Raimundus Lullus – Ars brevis. Ediţie bilingvă (latină, română). Editura Polirom, colecţia Biblioteca medievală (coordonată de Alexander Baumgarten). Traducere, comentarii şi referinţe de Jana Balacciu Matei. Studiu introductiv de Josep E. Rubio Albarracin.
Editura Polirom publică, din 2003, colecţia „Biblioteca medievală”, coordonată de Alexander Baumgarten, un demers editorial ale cărui ambiţie şi anvergură încă nu au fost îndeajuns subliniate (deşi multe dintre titlurile traduse s-au bucurat, inclusiv în revista noastră, de prezentări entuziaste). Un demers văzut de coordonatorul colecţiei, filosoful clujean Alexander Baumgarten, ca alăturându-se curentului european de rescriere a istoriei gândirii medievale, de eliminare a prejudecăţilor născute, cum spune într-un interviu (http://www.lapunkt.ro/2015/02/23/despre-evul-mediu-si-consolarea-filosofiei-un-dialog-cu-alexander-baumgarten/) , din „ nevoia de identitate a modernilor care a determinat, ca în atâtea alte cazuri, uitarea predecesorului imediat şi, eventual, revendicarea tuturor celor îndepărtaţi şi, astfel, mai comozi”. În cultura occidentală acest proces a început, lent, determinat de nevoia reevaluării fondurilor manuscrise, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi este astăzi în plină desfăşurare.
La noi, acest proces, început, ca de obicei, mult mai târziu, are o miză în plus, determinată, cum spunea în acelaşi interviu Alexander Baumgarten, din însuşi specificul reflecţiei filosofice române: „născută în interiorul modernităţii (adică la umbra conceptelor şi termenilor filosofiei franceze şi germane care făcuseră deja toate eforturile pentru a substitui sau a şterge urmele conceptelor şi cuvintelor tradiţiei latine), ea este deocamdată oarbă la înţelegerea fenomenului medieval şi provocată în acest sens la un efort similar spargerii cojii unui ou, dar din interior. Această condiţie conduce la o posibilitate unică: dacă această cultură doreşte să îşi gândească condiţia propriei origini, sau chiar mai mult, să aibă cândva o judecată asupra fenomenului modernităţii care acum o condiţionează, ea trebuie să spargă «coaja oului» şi să asimileze fenomenul tradiţiei medievale”.
Graţie acestui efort asumat de „spargere a coajei oului din interior”, în colecţia „Biblioteca medievală” au apărut până acum 26 de titluri, texte fundamentale ale culturii medievale în ediţii bilingve, ultimul dintre acestea fiind Ars brevis a legendarului autor catalan Ramon Llull (latinizat Raimundus Lullus). Absent, practic, până în urmă cu câţiva ani, în cultura română, în ultimii ani a avut loc un adevărat desant Llull: între 2010 şi 2013 au apărut, în colecţia „Biblioteca de Cultură Catalană” a Editurii Meronia, traducerile, semnate de Jana Balacciu Matei, a trei lucrări ale lui, scrise în catalană: Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi, Blaquerna, Cartea contemplării lui Dumnezeu (cele peste 260 de opere ale sale au fost scrise în latină, în arabă – acestea astăzi pierdute şi în catalană – în paranteză fie spus, a fost primul european care a scris filosofie în limba „vulgară”, adică într-o limba romanică).
Jana Balacciu Matei semnează şi traducerea celei mai cunoscute lucrări a lui Llull, Ars brevis, inclusă în această vară de Editura Polirom în prestigioasa ei colecţie de clasici medievali, în ediţie bilingvă latină-română, precedată de un bogat studiu introductiv semnat de cunoscutul exeget şi editor al operei lui Llull, Josep E. Rubio i Albarracín, profesor la Universitatea din Valencia.
