Începutul unei acţiuni

…poate fi considerată intrarea, pătrunderea într-un anumit spaţiu, context în care uşa locuinţelor are un rol deosebit.

Cuvântul are conotaţii spirituale (pătrunderea, „trecerea” de la o stare, vârstă la alta)  şi religioase, desemnând chiar hramul unor lăcaşe de cult („Intrarea în biserică”).

La fel, şi cuvântul „uşă” cunoaşte numeroase înţelesuri, conotaţii şi a inspirat o serie de termeni din diferite domenii, inclusiv cel politic („uşă domnească”, „împărătească”) sau religios („uşa raiului” – intrarea principală a altarului). Există, de asemenea, o  serie de  expresii, locuţiuni inspirate de acest termen: „A  deschide larg uşile” –  a primi cu bucurie pe cineva în casă; „A umbla din uşă-n uşă”; „A strânge pe cineva cu uşa”…

Numeroase sunt şi proverbele cu referire la „uşă”: „Banul deschide uşile fără chei”; „A intrat viţel şi a ieşit de nu-i încap coarnele pe uşă” ; „Câinele nu intră dacă nu-i uşa deschisa”…

În ultimă instanţă, uşa reprezintă trecerea, intrarea din spaţiul gospodăriei în acela al casei, deci unul din „pragurile” importante ale acestui perimetru.

În acest context, şi „pragul”, ca limită de la un spaţiu, o stare la alta,  îşi avea rolul  şi conotaţiile sale spirituale şi sociale, materializate de asemenea într-o serie de expresii şi proverbe: „A călca (sau a trece, a păşi) pragul (casei)”; „A pune piciorul în prag”; „În pragul verii”, „Până nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi de cel de jos”; „Cel mai mare pas e totdeauna cel peste prag”.

Şi în folclorul altor popoare există referiri la aceşti termeni: „Pasul cel mai greu de făcut e la intrare” (Proverb italian)

…ca şi în literatură: „Dacă uşa de la intrarea principală în sală este deschisă, evitaţi uşa din spate” (Henrik Ibsen)

„Uşă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat şi a ieşit prin prag?
Al cui zâmbet ţi-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?”  (Emil Isac)

O funcţie de reprezentare

…în afară de aceea practică l-a avut din totdeauna uşa. Împreună cu alte elemente ale „anatomiei locuinţei”, aceasta era menită să marcheze, să reprezinte starea socială, statutul proprietarului imobilului. Desigur, ornamentaţia  sa  era în directă legătură cu stilul arhitectonic al casei, cu evoluţiile din acest domeniu. Se poate vorbi, din acest punct de vedere, de o adevărată „arhitectură a intrărilor”.

Cel mai pregnant reiese acest fapt din dimensiunile şi ornamentaţia uşilor palatelor şi ale locuinţelor de reşedinţe, a unor construcţii care adăposteau instituţii de stat ce uneori pot fi considerate adevărate opere de artă, ca să amintim doar pe acelea de la Palatul bursei (care o vreme a adăpostit Biblioteca Naţională), Palatul de justiţie, Universitatea.

Se poate spune că spaţiul intrării şi al unor locuinţe poate avea valoare artistică, cum este acela al Casei Vernescu sau al Casei Monteoru, pe uşa căreia se află iniţialele arhitectului care a contribuit la  finalizarea sa.

Frumoase uşi au şi unele case, de o vechime apreciabilă, deşi nu se află pe Lista monumentelor istorice,  aflate pe străzile Căderea Bastiliei, Icoanei, Plevnei, în zona Dorobanţi – Polona şi altele.

Uneori, frumoase sunt şi clanţele acestor uşi, ceea ce dă o idee asupra stadiului dobândit de prelucrarea artistică a metalelor.

În ceea ce priveşte uşile apartamentelor de bloc, ele au evoluat mai ales pe linia asigurării rezistenţei, protecţiei, cele de lemn fiind înlocuite cu unele de metal, înzestrate cu „broaşte” din cele mai sofisticate, deşi, cum se spune, „Încuietorile sunt pentru oameni cinstiţi, nu pentru hoţi”…

Dar şi uşile interioare ale unor case se remarcă prin calităţi artistice, cum este aceea aflată pe Strada Italiană 21, recent restaurată, unde în afară de stucaturile tavanelor, se remarcă şi cele de deasupra uşilor dintre care unele sunt pictate. Pictura casei a fost executată de meşteri italieni, ca şi de Ştefan Luchian.

Copertina

...este „Acoperişul (de sticlă) prins într-o armătură de fier şi aşezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii”.

Cu primele şi cele mai ample copertine au fost înzestrate o serie dintre cele reprezentative palate ale Bucureştilor, dintre care sunt de amintit Palatul Suţu, Palatul Cantacuzino. Rostul lor era de a proteja persoanele care coborau din caleşti şi aşteptau să pătrundă în holul clădiri, dar, în acelaşi timp, aveau şi rosturi de reprezentare adesea cu o reală valoare artistică.

Cu vremea, cu copertine au fost înzestrate şi locuinţele mai modeste şi în acest caz existând preocuparea pentru aspectul lor.

Şi construcţiile mai noi sunt înzestrate cu piese care aduc a copertine, dar, de cele mai multe, acestea sunt confecţionate din plastic, fără a exista o preocupare reală pentru aspectul lor

Marchiza

...era  un „spaţiu acoperit , cu pereţi  din sticlă şi o armătură de metal, cu numeroase geamuri, aşezat la intrarea unei case”.

În oraşele Europei ca şi în Bucureşti o răspândire deosebită au căpătat marchizele „Jugendstil-ului”, apărute deci în intervalul de trecere de la secolul XIX la cel următor.

Şi în cazul marchizelor, cele mai ample dintre ele „împodobeau” mai ales palatele, dat fiind preocuparea pentru frumuseţea şi reprezentativitatea lor.

Cu vremea, cu marchize de mai mici dimensiuni au  fost înzestrate şi casele mai modeste, piese într-adevăr frumoase de aflându-se  în zonele Cotroceni, Dorobanţi, dar şi pe alte străzi).

În afară de funcţionalitatea lor practică, de protejare, „marchizele” aveau şi un rol de reprezentare, prezenţa lor lăsând să se înţeleagă statutul material şi social al proprietarului, dar şi un rost estetic. Într-adevăr, ele ofereau un grad de eleganţă, chiar cochetărie clădirilor (s-ar putea de aici să se tragă şi denumirea lor). Oricum, prezenţa „marchizelor” contribuia la aspectul de „Mic Paris”  pe care l-au avut Bucureştii într-o anumită perioadă.

În tot cazul, structura de metal avea un rol nu numai funcţional, ci şi estetic, după o expresie italiană feroneria fiind pentru o intrare ceea ce reprezintă bijuteriile pentru o femeie! Într-adevăr aceste piese confereau o anumită eleganţă, „patină” oraşului care s-a păstrat într-o anumită măsură până astăzi.

Repere ale identităţii arhitecturale

Se pare că preţuirea „uşilor de epocă” câştigă tot mai mult teren. Dovadă, între altele, o serie de site-uri de pe internet chiar ale unor firme de restaurări care recomandă recondiţionarea acestora în loc  de înlocuirea lor.

Nu puţini sunt cei care consideră că uşile sunt printre cele mai importante elemente de reper ale identităţii arhitecturale locale şi că s-ar impune „colectarea uşilor vechi din Bucureşti cu personal calificat”. Este inserat chiar un „Anunţ important: curând vom înfiinţa o asociaţie pentru protejarea uşilor vechi, inventarierea şi conservarea uşilor de patrimoniu”.

Asociaţia  Pro Patrimonio din Braşov a avut iniţiativa de restaurare a unor uşi şi porţi din acest oraş, idee la care subscriem şi în ceea ce priveşte Bucureştii, dovadă aceste rânduri…

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels