Unul dintre reprosurile constant aduse teatrelor romanesti in ultimii doi-trei ani vizeaza numarul mic de spectacole pe care acestea le produc, indiferent de marimea trupei, de numarul salilor si chiar de subventia primita. Fireste, chestiunea este demna de luat in discutie. Pe de alta parte, amploarea strict aritmetica a ofertei nu garanteaza, automat, excelenta acesteia. Cu alte cuvinte, de cand a fost abolit socialismul, la noi pare sa nu mai functioneze nici acea lege a dialecticii care promitea transformarea cantitatii in calitate.
Altminteri, fara nici o indoiala, "Nottara" ar fi teatrul cel mai bun nu doar din Bucuresti, ci si din tara, ba chiar din sud-estul Europei. Intr-adevar, de la o vreme premierele se tin lant aici si - lucru mai rar in cazul altor scene - sunt popularizate fara istov; mai mult, sunt "inconjurate" de felurite mici evenimente (descinderi ale actorilor din trasuri sau din masini de epoca, tratatii cu vin sau bere pentru spectatori etc.) si documentate minutios prin caiete-program bogate in informatii, prin fotografii oferite generos cronicarilor (colegii de meserie vor fi de acord cu mine ca acesta nu e putin lucru), prin afise expresive. Iata tot atatea dovezi ca secretariatul literar de la "Nottara" (unul dintre cele mai bine "garnisite", de altfel) functioneaza din plin si cu multa seriozitate. Din pacate, asta nu e suficient - spectacolele se fac pe scena...
Socotind, probabil (pe buna dreptate, trebuie spus), ca specificul "bulevardier" al teatrului a fost ilustrat, in ultimul timp, din cale-afara de insistent, directorul Mircea Diaconu a optat de asta data pentru un titlu "greu", dintr-acelea care ne amintesc ca scena de pe Magheru a vazut, la viata ei, si piese de Shakespeare, si adaptari dupa Dostoievski, si Beckett ori Ionescu - si bune mai erau spectacolele, si tare au mai fost ele aplaudate, si nostalgic sunt acum evocate... Pe scurt, a ameliorat repertoriul cu dramatizarea unui roman de Franz Kafka, infaptuita de insusi regizorul spectacolului. Castelul, scriere aparuta postum, in 1926, este, ce-i drept, nu numai una dintre cele mai cunoscute opere ale literaturii moderne, ci si, asa zicand, un certificat de onorabilitate pentru o infaptuire teatrala, cu atat mai abitir cu cat nu e deloc usor de transpus in termeni proprii scenei. Si ar fi, desigur, comod si la indemana sa detaliez aici teoriile despre nepotrivirile dintre structura epica si cea dramatica, despre dificultatea de a face plauzibil "in carne si oase" un discurs organic intemeiat pe metafora, alegorie si simbol etc., pentru a explica esecul spectacolului. De fapt, insa, lucrurile sunt mult mai simple: invitatul de la Teatrul Pygmalion din Viena, regizorul Tino Geirun (pe vremea cand profesa in Romania semna tino Geirun), nu a avut capacitatea de a construi un edificiu spiritual-artistic de asemenea amploare si de a-l face, pe deasupra, sa capete si sa emane viata. Chiar in lipsa oricarei comparatii cu originalul in proza, ceea ce se vede/aude pe scena nu rezista: e o litanie dezlanata si teribil de obositoare, in care, alaturi de protagonist, cinci actori incearca sa figureze de doua ori pe-atatea personaje; aceste personaje nu sunt aproape deloc diferentiate de la o aparitie la alta, asa incat privitorul capata senzatia unei incalceli fara de sfarsit, din care intr-un (foarte) tarziu abia-abia daca ajunge sa priceapa ceva.
In aceste conditii, un comentariu asupra jocului actoricesc nu are sens; pot spune doar ca Diana Lupescu, Luminita Erga, Alexandru Jitea si Valeriu Preda evolueaza in limitele decentei profesionale (ceea ce este, oricum, mai mult decat laudabil!), Mircea Diaconu (K.) si Constantin Cotimanis (in dublu rol, Primarul si Erlanger) fiind cei care incearca - in doua-trei momente chiar reusind! - sa mai salveze cat de cat montarea, prin farmecul, naturaletea si experienta personala.
Ziceam saptamana trecuta, tot in acest spatiu, ca teatrul "usor", cand e rau facut, devine foarte greu de suportat. Din nenorocire, simetria nu e valabila: si teatrul "greu", cand nu e bine facut...
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
