Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XLIV). Anatomia locuinţei: Fereastra/ de dr. Alexandru Popescu

Ferestrele unei case de pe Bulevardul  Lascăr Catargiu

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

09.06.2016, 23:45 221

Nu numai „aerul şi lumina”

Aşa cum ne încredinţează prozaic Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”, funcţia practică a ferestrei este „de a permite să intre aerul şi lumina”, dar, de fapt, rostul lor nu este doar utilitar, ci şi unul spiritual, estetic, chiar moral dacă este să ne referim la numeroasele proverbe româneşti referitoare la această parte a anatomiei locuinţei.  Cele mai multe fac apropierea între „fereastră”  şi o altă parte importantă a anatomiei umane, „ochii”, dintre care amintim: „Ochii sunt ferestrele  sufletului”; „Lumea nu-i cât se vede prin fereastră”; „Omul – fereastra prin care poţi vedea lumea”; „La omul harnic sărăcia se uită pe fereastră, dar nu îndrăzneşte să intre”. Şi la alte popoare există asemenea proverbe: „Ochiul e o fereastră care dă spre inimă” (proverb turcesc).

Nu puţine sunt şi citatele din scriitori celebrii referitoare la fereastră, care trimit de asemenea la apropierea sa de unele categorii, însuşiri morale:

„O persoană rea e ca şi o fereastraă murdară, nu lasă niciodată soarele să pătrundă prin ea.” (William M. Thackeray, romancier englez)

„A ierta înseamnă a arunca pe fereastra o experienţă căpătată cu mare strădanie.” (Arthur Schopenhauer, filozof german)

„Omul – fereastra prin care trebuie privita lumea.” (George Bernard Shaw, dramaturg irlandez)

„Pesimiştii nu au descoperit  încă fereastra.” (Vasile Ghica, scriitor) „Dragostea apare la o fereastra, înainte de-a bate la uşă.” (Ionel Teodoreanu, romancier)
Aşadar, în ultimă instanţă, fereastra lasă să treacă nu numai „aerul şi lumina”, ci şi „privirea”, mijlocind un contact continuu cu oraşul, de cele mai multe ori în ambele sensuri, căci, ca să parafrazăm un alt proverb german, îţi permite „să vezi şi să fi văzut”.

Cât de important este locul ferestrei şi în trăirile, amintirile noastre ne dovedeşte volumul cu titlul fericit „Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor” de Cătălin D. Constantin (Ed. Peter Pan, 2015) care reproduce „istoriile” unor persoane de cele mai deosebite profesii inspirate de fotografiile acestor părţi ale „anatomiei locuinţei”.

 

Fereastra în arte

Numeroase sunt şi operele plastice în care sunt prezente ferestrele, ceea ce, între altele, ne dă posibilitatea de a cunoaşte diferitele forme pe care le-a avut această parte a locuinţei.

Spre exemplu, Rubens este autorul picturii „Bărbat cu pipă la fereastră”  (care s-a numărat printre pânzele furate de la Muzeul Brucenthal, în 1968). Salvador Dali pictează „Femeie la fereastră”, ca şi Picasso.

La noi,  Nicolae Grigorescu este autorul pânzei „Ţărancă la fereastră”, Theodor Aman, a realizat, în 1870, un tablou în care apare soţia sa privind pe o fereastră, iar Alexandru Ciucurencu –  tabloul La fereastră .

În 2012, s-a organizat la Bucureşti expoziţia de pictură cu titlul simbolic „Fereastra spre imaginar şi real”.

 

…şi în arhitectură

Desigur, fereastra este un atribut obligatoriu al locuinţei, chiar a bordeiele, cea mai veche formă de habitat, având ferestre.

În ceea ce priveşte vechimea termenului trebuie menţionat că el aparţine

fondului latin al limbii române (fenestra).

La locuinţa urbană, ca şi uşa, fereastra era considerată un „loc reprezentativ”, un fel de „carte de vizită” menită să marcheze starea materială şi statutul social al proprietarului.

Bineînţeles că acest perimetru se încadra stilului arhitectonic al clădirii, astfel că există în Bucureşti ferestre aparţinând celor mai variate asemenea maniere, de la cele romanice, chiar gotice, apoi eclectice specifice imobilelelor construite în secolul XIX până la cele influenţate de „Art nouveau” sau „Art Deco” din prima parte a secolului XX.

