Ziarul de Duminică

Cartea „Se întorc morţii acasă” şi comuniunea întru rugăciune/ de Marius Vasileanu

Cartea „Se întorc morţii acasă” şi comuniunea...

Autor: Marius Vasileanu

17.10.2014, 00:11 2054

Marile personalităţi sau poveşti ale creştinismului de sub partea noastră de Cer nu au fost oglindite încă de arta cinematografică românească, aşa cum au făcut ruşii de pildă. Cu puţine excepţii, nici literatura română nu a păşit decis în această direcţie.

Cornel Constantin Ciomâzgă este unul dintre jurnaliştii binecunoscuţi ai anilor ’90. A adunat, precum se-ntâmplă în viaţa multora care practică asemenea meserie, o sumedenie de poveşti adevărate, unele la limita incredibilului. O astfel de poveste este şi tema primei sale cărţi intitulată „Lucrarea” (Ed. Cartea Actuală, Bucureşti, 2004) devenită rapid un bestseller. La o distanţă de zece ani, Cornel Constantin Ciomâzgă revine cu o altă poveste – reală, ca şi cea dintâi – care va avea, cred, un succes asemănător: „Se întorc morţii acasă” (Ed. Cartea Actuală, Bucureşti, 2014).

Care este „reţeta” succesului deţinută de Constantin Ciomâzgă? În ambele volume găsim teme excepţionale tratate în cheie apăsat ortodoxă – căci pentru autor creştinismul este un fapt asumat în întreaga sa viaţă, inclusiv în literatura pe care o scrie. Desigur că nu este o noutate, sunt atâţia care caută subiecte „grase” şi au un discurs creştin. Fără îndoială, vocaţia de scriitor surmontează aceste premise, rezultatul este dincolo de o anume „formulă” ori ecuaţie, dincolo de cuantificabil…

Iar cum viaţa bate filmul, autorul a mărturisit că incredibilul realităţii nu l-a rostit până la capăt în cele două volume, a încercat să mai tempereze faptele cât de cât tocmai pentru a nu părea inspirate de pe altă planetă.

În cazul volumului intitulat „Se întorc morţii acasă” autorul porneşte de la o poveste reală, cum spuneam,  prin care un individ suferă o moarte clinică, este îngropat – „se trezeşte” în coşciug, iar după un anume număr de zile pline de coşmar, bătăile sale în pereţi sunt auzite, este dezgropat. De aici începe calvarul mortului întors într-o familie care îl primeşte cu firească(?) reticenţă etc. Să mai spunem că parabola este accentuată de faptul că „mortul” este un fost gardian al poliţiei politice comuniste care va ajunge la Viaţă prin reîntâlnirea cu o fostă victimă, un mare duhovnic, fost deţinut politic...

În fond, o poveste destul de uzuală oferită de bogata literatură a închisorilor comuniste de la noi şi din întreg estul ex-comunist această întâlnire călău-victimă. Cheia creştină în care este tratată întreaga poveste îi conferă însă o cu totul altă greutate acestei cărţi.

Ca şi în prima carte, autorul strecoară la două-trei pagini pasaje întregi din Sf. Părinţi ori din alte scrieri creştine clasice pe care le comentează îndelung – astfel încât devine mai degrabă o carte de cateheză. Unii ar spune că firul epic este îngreunat, stilul acesta căutat şi apăsat ortodox nu duce neapărat la convertirea unui neiniţiat. Probabil că autorul nici nu-şi propune aşa ceva, volumele sale se adresează mai degrabă celor deja convertiţi, creştini care-şi asumă trăirea şi exigenţele Bisericii, oameni pentru care paginile de faţă sunt o desfătare.

S-ar putea scrie abundent despre literatura creştină apărută după 1989. Cum sunt valorificate nenumăratele poveşti creştine ale ultimului veac, să spunem? Nu numai literar, ci şi prin prisma altor arte – a cinematografului, de pildă. De ce regizorii şi scenariştii români au vânat şi obţinut importante premii internaţionale pornind de la puternice teme generate de dictatura comunistă, dar aproape niciodată acestea nu au fost abordate în cheie creştină? Nu mai spun – vorbă mare – că marile personalităţi sau poveşti ale creştinismului de sub partea noastră de Cer nu au fost oglindite încă de arta cinematografică românească, aşa cum au făcut ruşii de pildă (vezi excepţionalul film „Ostrov” al lui Pavel Lungin). În plan literar, există excepţii, în mod evident – pornind de la „Jurnalul fericirii” (N. Steinhardt) ori, mai nou, de la „Admirabila Tăcere” (Alexandru Mironescu), dar acestea sunt, totuşi, jurnale – iar marile romane creştine româneşti se lasă încă aşteptate, chiar dacă subiecte există din belşug. Fără doar şi poate, creştinismul este intrinsec regăsit în numeroase producţii literare, o carte explicit ortodoxă trebuie să fie înainte de toate o carte bine scrisă.

La acest capitol, în pofida succesului de piaţă, volumele lui Cornel Constantin Ciomâzgă se îndepărtează de literatură prin excesul de citate şi prin stilul catehetic. Probabil că nici autorul nu are ambiţia de a fi scris neapărat un roman, ci o carte-mărturie a unei lungi metanoia. Cele două volume ale lui C.C. Ciomâzgă fac parte mai degrabă din aşa-numita literatură sapienţială care nu-şi propune cine ştie ce ambiţii literare, ci ilustrarea şi îndemnul spre asumarea unui parcurs spiritual (duhovnicesc).

În acest registru, Cornel Constantin Ciomâzgă şi-a găsit deja stilul, are nenumăraţi admiratori, printre care şi semnatarul acestor rânduri, şi-a asigurat o audienţă binemerită. În ultimă instanţă, finalitatea acestui gen de scriere poate fi – şi în cazul de faţă chiar este – mai importantă decât literatura pură.

Ciomâzgă este un autor care-şi asumă responsabilitatea impactului celor scrise (splendide paginile în care problematizează eventuala melancolie şi tristeţe generată de anume poveşti încărcate de durere), un autor care practică, aş zice, o formă de „psihoterapie ortodoxă” – de altfel în volumul „Se întorc morţii acasă” este citată lucrarea omonimă şi cel care a scris-o, Hierotheos Vlachos.

Fostul jurnalist Cornel Constantin Ciomâzgă şi-a păstrat bunele reflexe. Dacă un jurnalist cu vocaţie are o foarte bună priză la realitate, Constantin Ciomâzgă a ajuns prin propria-i căutare creştină să scrie cărţi cu o foarte bună priză la Realitatea hristică. Prin Cornel Constantin Ciomâzgă breasla jurnaliştilor îşi mai spală obrazul în relaţia cu creştinismul – căci prea multe mizerii la adresa Bisericii au apărut în presă în ultimii ani, iar cei care îşi asumă cu onestitate un jurnalism creştin pot fi număraţi pe degete. Aceasta nu înseamnă să treci cu vederea anumite derapaje ale clericilor, de pildă, iar autorul chiar face uneori în scrierile sale şi observaţii critice.

Volumul de faţă scris de Cornel Constatin Ciomâzgă este o carte de mărturii, o predică şi o cateheză, o ilustrare a unei bune prize la Realitatea duhovnicească ortodoxă, este tabloul unei metanoia, o chemare la metanoia şi la ruga neîncetată.

Aşa cum din volumul „Lucrarea” am aflat despre anume rugători, foarte discreţi, cărora, poate, li se datorează supravieţuirea acestei lumi, lectura volumului „Se întorc morţii acasă” ne conferă un sentiment la fel de tonic întrucât, pe măsură ce-l parcurgi, simţi că autorul se roagă împreună cu tine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO