Ioan Chindriş, Niculina Iacob
O diplomă privilegială inedită a episcopului Inochentie – Micu Klein
Editura Napoca Star
Apărută sub egida Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca la editura Napoca Star, lucrarea istoricilor Ioan Chindriş şi Niculina Iacob este un roman istoric „in nuce”. Mai mult decât atât, laborioasa investigaţie a celor doi autori se dovedeşte a fi nu numai o lucrare ştiinţifică de înalt profesionalism, ci şi punctul de pornire a unui adevărat „policier istoric” care aşteaptă doar pana unui Maurice Druon român pentru a-şi începe circulaţia universală. Chindriş şi Iacob scot la iveală documentele, le analizează, le detaliază, trag concluzii, într-un cuvânt punctează momentele principale ale acţiunii, lăsând uşile deschise fanteziei scriitorului/cititorului pentru „mobilarea” spaţiului istoric cu fapte şi întâmplări inedite.
Povestea Diplomei este următoarea:
Pe 26 octombrie 1735, Episcolul unit al Transilvaniei, Inochentie Micu-Klein, primeşte la Viena, din partea lui Radu Cantacuzino, unul dintre cei doi fii ai ultimului Domn pământean din Ţara Românească, Ştefan Cantacuzino, sugrumat de otomani la Constantinopol în 1716, o diplomă privilegială, somptuoasă, concepută după modelul diplomelor regeşti care se acordau în secolul al XVIII-lea. Prin acest document, înaltul prelat este numit „prefectul suprem al înaltului nostru magisteriu august în toată Transilvania” şi i se conferă titlul de „cavaler cu colan al Sfintei aurite angelice armate constantiniene”. Numai că acest Radu, personaj de pomină al „verminei voievodale prefanariote din Ţara Românească”, escroc şi aventurier în căutare de oportunităţi şi titluri nobiliare, se va dovedi că atribuia diplomele pe bani, iar în epocă preţul lor nu era deloc mic. De altfel, autorităţile austriece se vor sesiza asupra imposturii lui Radu şi vor lua atitudine. La începutul lui 1744, Maria Tereza îi interzice să mai emită diplome şi anulează toate titlurile acordate de acesta pe teritoriul Imperiului Habsburgic, inclusiv, deci, pe cel al lui Inochentie Micu-Klein. Destinul urmaşilor lui Ştefan Cantacuzino se încheie, astfel, lamentabil, acuzaţi fiind de duplicitate, escrocherie şi trădare.
Paradoxal, decizia nu este respectată şi de episcopul transilvănean, victimă a unei mistificări heraldice. Orgoliu? Oportunism? Sfidare? Ioan Chindriş şi Niculina Iacob analizează cu subtilitate psihologică reacţia înaltului prelat, oferind o explicaţie politică (!) opţiunii sale. El – spun autorii – „era preocupat să-şi construiască o descendenţă nobiliară cât mai convingătoare, atât pentru ambiţiile proprii, cât şi pentru cei în numele cărora trebuia să pretindă drepturi egele cu celelalte neamuri din Imperiu, pentru poporul său”. Şi continuă: „Inochentie a avut naivitatea de a nu se îndoi de... valoarea reală a diplomei acordate de marele maestru Rodulphus Cantacuzino. Anii îndelungaţi petrecuţi în mediul şcolar iezuit l-au privat de orice punct de reper în moralitatea pestriţă a verminei politice din foburgul Vaffenberg, iar dorinţa nestăpânită de titluri nobiliare l-a făcut să cadă sub vraja impostorilor, care însă au avut şi un rol pozitiv. Până la o dovadă contrară, se poate emite ipoteza că aici, în anturajul unor boieri impozanţi, ba chiar al unor descendenţi de împăraţi şi voievozi cu nume sonore, care vorbeau limba copilăriei din satul său natal, în vreme ce el cunoştea mai bine latina, Inochentie Micu-Klein a pus la cale refacerea unităţii confesionale iniţiale a românilor transilvăneni, prin revenirea lor la credinţa ortodoxă strămoşească, confirmând ideea că episcopul «a evaluat actul Unirii religioase ca pe o miză la care se putea oricând renunţa », iar Diplomele leopoldine erau în ochii episcopului «nişte contracte care îşi pierdeau valabilitatea dacă părţile nu îşi respectau angajamentele»”.
Concluzia formulată de cei doi istorici este fără echivoc: „Ceea ce se poate numi capcană din punct de vedere strict istoric a devenit, pentru episcopul întemeietor, încă o şansă pentru renaşterea lui identitară şi, implicit, pentru emanciparea obştii sale oropsite, în numele căreia vorbea şi pe care a iubit-o ca nimeni altul.“
Cunoscută doar la nivel de informaţie, dar inedită în conţinutul ei până acum, Diploma lui Inochentie Micu-Klein este, prin reproducere în lucrarea de faţă, unicul document de această natură din atelierul de falsuri istorice al lui Radu Cantacuzino şi al oamenilor săi, ce poate fi văzut în imagine integrală şi analizat prin această prismă. Diploma se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca şi provine din biblioteca lui Samuil Micu, ale cărui cărţi vechi se regăsesc iniţial în fondul istoric al călugărilor bazilitani din Blaj. Ea este o piesă de gen elegantă, scrisă pe pergament cu cerneală de aur şi cu cerneală neagră, într-o caligrafie de mare fineţe. Diploma propriu-zisă are 6 foi şi este legată în coperţi de catifea de culoare maro roşcat, piesa fiind livrată episcopului greco-catolic în această formă de carte.
Editura Napoca Star publică pentru prima oară textul Diplomei privilegiale acordate episcopului Inochentie Micu-Klein, atât în limba latină, cât şi în limba română, în transcrierea şi traducerea bibliologului dr. Vasilica Eugenia Cristea. Un document unicat, de o valoare istorică excepţională.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
