...Timpul... cât a trecut, cât ţi-a mai rămas? E ora douăsprezece. Fix? Nu, fără două minute... două minute! Ce contează, iată, au şi trecut. Acum este ora 12, uită-te şi tu, acele sunt unul peste altul, cel mare şi cel mic....
Ce repede se scurge timpul... dar când îţi doreşti să treacă mai iute, să se termine nisipul din clepsidră?
Câtă vorbă, câtă zbatere, ce spaime!
Iată, pentru mine unul, timpul nu mai conta.
Eram în afara lui - o şmecherie, o cacealma, şi poţi să-i dai cu tifla - faci ce vrei, domnule, pe mine nu mă mai interesezi.
Ce descoperire epocală! Aş fi meritat un premiu, ceva, nu e de ici, de colo, să răzbeşti duşmanul cu care atâta amar de oameni se tot luptă şi cad răpuşi, mormane după mormane - eventual cu flori, discursuri şi fanfară... Proştii, neghiobii, nebunii...
Iată, eu stau la biroul ăsta jerpelit: s-a făcut primăvară, e cald, - trebuie să-mi dau costumul de doc la curăţat - vine noaptea... Ce, s-a şi întunecat? Şi ce-i cu asta? Aprinde mai bine lampa...
Trăim? Trăim, cât om mai trăi.
..."Ce faci, tovarăşe? Nu te-am mai văzut... de când nu ne-am mai văzut, tovule? Parcă era... Ce naiba, nu era de un... etete drăcie, de când am aruncat religia la coşul de gunoi al istoriei, nu mai ştii nici de ce bei... O fi fost Sfîntu Dumitru?... Nu, era Nicolae, că parcă ningea. Păi sigur, nu ţii minte, era ziua Şefului"...
...În lumea noastră, a cadriştilor, nu se trăia palpitant.
"De când au dat-o ăştia pe democraţie, au ajuns să se cam pişe oamenii pe dosarele noastre... Şi când te gândeşti, cum era pe vremuri... Doar un pic dacă ridicai o sprânceană, şi-i lua dracu pe toţi... Acu' doar când mai pleacă vreunul peste hotare, cu vreo delegaţie, ceva - l-ai văzut pe nemernicul ăla de Paraschivescu, s-a ajuns, nevastă-sa pute de lanţuri şi inele, şi-au umplut casa de "scule", zice fiu-meu că i-a vizitat când era el plecat; plin de nu-ş ce Amalia ori Chintachi, mă rog, d-astea de la capitalişti... Şi când vine, îţi mânjeşte ochii cu un pix. Ehe, pe vremea noastră"...
"Fugi, tovarăşe, ce vreme? Că mi-a zis un tovarăş, unul de la Securitate, om serios, ştie de unde bate vântul: - Lasă, nea Jenică, mata fă ce-ai învăţat. Scrie tot, să rămână... că nu se ştie".
Aşa era cu noi, cadriştii, amorţeală mare - plictiseală, dar nu era rău, mai cu o hârtie, mai cu ştersul prafului la arhivă, trecea vremea.
Noaptea învăţam - ne mutaserăm într-un apartament de bloc, mă bătuse Lina la cap, că noi de ce să n-avem? Că toate colegele ei se lăfăiesc în apă caldă şi căldurică, şi noi ne deşelăm cu lemne, cu cărbuni, să faci rost, să te îngrijeşti, că uite... Şi vecinii de pe stradă, cine a mai rămas ? Pensionarii şi amărâţii...
Da. Am obţinut un apartament bun - totuşi, eram la cadre, adică făceam parte dintre "tovarăşi" - în Crâng, se tăiase parcul, mă rog, gloria oraşului... Ooo! Păi ce, în asta stă gloria? Adică cum, oamenii muncii n-au dreptul la aer curat, păi ce, nu pentru ei am făcut noi revoluţia?
De fapt, nu era cine ştie ce grozav, mereu se spărgeau ţevile şi nu mai puteai răsufla si tu, ca omul, de atâtea feţe cunoscute, ăia la şedinţe, ăia în lift ori pe scări, că şi liftul, mai mult numele de el. Şi gălăgie, nu mare, că toţi ne feream, dar pereţii erau subţiri şi ... "nu-ş ce dracu' făcuseră ăia, că dacă trăgeai un pârţ se auzea până la etajul cinci"... Noaptea însă era linişte, mă învăţasem să stau până târziu, căci a doua zi tot nu conta, puteai moţăi cât pofteai.
Cu Institutul mergea - nu cine ştie ce, noi, cei de la "fără frecvenţă" eram oameni serioşi, cu probleme, păi, cine-şi punea mintea cu noi? Ei se făceau că ne ascultă, noi, că răspundem.
Unii însă şi aşa năduşeau de-şi udau cămăşile. Mi-aduc aminte, era un tip din Focşani, Doamne Dumnezeule, curgea apa pe el, de credeai c-o să se topească naibii. Da' era el şef' de... mă rog, ce fel de şef o fi fost, că se lăuda pe urmă, după ce împuşca cinciul: "Mă duc acasă şi o să urlu, tovarăşe, să-şi ude şi izmenele, să vadă cum e!"
...Era bine.
Fata creştea, începuse franceza şi baletul; Lina zicea s-o dăm şi la pian, că tovarăşa Achim de la "trei" a dat fata la pian şi băiatul la vioară, că e mai slăbuţ.
Lina se îngrăşase, era limbută ce nu fusese în viaţa ei: ,,Ce vrei, Petre, am dat şi eu de viaţă bună... Păi, câte am suferit eu..."
Eu tăceam - brava ei, să fie fericită - de fapt, de ce să nu-şi aibă şi ea bucăţica de cozonac?
Da, eram liniştit, familia era bine; doar uneori, noaptea, când era tăcere mare, numai aşa, un fel de zumzăit îndepărtat, ca şi cum s-ar fi auzit cine ştie de unde zgomotul unei mulţimi, doar atunci mă mai muşca un şarpe de inimă.
Deschideam fereastra, cerul era albastru, înalt, uneori vedeam şi vreo stea.
Fumam o ţigară.
Apoi, mă duceam în camera fetiţei dormea dulce, cu mâna sub obraz; o înveleam şi mă culcam şi eu, îmi făceam gol în minte, ori îmi repetam formule, până mă scufundam în apa somnului.
...Într-o zi însă a sunat telefonul: era de la Partid, secretara "Primului" mi-a spus că sunt convocat la două jumătate.
Am pus receptorul jos şi mi-am şters palmele, mi se udaseră.
Transpirasem tot şi-mi bătea inima tare. "Ce naiba, poate fac vreun infarct şi mă curăţ ca tâmpitul, pentru un telefon... Ce-o fi vrând? S-a rezolvat contestaţia?"
De fapt, trecuse mai bine de un an, credeam că memoriul meu eşuase în cine ştie ce sertar; şi poate că era mai bine, nimeni nu-mi zicea nici "dă-te la o parte".
Oamenii uitau repede, cadrele se preschimbau din ce în ce mai rapid, nu mai era o noutate să fii "buşit" peste noapte.
La conducerea judeţului se schimbaseră vreo doi-trei Primi-Secretari, şi fiecare venea cu "garda" lui.
Ăsta de acum era nou, se spunea că venise din Securitate şi era drag "tovarăşului", unii ziceau că-i băiat de comitet şi "microbist" mare...
Alţii ziceau că e om decis - iute la mânie, poate de aia îi şi plăcuse "Şefului"; "Da' are şi dreptate, tovarăşe, păi, cu leprele astea, unde am ajunge, dacă nu i-ai scutura să-i trezeşti din amorţeală? Auzi, timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim! De gură sunt buni, da' puturoşi, de-ţi strâmbă nasul. Lăsă că-i bine - a adus şi fonduri pentru investiţii, numai valută câtă a obţinut... Că nici nu ştiu ăştia ce să facă cu ea, ca s-o cheltuiască, că dacă n-ai băgat-o în cine ştie ce bazaconie, o şi trece altuia, care-i mai şmecher. Las' să mai meargă şi tovarăşii de la noi, să vadă şi ei occidentul, ce mai fabrică ăia, ce maşini mai au - păi ce, la noi nu s-ar potrivi? Că la urma urmei, ca să fim drepţi, sunt daţi naibii vesticii ăştia, ce-i al lor e al lor! Am văzut la tov. Director Ioachim care s-a întors din RFG, o sculă, un briceag, domnule, da' câte limbi avea şi un cesuleţ mic electronic - auzi ce le-a dat lor prin cap, să ştii în câte secunde scoţi dopu' de la sticlă!... Şi, că veni vorba de sticlă, să vezi ce băuturi au ăştia, tovarăşe... Şi femei goale - reviste, la chioşc, poţi să cumperi, nimeni nu te-ntreabă, parc-ar fi Scânteia noastră: Or fi având şi articole de fond, ha, ha... Zic şi eu aşa. Şi la cârciumă, povestea altul care a fost după un agregat, cred c-o fi dat pe el vreun milion - mă rog, frumos, da' aud că nu-ş ce garagaţă a păţit cu piesele de schimb, că nu erau specificate - zicea că intri să bei o bere ca omul, şi ţi-o aduce una în pielea goală, doar cu o codiţă de iepuraş... Ei, unde, hai, mă, tovarăşu nu fii si dumneata!... Auzi ce-i trece prin minte? Păi, unde are iepurele coada?"
...Da, părerile erau împărţite în ceea ce-l priveşte pe tov. Ispravnicu.
Am plecat mai devreme: mi-era frică să nu întârzii ori, mai curând, nu-mi mai găseam locul de emoţie.
Păi, cum să mă cheme el, pe mine, aşa deodată? Ce-o fi, de bine, de rău?
Vedeam parcă pentru prima oară schimbările din oraş, ca şi cum m-aş fi deşteptat dintr-un somn lung. Sediul se mutase într-o clădire nouă, cea veche fusese demolată. Se demolase şi sala teatrului - era cea mai veche sală de teatru din ţară ei, şi ce, parcă noi nu puteam construi una mai "faină"? Beton şi geam ca la americani, tovarăşe, o casă de cultură, să fie loc de activităţi, poate organizăm şi ceva inter-judeţean, un festival ori chiar vreo conferinţă! Invităm şi specialişti străini, să vadă şi ei cum muncim noi, facem adică un schimb de experienţă...
Tot centrul se dărâmase; era un oraş nou, modern, frumos - ştiu şi eu? Gustul meu era mai învechit, vezi, de asta poate aveau dreptate tovarăşii, când ziceau că schimbul de generaţii în revoluţie e o necesitate istorică!
Totuşi, ce străin poţi să te simţi dintr-odată într-un oraş pe care, de m-ar fi întrebat cineva, aş fi zis că-l cunosc până la ultima piatră... Doar castanii de pe strada care ducea la spital mi se mai păreau cunoscuţi.
...La sediul Partidului era răcoare, multe plante verzi, destulă lume, tovarăşi eleganţi, inteligenţi, capabili - cu dosare, fără dosare, intrând, ieşind din birourile cu uşi capitonate. Da, se schimbase totul...
Am urcat cu sfială pe scara lată de marmură; aş fi luat-o prin dos, trebuie să fi fost şi o scară de serviciu, dar, aşa zisese portarul.
Numai de nu m-ar opri cineva, să mă întrebe cine naiba mi-a dat voie s-o iau aşa, pe covorul ăsta roşu, cu pantofii mei prăfuiţi.
Am aşteptat în antecameră.
Eram ca sub o anestezie acum - mă ameţiseră cu totul telefoanele, interfoanele, nici n-aveam curajul să privesc secretara, şi ea venise de la Bucureşti, se cunoştea. Când mi-a zis să intru, a trebuit să-mi zâmbească încurajator, ca să îndrăznesc...
Biroul era, desigur, mare, încăpător, cu mochetă albastră - totuşi, nu mi se părea atât de străin pe cât mă aşteptasem. Regăseam prieteni vechi: biblioteca cu cărţi copertate în roşu, serviciul de birou pirogravat, portretul de deasupra scaunului.
Da, eram în biroul "Primului", dar la urma urmei, era şi el om, ca toţi oamenii!
M-a invitat să şed: ce fotolii, doamne sfinte, te prăbuşeai în ele neajutorat, ca şi cum ţi s-ar fi legat mâinile şi picioarele, tot timpul îţi mişuna prin minte frica, ce-o să faci dacă o să trebuiască să te scoli repede, cum o să scapi din moliciunea asta, batjocoritoare parcă?
Aşa, pe jumătate răsturnat şi fără să îndrăznesc să-mi caut o poziţie mai normală, am ridicat ochii spre "tovarăşul Prim" pe care până atunci nici nu apucasem să-l văd mai limpede.
Romanul "Cacealmaua" a apărut în 1991. Aceasta este o versiunea revizuită, în pregătire pentru Editura Trei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