Lucrarea este, fără îndoială, una de nişă, accesibilă specialiştilor în cultura medievală. Dar biografia acestui autor de excepţie şi a acestui titlu este una cu adevărat fascinantă. Ramon Llull s-a născut în 1232 sau 1233 la Palma de Mallorca şi tot acolo a murit în 1315 sau 1316, motiv pentru care întreaga lume catalană comemorează 700 de ani de la moartea sa într-un întreg „An Llull”, între noiembrie 2015 şi noiembrie 2016, prin organizarea unei bogate suite de manifestări ştiinţifice şi culturale, cu participare locală şi internaţională. Ramon Llull s-a format în afara sferelor oficiale ale ştiinţei în vremea sa: universitatea (în primul rând cea din Paris, principalul centru european de învăţământ teologic şi principal spaţiu al dezbaterilor spirituale şi ideologice în Evul Mediu) şi lumea monahală. A fost un autodidact prin excelenţă, care, în urma „convertirii la penitenţă”, cum o numea el însuşi, a renunţat la viaţa de tânăr curtean la curtea regală din Mallorca, cu o cultură tipic trubadurescă, dedicându-se „demonstrării” adevărurilor creştine. S-a consacrat timp de nouă ani studiului în insula natală, recent cucerită de creştini, o lume multietnică şi multiculturală, alături de care existau o importantă minoritate musulmană şi una, ceva mai restrânsă, iudaică. Laicitatea şi mediul multietnic şi multireligios în care s-a format explică originalitatea aparte a operei lui, izvorâtă, după propriile mărturisiri, în urma iluminării primite pe muntele Randa, unde se retrăsese pentru contemplaţie, din hotărârea de a se consacra misiunii de converire la adevărata credinţă a infidelilor. Misiune care cuprindea trei obiective: predicarea, scrierea celei mai bune cărţi din lume menite să demonstreze adevărurile credinţei creştine şi pledoaria pentru fondarea de mănăstiri în care să fie formaţi misionari, care să înveţe limbile infidelilor şi metoda de convertire a acestora. Metodă expusă în Ars, operă care a cunoscut mai multe versiuni, până la cea „brevis”, prescurtată. „Ars constituie centrul întregii producţii a lui Llull; în jurul diverselor ei reelaborări se articulează întregul proiect de convertire a necredincioşilor, în care ceea ce astăzi înţelegem prin «literatură» joacă un rol important, dar subordonat finalităţii apologetice şi misionare. Astfel, operele literare ale lui Llull, cele care s-au bucurat de mai mult renume în epoca noastră, trimit întotdeauna, într-o formă sau alta, la o versiune a Artei, de aceea este necesară examinarea împreună a faţetelor de poet, romancier, filosof, logician şi polemist, dacă vrem să îl înţelegem pe Llull la justa lui dimensiune.
Difuzării Artei i-a consacrat autorul toate eforturile, nu puţine, animat de conştiinţa originii ei revelate şi, în consecinţă, de încrederea absolută în posibilităţile ei ca metodă universală de cunoaştere, menită să fie punctul de întâlnire a tuturor credinţelor în unicul adevăr al credinţei creştine. De aceea a fost concepută pentru a se adresa intelectului oricărei persoane capabile să raţioneze, trecând peste diferenţele culturale dobândite”.
Dimensiunii apologetice i se adaugă astfel una epistemologică, construită nu atât în contextul dialogului interconfesional, ci ca răspuns la probleme puse, în sânul filosofiei creştine, de teoria scolastică a ştiinţei. Aceasta din urmă a conferit viabilitate acestei opere, care i-a adus autorului, de-a lungul secolelor, deopotrivă adepţi şi detractori, între care au avut loc polemici aprinse „al căror jar, nestins complet, se reaprinde uneori”.
Arta a fost foarte citită în Europa occidentală până în sec. al XVII-lea, pentru ca, din secolul al XIX-lea, interesul pentru opera lulliană să cunoască un nou impuls, durabil până astăzi, „exercitând o influenţă deosebită asupra gânditorilor din epoca modernă care au văzut în sistemul gânditorului mallorquin o construcţie epistemologică şi metafizică puternică şi originală” (J.E. Rubio).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
