Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XLV). Anatomia locuinţei: Balconul/ de dr. Alexandru Popescu

Balcoane din fier forjat pe Calea Moşilor

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

16.06.2016, 23:45 356

În literatură, arte

Desigur, cea mai celebră şi sensibilă amintire a balconului se află în actul II al tragediei „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, comentată în fel şi chip de istoricii literaturii, dar şi de umorişti, cum este, la noi, Vasile Ghica: „Contează ce cânţi, dar şi la ce balcon”. S-a mai afirmat, cu maliţiozitate, că „În istoria oricărei iubiri există un balcon ca al Julietei, pe care mai târziu se întind rufe”…

Mai există o „scenă a balconului” şi în piesa lui Edmond Rostand „Cyrano de Bergerac”, în care eroul principal, mai mult decât generos, „îi suflă” lui Christian cuvintele cu care doreşte să cucerească inima Roxanei.

Cineva a numărat peste 100.000 de citate referitoare la balcon.

Şi în literatura românească, balconul este pomenit în diferite contexte. Atrage atenţia descrierea  „Palatului lui Duca-vodă” de Alecu Russo : …„O  scară de vreo 12 lespezi, strâmtă şi lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se deschide uşa beciurilor.”

Asemenea „trimiteri” mai există şi la Dimitrie Anghel, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu şi chiar Mihai Eminescu („Scrisoarea IV”, „Diamantul Nordului”). Iar, într-un reportaj al lui  Ion Luca Caragiale, întâlnim o descriere a peisajului care se vede de la un balcon al „Hotelului Orient”: „Din balcon, seara mai ales, e o privelişte minunată; avea în faţă, spre dreapta, squarul, dominat de cupola Ateneului…”.

Şi în artele plastice balconul şi-a găsit locul şi încă prin penelul unor pictori vestiţi, cum ar fi Eduard Manet („Pe balcon”, 1868). La noi, Theodor Pallady este autorul pânzei „În balcon”. Şi pictori din generaţiile mai noi s-au lăsat inspiraţi de acest element arhitectonic căruia i-au conferit valori estetice reale: Florenţa Pretorian, Dumitru Macovei – „Vedere din balcon”, Szilagyi Zsolt – „Balcon cu flori”.

Dacă nu avem încă o „simfonie a balconului”, există o serie de piese de muzică uşoară care îl cântă cu sensibilitate, cum ar fi  „Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă” de Petre Andreescu, interpretă de  Titi Botez.

 

Legătura  cu exteriorul

...este asigurată de balcon, de fapt, o prelungire a locuinţei, o „pătrundere” în peisaj.

Într-adevăr, balconul are funcţia de legătură cu exteriorul, cu peisajul, dând posibilitatea de a privi mediul exterior, oraşul, „de sus”, de a-i admira perspectivele, mai apropiate sau mai îndepărtate. În acelaşi timp, el este un spaţiu reprezentativ al casei, al locuitorilor săi, materializând nu numai starea lor materială şi socială, ci şi preferinţele artistice. Arhitectura balconului a fost, de altfel, o preocupare constantă a specialiştilor care au propus soluţii din cele mai ingenioase ce s-au înscris în evoluţia acestui domeniu.

Există şi alte elemente arhitectonice înrudite cu balconul, unele mai ample decât acesta, cum este veranda, o galerie exterioară sau terasă acoperită, închisă adesea cu pereţi având numeroase ferestre. Este vorba, aşadar, de o construcţie mai amplă care poate acoperi o bună parte a faţadei clădirii.

 

O evoluţie îndelungată

...a cunoscut balconul de-a lungul diferitelor etape ale istoriei arhitecturii.

În Europa, încă din Evul mediu, un prototip al „balconului” poate fi considerată „loggia” italienească, o  galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită şi deschisă către exterior printr-un şir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi..

Şi în arhitectura tradiţională românească, există elemente constructive apropiate de „balcon” sau „verandă”, aceasta ne însemnând că ele au fost „prototipuri”, ci doar că i-au influenţat într-o anumită măsură  evoluţia. Este vorba de „pridvor” sau „cerdac” 

Mai este de amintit faptul că acele construcţii tradiţionale din  Oltenia, Muntenia, Argeş, „culele”, care, în partea lor superioară, erau înzestrate cu terase, mici balcoane destinate observării şi apărării de pericolul unor atacuri, invazii, mai ales din partea turcilor.