        

Ferestrele Bucureştilor: de la palate la blocuri

…s-au încadrat şi ele în etapele istoriei arhitecturii pe care le-a cunoscut Capitala, aşa cum dovedesc câteva exemple pe care le oferim selectiv în continuare.

Bineînţeles, cele mai impunătoare ferestre aparţin unor palate, cum ar fi acela al familiei Suţu (ferestre largi cu oberlichturi ogivale) sau Cantacuzino, precum şi clădiri publice, sediile unor instituţii, cum sunt cele ale Universităţii Bucureşti, ale Facultăţii de arhitectură, Muzeului Ţăranului Român sau ale Băncii Marmorosh Blank

Pentru perioada de până în secolul XIX, au fost caracteristice ferestrele mici, bombate, dar şi cele de mai mari dimensiuni, frumos încadrate, cum ne dovedesc asemenea spaţii ale Casei Melik, cea mai veche locuinţă păstrată în Bucureşti.

O preocupare deosebită pentru aspectul ferestrelor se manifestă începând de la sfârşitul secolului XIX, atunci când Bucureştii au devenit „Micul Paris”, de cele mai multe ori ele remarcându-se, printr-o anumită „graţie” şi imaginaţie, prin reprezentarea de personaje feminine cu expresii serene sau enigmatice, lari ocrotitori şi alte  detalii fine.

Stilul neoclasicist este ilustrat de o serie de locuinţe de pe străzile Şerban Vodă, Romulus, Justiţiei, iar cel neogotic mai ales în aspectul ferestrelor Casei Librecht, actuala Casă a universitarilor, sau a Casei Oteteleşanu.

Numeroase sunt clădirile ale căror ferestre se încadrează stilului eclectic, cu un amestec de elemente din diferite maniere arhitecturale, uneori greu de depistat.

De o fantezie se poate spune debordantă dau dovadă ornamentele ferestrelor „Casei Miţa Biciclista” de pe Strada Biserica Amzei, în care se amestecă amoraşi, frunze de laur şi de acant, capete de lei…

De remarcat că, de la un moment dat, forma dreptunghiulară a ferestrelor a fost înlocuită cu aceea (semi) rotundă, de mari dimensiuni, cum sunt cele de la imobile de pe Bulevardul Regina Maria, Str. Paleologu, Strada Moşilor.

Un exemplu de imobil ale cărui ferestre aveau o anumită „personalitate” este acela al Casei Nanu Muscel, din păcate într-o avansată stare de degradare.

Şi alte ferestre de interes pentru istoria arhitecturii bucureştene au dispărut odată cu demolarea imobilelor cărora le-au aparţinut, cum este cazul Casei în stil maur din zona Calea Griviţei.

Un aspect original au ferestrele „Casei cu geamuri bombate” de pe Strada Radu Calomfirescu care, de fapt, aveau funcţia de a nu permite privirile „indiscrete” spre interior. Din păcate, ele au suferit, ca şi întregul imobil, deteriorări grave datorită unui incendiu.

Stilul naţional-romantic sau neoromânesc aduce cu sine folosirea unor ornamente din arhitectura tradiţională.

Un farmec aparte au ferestrele concepute în stilul  Art Nouveau, mai ales acelea aparţinând vilelor.

O inovaţie a constituit-o apariţia vitraliilor după moda apuseană care conferă „culoare” ferestrelor, cum sunt cele care împodobesc Cass Storck sau Casa Minovici.

În sfârşit, stilul modernist, „cubist”, care se dezvoltă în anii 1930, aduce cu sine o simplificare, o „geometrizare” şi a formei ferestrelor.

Este greu de definit un stil al ferestrelor „blocurilor noi”, cele mai multe având un aspect stereotip, cu ornamente, atunci când sunt, lipsite de personalitate.

În fine, în ultima vreme, a apărut o inovaţie care a cuprins aproape toate blocurile din Bucureşti: aşa-numitele „termopane”. Dacă, într-adevăr, ele au o contribuţie reală la protejarea spaţiilor interioare din punct de vedere termic şi fonic, culoarea lor este discutabilă, mai ales atunci când sunt fixate pe clădirile vechi care astfel îşi pierd personalitatea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO