Multe dintre acţiunile, activităţile şi demersurile noastre – mai mult sau mai puţin reuşite, mai mult sau mai puţin inspirate – suferă nu atât din cauza alegerii discutabile a mijloacelor cât ca urmare a insuficientei definiri a scopului. A celui principal – căci pot fi mai multe, şi tocmai de aici provine confuzia.
De ce mergem la vot, de pildă? Dacă mergem. Ca să câştige „ai noştri”, cei pe care-i simpatizăm, în care credem? Evident, acesta nu poate fi un scop în sine, un scop principal. Important este – ar trebui să fie! – ce se-ntâmplă după alegeri.
De ce nu mergem la vot – dacă nu mergem? Ca să „dăm un semnal clasei politice...”? Ridicolul unui atare scop se măsoară limpede în „şocul” pe care-l resimte clasa politică, de ani de zile, ca urmare a participării foarte slabe la procesul electoral...
De ce ne trimitem copiii la şcoală? Ca să înveţe? De ce să înveţe? Încă n-avem un răspuns coerent şi consensual la această întrebare atât de importantă.
De ce există cultura?
Hai să ne oprim la această întrebare.
Din când în când – nu prea des, că oricum nu prea ascultă cineva, şi dacă ascultă oricum nu există reacţii – voci publice deplâng soarta culturii româneşti: că nu-s destui bani, că statul nu se implică şi publicul e sărac, că nu sunt promovate (destul) valorile, că a scăzut dramatic nivelul de cultură generală etc.
Toate afirmaţiile sunt corecte, dar toate suportă amendamente importante. De pildă, alegaţiile referitoare la cât se citeşte. Pentru că înainte de Decembrie 1989 era un lucru obişnuit ca o carte, fie şi semnată de un autor român în viaţă, să se vândă în zeci şi chiar sute de mii de exemplare, iar astăzi dacă vinzi două mii eşti super tare – s-a creat impresia că „nu se mai citeşte”. În realitate, tirajul însumat al tuturor titlurilor şi tuturor editurilor este mult mai mare decât cel din perioada predecembristă (şi asta chiar dacă luăm în calcul volumele de propagandă de atunci). Zece de mii de titluri împărţite la zece mii de cititori dau o medie incomparabilă cu vremea în care aceiaşi zece mii de cititori aveau de ales între o sută de titluri.
Din păcate, în România editurile sunt cam secretoase şi, în absenţa unui Amazon naţional, lipseşte o evidenţă globală a vânzărilor, care în mod sigur că ar proba cele de mai sus.
În plus, existenţa – numeroasă – a cărţilor care se publică, dar nu se vând, inclusiv unele foarte scumpe, nu este o dovadă a lipsei de apetit pentru cultură, dar nici nu probează că am avea în domeniu o severă problemă financiară. Cu sponsori, cu subvenţii, cu sprijinul autorităţilor locale, „pe prietenie”, în regie proprie, apar anual mii de cărţi de toate felurile şi de toate calităţile, inclusiv fără niciuna.
Să construim o situaţie standard. Ai, să zicem, 30 de ani. În şcoală ai citit cam tot ce se cerea. Unele lecturi le-ai făcut cu plăcere, altele din obligaţie. În plus, ai citit şi alte cărţi – fie pentru că te interesa autorul, tema, subiectul sau orice altceva, fie pentru că ţi le-a recomandat cineva, fie pentru că se vorbea despre ele, erau la modă, era un trend, fie pur şi simplu pentru că ţi s-a-ntâmplat să-ţi cadă în mână. Sau din oricare alt motiv. Una peste alta, la 30 de ani ai „în spate” vreo două sute de cărţi, majoritatea romane, câteva de proză scurtă, câteva volume de poezie, câteva cărţi de ştiinţă sau asimilabile ştiinţei – de pildă, relatări ale unor exploratori. Plus volume de specialitate, în profesia ta.
Ai un serviciu, poate şi-o familie, care-ţi ocupă cea mai mare parte a timpului. Cu puţin noroc, obligaţiile profesionale – care pot fi şi colaborări – se rezumă la 8-10 ore pe zi. Cu puţin ghinion, vorbim despre 12-16 ore. În condiţiile astea, în week-end cel mai tare îţi doreşti să te odihneşti, eventual să ieşi la o bere cu prietenii, dar, aşa, mai spre seară, să poţi dormi până la prânz. Asta dacă nu ai obligaţii familiale!
Tragem linie. La 30 de ani, ai citit două sute de cărţi şi ai timp şi dispoziţie de lectură cam o oră pe săptămână. Hai două!
De ce-ai mai citi? Nu credeţi că trebuie întâi să răspundem clar la întrebarea asta? Nu pentru cei care citesc – ci pentru cei care nu!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