Se pare că primul balcon în Bucureşti a fost construit la 1827, din porunca boierului Constantin Bălăceanu, mare ban, pe Podul Mogoşoaiei, la o casă care nu s-a mai păstrat. O parte a boierimii a protestat la domnul Grigore Ghica pe motiv că această construcţie ar umbri strada şi ar…împiedica trecerea carelor, dar, în cele din urmă, domnul a aprobat construirea de balcoane, argumentând, pe drept cuvânt, că acesta „împodobeşte şi înfrumuseţează politia, după cum se văd în cele mai mari şi frumoase politii ale Evropii ...”

        

Arhitectura balconului

De la un moment dat, „balconul” şi-a avut propria sa istorie, bineînţeles în cadrul aceleia a arhitecturii europene, dar şi cu elemente originale, adesea influenţate şi de evoluţiile istoriei artelor.

De la sfârşitul secolului XIX, balcoanele au devenit un element arhitectural nelipsit din peisajul Capitalei.  În afară de cele cu care erau înzestrate palatele, balcoanele au început să împodobească şi noile construcţii, inclusiv blocurile care apărut în această perioadă, contribuind ca Bucureştii, după opinia unor istorici ai arhitecturii, să devină un „Mic Paris”. S-a considerat că balcoanele aveau un rol funcţional, dar şi decorativ, contribuind la conturarea personalităţii unei case. În afară de acelea din zidărie sau lemn, au cunoscut o mare răspândire balcoanele din metal: cele din fier turnat (1860 -1880) sau cele din fier forjat  multe datând din anii 1860 -1880.

Cele mai frumoase piese se află (sau se găseau pentru că unele au dispărut la demolarea clădirilor sau la restaurarea lor) în zona Centrului istoric, pe străzile Lipscani, Şelari, Franceză, Bărăţiei, dar şi pe Calea Moşilor.

Şi unele dintre clădirile aflate pe arterele principale ale Bucureştilor au fost împodobite cu frumoase balcoane, cum sunt Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Lascăr Catargi sau Calea Dorobanţi într-o perioadă mai târzie.

Între altele, este de amintit balconul aflat pe clădirea la intersecţia dintre Lispscani şi Intrarea Şelari (fostul Han Elias-Patria), construit pe console elegant sculptate. Pe Intrarea Soarelui, se află un balcon de mari dimensiuni, unul din primele din Bucureşti, datând de la 1874. Este de remarcat omogenitatea stilistică a balcoanelor de pe Strada Franceza.

În afară de ornamente specifice, de la motivele vegetale la acelea geometrice, balcoanele erau împodobite cu statui de mai mici dimensiuni, dar cu o anumită originalitate, cum sunt cele de pe clădirea Băncii Naţionale.

Şi perioada „Art Nouveau”, de la începutul secolului XX, a influenţat mai ales ornamentica balcoanelor, conferindu-i un plus de fantezie şi eleganţă, iar stilul „Art Deco”, afirmat mai ales în perioada interbelică, şi-avut aportul său, mai ales în ceea ce priveşte stabilirea unor proporţii simple, echilibrare şi folosirea temei floralale redată intr-o maniera geometrizantă.

O contribuţie proprie poate fi considerată apariţia balconului în stil neoromânesc mai ales în ceea ce priveşte ornamentica, inspirată de motive tradiţionale, inclusiv de cele din arhitectura bisericească, un exemplu în acest sens fiind Vila Minovici.

Perioada postbelică, aceea a „blocurilor noi”, face să dispară, în bună măsură, preocuparea pentru aspectul şi ornamentica balcoanelor, în afara unor rezolvări formale prezente mai ales în construcţia „Casei poporului” şi a unor blocuri din zona Centrului civic.

 

Balcoanele în istorie

Într-adevăr,  nu odată în cursul desfăşurării unor evenimente,  balconul a constituit un spaţiu de afirmare şi pe plan politic, de comunicate în exterior a unor opinii, hotărâri cu o anumită influenţă asupra cursului unor evenimente,  România nefăcând excepţie.

Desemnarea balcoanelor ca „tribună politică” se justifică prin faptul că, în diferite momente ale istoriei moderne, înainte de apariţia radioului şi televiziunii (dar şi după aceea) de aici erau comunicate mulţimii evenimente şi hotărâri, iar aceasta avea ocazia să ia atitudine.

O asemenea „atitudine” a luat mulţimea adunată sub „balconul CC-ului” la 21 decembrie 1989, determinând fuga „cuplului prezidenţal”. Nu trebuie uitat şi rolul jucat de balconul de pe faţada Universităţii în cursul evenimentelor din primăvara anului 1990.

Se poate spune că sub aceste balcoane s-au petrecut unele dintre ultimele scene ale istoriei comunismului în România.

Mai sunt de aşteptat şi altele?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO