Ian Buruma – Anul zero. 1945. O istorie. Editura Humanitas. Traducere din limba engleză de Anca Bărbulescu
De la început trebuie spus că este, cum sublinia Wall Street Journal, o carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.
„Multă vreme – scrie istoricul olandez – m-au consternat unele aspecte din povestea tatălui meu. Experienţele lui din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-au fost tocmai neobişnuite pentru un bărbat de vârsta lui şi cu pozitia lui socială. Există povesti mult mai rele, dar şi a lui a fost destul de rea.
Eram foarte mic când am auzit pentru prima oară despre războiul tatălui meu. Spre deosebire de alţii, vorbea despre asta fără reţineri, deşi unele amintiri trebuie să fi fost dureroase. Iar mie îmi făcea plăcere să le ascult. Aveau cât de cât şi ilustraţii, fotografii mici de tot, în alb-negru, lipite într-un album pe care-l scoteam dintr-un sertar din biroul lui ca să mă delectez cu el. Imaginile nu erau spectaculoase, dar erau destul de ciudate ca să-mi trezească mirarea: un lagăr de muncă primitiv din estul Berlinului, strâmbătura grotescă a tatei, făcută ca să saboteze o fotografie oficială, nişte nemţi cu un aer scorţos în costume cu simboluri naziste, excursii de duminică pe malul unui lac de la marginea oraşului, tinere ucrainence blonde care-i zâmbeau fotografului.
Acestea erau vremurile relativ bune. Probabil că era interzisă fraternizarea cu ucrainenii, dar amintirea femeilor din imagini aduce şi acum pe faţa tatei o expresie melancolică. Nu are fotografii cu el aproape mort de foame şi vlăguire, chinuit de insecte şi de şobolani, sau când folosea craterul lăsat de o bombă, care se umpluse cu apă, pe post de toaletă comună şi de baie, singura disponibilă. Dar nu greutăţile acelea m-au consternat. Ci un lucru care s-a întâmplat mai târziu, după ce s-a întors acasă.”
A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu”, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii.
„Anul zero. 1945. O istorie” este un eveniment editorial din mai multe motive. În primul rând, istoricul insistă pe efectele războiului care s-au resimţit cel puţin două generaţii, foametea, dorinţa de răzbunare a celor care suferiseră teribil până la reconstrucţie. În al doilea rând, istoricul adună la un loc, succint, reacţiile eliberatorilor şi ale populaţiilor eliberate, despre care s-au scris biblioteci întregi. În al treilea rând, insistă pe efectele directe ale războiului: foamete, milioane de refugiaţi, ajutorarea, despre toate s-a scris, dar adunarea laolaltă creează o imagine compleşitoare a primei perioade de după război. În al patrulea rând, reconfigurarea graniţelor, radical şi violent, a schimbat Europa postbelică. În al cincilea rând, au devenit acute probleme cărora trebuia să li se găsească soluţii – cea evreească şi cea germană.
Cartea se mai ocupă pe larg de soarta colaboraţioniştilor sau a criminalilor de razboi (unii mai vinovaţi, alţii mai puţin), de Procesul de la Nurenberg, care a fost preferat execuţiilor expeditive, de tip NKVD, pe care le sugereau chiar unii lideri politici sau militari anglo-americani. ONU şi Uniunea Europeană îşi au punctul de plecare în acel sfârşit însângerat. „Anul zero în sine a fost eclipsat, în amintirea colectivă a lumii, de anii de distrugere de dinaintea lui şi de noile drame care se prefigurau în Coreea, Vietnam, India-Pakistan, Israel, Cambodgia, Ruanda, Irak, Afganistan şi aşa mai departe.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
