuS, la Aftershock (5 iulie). Biletele pentru Ziua Zero (1 iulie) şi biletele de o zi (130 lei in perioada 20 aprilie - 30 iunie; 150 lei pe durata festivalului şi la intrare), cele pentru Aftershock (100 lei şi 150 lei, in funcţie de distanţa faţă de scenă), precum şi abonamentele pentru 2, 3 şi 4 iulie (270 lei) sunt disponibile pe www.myticket.ro şi in reţeaua Diverta.
 
Trei zile la Trianon
Cea de-a doua ediţie a Festivalului "Tzig'n Jazz", organizat de Institutul Cultural Român de la Paris, va avea loc intre 26 şi 28 mai, aducând pe scena Teatrului Trianon atât artişti consacraţi ai muzicii jazz şi swing manouche, cât şi tineri artişti români. In deschiderea evenimentului, pe 26 mai, Emy Drăgoi, la acordeon, şi invitaţii săi, Richard Galliano (acordeon), Bireli Lagrene (chitară) şi Juan Jose Mosalini (bandoneon), vor susţine concertul "Swing tzgane aux accents de tango". In seara următoare, va avea loc concertul "Jazzy entre les cordes", cu Marius Apostol (vioară), care ii are invitaţi pe Nicolae Croisille (voce), David Reinhardt (chitară), Andres Oberg (chitară), Marian Petrescu (pian), Marc Michel Le Bevillon (chitară bas) şi Luis Augusto (tobe). Pe 28 mai, violonistul Costel Niţescu, alături de Anne Durcos (voce), Stochelo Rosenberg (chitară) şi Giani Lincan (ţambal), susţine concertul "Vibrations tziganes au sommet du jazz".
 
Familia Regală. O istorie in imagini
Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte expoziţia „Familia Regală. O istorie in imagini" (foto 3). 81 de ani de istorie sunt rememoraţi prin intermediul imaginii, membrii familiei regale fiind prezentaţi nu doar in posturi oficiale dar şi in ipostaze din viaţa privată. In rândul exponatelor se regăsesc şi obiecte de artă, picturi, sculpturi reprezentându-i pe membrii familiei regale, dar şi obiecte care au aparţinut acestora. Expoziţia va fi deschisă până pe 14 iunie 2009.
 
YOUth and MUSEums
Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti gazduieste, intre 15 si 16 mai, conferinţa europeană pe tema educaţiei culturale a tineretului in muzee "YOUth and MUSEums". Reprezentanţii ţărilor participante (Cipru, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Republica Moldova, Suedia, Spania, Ţările de Jos, Turcia, Vatican, România) vor discuta strategii educaţionale trecute, prezente şi viitoare de abordare a publicului tânăr.
 
Romania, tara-tema a poeziei
In perioada 12-16 mai 2009, se desfăsoară la Istanbul cea de a două editie a Festivalului International de Poezie organizat de către Primăria Metropolitană Istanbul si de Comitetul Istanbul 2010 - Capitală Culturală Europeană, cu sprijinul Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul. La eveniment participă 39 de poeti, dintre care 19 provin din Bosnia-Hertegovina, Israel, Franta, Danemarca, Palestina, SUA, Macedonia, Spania, Argentina, Corea, Spania, Germania, Irak, Italia, Africa de Sud, Olanda, Rusia si România, restul fiind autori consacrati turci. Programul evenimentului cuprinde lecturi de poezie in locatii istorice din Istanbul, precum Basilica Cisterne, Turnul Galata, Parcul Palatului Yildiz, Gara Sirkeci (unde poposea odată Orient-Expresul) sau Muzeul de Arheologie, concerte, proiectii de scurt-metraje si o croazieră pe Bosfor cu un vapor al poetilor, programată pentru ultima zi a festivalului. România este reprezentată in festival de către poetii Doina Ioanid si Sorin Ghergut, invitatii ICR Istanbul pe toată perioada festivalului. In plus, pe toată perioada festivalului este distribuită gratuit o brosură a festivalului cuprinzând un studiu introductiv privind poezia română scris de Bogdan Cretu si o antologie de poezie română in limba turcă, realizată de către ICR Istanbul si Editura Ozgur din Istanbul. Poeziile poetilor invitati au fost traduse direct din română in turcă pentru acest eveniment de către traducătorii participanti la workshopul ICR Istanbul din februarie 2009-Sheila Yaya, Azel Mavi Anton si Gihan Curtomer. Cum poezia română este aproape necunoscută in Turcia, cu câteva mici exceptii, alegerea României ca tară-temă la cea de-a doua editie a Festivalului international de poezie Istanbul este o oportunitate deosebită de a-i asigura vizibilitatea in Istanbul.
 
Debut romanesc la Torino
Pana pe18 mai, are loc cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este "Io, gli altri / Eu, ceilalţi".
La iniţiativa Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, ţara noastră participă pentru prima dată la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand naţional, având tema "1989-2009: Confirmări şi debuturi in literatura română". Sunt prezente editurile Polirom, Humanitas (şi Humanitas multimedia), Corint, Vinea, Curtea Veche, Paralela 45, Brumar, Ideea Europeană, All, Editura Academiei Române şi Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) din cadrul Institutului Cultural Român. Pe parcursul a patru zile (14, 15, 16 şi 17 mai), standul României găzduieste zece manifestări. Sunt prezenti şase scriitori români contemporani: Petru Cimpoeşu, Filip Florian, Ioana Nicolaie, Doina Ruşti, Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici.
 
"Europa 2009" şi "Duminica europeană"
Parcul Drumul Taberei s-a transformat in weekendul 9-10 mai intr-un parc european. Peste 3.000 de bucureşteni s-au distrat, sâmbătă, de Ziua Europei, alături de artişti precum Eusebiu Ştefănescu (actor TNB), artist emerit Ion Lucian (TNB) şi Rodica Mandache (TNB), dar şi alături de artişti europeni. Ion Marinescu Ţurlă i-a acompaniat pe artişti şi a susţinut un recital de muzică folk. Petrecerea a inceput la ora 18.00, când Corul Filarmonicii "George Enescu" a deschis evenimentul "Europa 2009" cu imnul Uniunii Europene, "Odă bucuriei" de Ludwig Van Beethoven. Artiştii care au incântat publicul numeros sunt cunoscuţi in lume pentru concertele pe care le dau sub bagheta maestrului dirijor Iosif Ion Prunner. Spectacolul de sâmbătă seara, o combinaţie originală de clasic şi modern, l-a adus in faţa publicului pe cunoscutul interpret chitarist de muzică clasică din Italia, Luca Villani. Bucharest Wind Orchestra (BWO) a impresionat publicul interpretând pasaje din muzică de film, creaţii ale unor cunoscuţi compozitori, dar şi muzică românească. Una din surprizele serii au fost cele două piese cântate de BWO impreună cu formaţia Bere Gratis. "Duminica europeană" a adunat in Parcul Drumul Taberei sute de copii care au venit să danseze şi să cânte alături de Grupul Do-Re-Mi şi de Clubul Copiilor Sectorul 6. 
 
Galeria Plan B la Bienala de Arta Contemporana de la Praga
Cea de-a patra editie a Bienalei de Arta Contemporana de la Praga, „Expanded Painting 3", se va desfasura intre 14 mai si 26 iulie, in Centrul de Arta Moderna Karlin Hall din Praga. Institutul Cultural Roman din capitala Cehiei sustine participarea artistilor romani, Romania fiind reprezentata de Galeria clujeana Plan B cu expozitia „Staging the Grey" ingrijita de Mihai Pop in colaborare cu Jane Neal. In expozitie vor fi prezente lucrari ale artistilor romani Marius Bercea, Andrei Campan, Radu Comsa, Oana Farcas, Adrian Ghenie, Cantemir Hausi, Victor Racatau, Serban Savu, Mircea Suciu, alaturi de artistii maghiari Zsolt Bodoni, Peter Sudar si Alexander Tinei. In editia de anul acesta, lucrari semnate de peste 150 de artisti din Republica Ceha, Germania, Romania, Ungaria, Republica Moldova, Italia, Sud-Estul Asiei, China, Iran, Mexic, Polonia, Georgia, Coreea, Slovacia sunt expuse in cele 12 sectiuni ale Bienalei: „Individuals", „Short List 09. 12 Painters from the Czech Republic", „Dresden – Prag / Prag – Dresden", „Staging the Grey. 12 Romanian and Hungarian Painters" (curatori: Mihai Pop in colaborare cu Jane Neal), „Italy. No more than a point of view" (curator: Angelo Mosca), „South East B(l)ooming", „Trans-dimensional Interesting Dynamics in New Korean Painting", „Hyperlucid", „China Box", „Fancy Success. Positions in your Polish Painting", „One Hundred Years. Endogamic and Exogamic Pictorial Practices in Mexico", „From Individ to DVD. Young Georgian Painters".
 
Un premiu de la Mediafax
Mediafax va acorda Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF 2009, care va avea loc intre 29 mai şi 7 iunie la Cluj-Napoca. Premiul va răsplăti cel mai bun film dintre cele şapte scurtmetraje selectate in această secţiune de organizatorii TIFF: „Bric-Brac" (regia Gabriel Achim), „Nunta lui Oli" (foto 4, regia Tudor Jurgiu), „Renovare" (regia Paul Negoescu), „Pentru el" (regia Stanca Radu), „11 PM" (regia Alex Sava), „Tarantyno" (regia Mircea Nestor) şi „A Family" (regia Emanuel Pirvu). Pe lângă aceste scurtmetraje, publicul de la Cluj va putea vedea intre 4 şi 6 iunie, in cadrul Zilelor Filmului Românesc, o selecţie de lungmetraje de ficţiune şi documentare. „Amintiri din Epoca de Aur" (filmul colectiv scris şi produs de Cristian Mungiu) şi „Poliţist, Adjectiv" (scenariul şi regia Corneliu Porumboiu) vor fi proiectate in premieră absolută pe ecranele din România la TIFF, la câteva zile după ce vor fi prezentate la Cannes, in secţiunea Un Certain Regard. „Pescuit sportiv" (regia Adrian Sitaru) şi „Cea mai fericită fată din lume" (regia Radu Jude), precum şi documentarele „Apocalipsa după şoferi" de Alexandru Solomon şi „Nunţi, muzici şi casete video" de Tudor Giurgiu se numără şi ele printre producţiile româneşti din programul celei de-a 8-a ediţii a festivalului.
Mediafax este partener media exclusiv al Zilelor Filmului Românesc (4-6 iunie) de la TIFF 2009.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO