E cald pe malul Geraiului invaluit in rotocoale de lumina piezisa. De departe, Dunarea imprastie licariri albastrui si se taraste molcoma printre salciile plangacioase. Drumul dintre viile de la Nisipuri s-a zvantat de zloata si coteste spre cimitirul povarnit la marginea Islazului. E liniste in lunca. Si primavara cruda. Crucile s-au albit parca de la soarele picurat pe bucatile de lemn sau ciment si se zaresc, parelnice, din frunzarele inmiresmate ale tufelor de liliac inflorit cat sa-ti ia mintile, inrobite de corvezile cotidiene si amarnic de efemere. In locul acesta indepartat, aproape mitic, s-a pitit sa-si traga sufletul copilaria mea, sub piatra funerara pe care scrie ELISABETA si FLORACHE OANCEA, numele bunicilor din partea mamei. Sterg cu degetele tremurande praful de pe fotografiile decolorate si indrept brazdele faramicioase ale razorului reavan, primenit cu garoflati si ghetisoara, straduindu-ma sa-mi inabus aleanul. Ma asez pe bordura mormantului si aprind, intr-un ciob de strachina innegrita de fum, lumanarile mortilor dragi.
"Ma-mare, stii ca ai nume de regina?", o intrebam eu la varsta cand aflasem ca Elisabeta domnise in cetoasa Anglie. "Pacatele mele, de unde sa stiu eu, maica, daca n-am invatat carte", raspundea, usor fastacita, ea, Veta, pentru locuitorii Islazului. Veta lu' Bosneagu se maritase de tanara cu Florache Oancea si-l bagase in casa. Tata-mare provenea dintr-o familie numeroasa, cu un frate cazut pe frontul sovietic. (De altfel, pe monumentul ridicat langa primaria din sat este trecut si Pamfil Oancea, ca erou al neamului romanesc.) Ea, blanda, si el, aspru, dar amandoi de-o rara curatenie sufleteasca si vrednicie, s-au spetit muncind ogorul si crescand oi, pe care, iarna, le slobozeau in obor, in jurul soprului, ca sa fete si sa le adaposteasca mieii in cosare. In batatura casei aparusera cinci copii - doi baieti si trei fete -, cum se intampla atunci in familiile de romani. Fetele plecara la ceasul maritisului la gospodariile lor, iar feciorii ramasesera in ograda batraneasca, dupa obicei. Uneori, in pragul Craciunului, ma-marea ma lua cu ea in "Deal", la Marioara, fata mijlocie, unde zaboveam cateva zile. Ele, femeile, torceau si indrugau lana sau teseau macate, iar noi, copiii, ne tavaleam prin troiene, toiegiti de ger. Alteori, mergeam in "Vale", la Aurica, fiica cea mare, harazita de Dumnezeu cu darurile impletitului si crosetatului. Ma ghemuiam in poala bunicii si, toropit de dogoarea sobei, picoteam fericit, vrajit de povestile neintarcate.
Tata-mare lucra la camp, iar eu ma faleam nespus ca e sef de atelaj, adica mai mare peste un car cu boi. Boii ceapeului, nu ai lui. La C.A.P. strangea norme, iar pe norme primea bani si bucate: grau, porumb, sfecla, zahar... Seara, cand se intorcea nadusit de la arie, tata-mare scria cu creionul chimic intr-un caiet ingalbenit tot felul de cifre. Si orele de acord global. Dupa ce se barbierea, la o oglinda spanzurata in prispa, lasand ca briciul sa-i coseasca lin miristea de pe obrazul ars de vanturile campiei, se gatea si iesea la drum, ca sa auda ce e nou prin sat. Straina de problemele planetare, ma-marea se prindea netulburata in randuielile strabune: mesteca in postava grauntele si fierturile pentru oratanii si, dupa ce le potolea, punea ceaunul la foc, presara malaiul in apa clocotita si invartea pasatul cu facaletul pana ce mirosea a porumb copt. Ma-marea rasturna mamaliga pe masa, o taia cu o ata subtire in felii groase si galbene, o invelea cu stergarul si il astepta pe tata-mare sa vina de la drum, pandindu-i pasii greoi. Cand se inapoia, bunul isi facea cruce, iar noi, nepotii, ne napusteam asupra bunatatilor aburinde, starniti de o pofta hulpava si zgomotoasa. "Hoo, ma, capcaunilor, c-o sa-mi mancati si urechile!", se rastea tata-mare, grijuliu sa nu piarda stirile de la Vocea Americii. Intre dumicatii intinsi in unsoarea din tigaie, caci bucatile fusesera infulecate de "capcauni", bunicul impartea poruncile pentru a doua zi si pornea discutii despre una, alta, ori despre ce auzise la drum. Nu-i placea sa fie contrazis, si nici nu era. Daca ma-marea se trezea vorbind aiurea, bruind postul de radio, el i-o reteza scurt: "Da' proasta esti, muiere, habar n-ai ce se petrece in lumea larga!". Bunica suradea intr-un fel anume, gest ce-i sporea bunatatea ingereasca, tresarea din umeri a inocenta si galceava se ispravea inainte de a se isca. Curat si liber am crescut langa bunicii mei, din care au ramas acum doar crucile, ca brate intinse sa ma cuprinda de dor. ELISABETA si FLORACHE OANCEA, crucile ce-mi sprijina universul iluminat de chipurile lor senine si nepieritoare, desi timpul macina neindurator clipele, silindu-ma sa oftez prelung si resemnat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
