Ziarul de Duminică

Bucureşti – Capitală Culturală Europeană?/ de Ziarul de duminică

Bucureşti. Fotografie de Alberto Groşescu

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

14.08.2015, 00:05 977

În Strategia culturală a Municipiului Bucureşti pentru perioada 2015 - 2025 se află şi depunerea candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021.

Competiţia naţională pentru alegerea oraşului care va reprezenta România s-a deschis în 2015. În cursa pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană, s-au mai înscris şi alte oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Arad.
Evenimentul „Capitală Culturală Europeană” este considerat a fi capabil să modifice vizibil viaţa unui oraş şi să îi marcheze viitorul. Astfel, procesul de accedere la titlul de Capitală Culturală Europeană începe cu 6 ani înainte şi presupune schimbări semnificative ale oraşului la nivel de imagine şi infrastructură în sectorul cultural.
Misiunea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti este aceea de a promova cultura drept motor ce poate genera o dezvoltare economică durabilă şi care poate conduce la coeziune socială, desfiinţându-se în felul acesta preconcepţia că activităţile culturale sunt consumatoare de fonduri. Conform studiilor realizate cu privire la dezvoltarea oraşelor care au obţinul titlul de Capitală Culturală Europeană, acestea beneficiază de o serie de avantaje extrem de importante pentru viaţa şi prosperitatea oricărui spaţiu urban, ca de pildă: creşterea turismului; creşterea venitului regional; creşerea venitului oraşului; relansarea imaginii oraşului; refacerea infrastructurii culturale; coeziunea socială; cooperarea cetăţeni-autorităţi, solidaritatea reprezentanţilor politici ai oraşului.

La data de 27.03.2014, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat Hotărârea pentru aprobarea depunerii candidaturii Municipiului Bucureşti la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Conform acestui document, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a fost desemnat să întreprindă toate demersurile în acest sens.
Astfel, prin procedura de achiziţie directă, ARCUB va atribui contractul având ca obiect servicii de consultanţă pentru elaborarea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti pentru perioada 2015-2025, cu scopul depunerii candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021. Documentaţia şi informaţiile necesare operatorilor dornici să prezinte oferta lor pentru serviciile mentionate sunt disponibile pe site-ul ARCUB, www.arcub.ro,  secţiunea „ştiri”.
În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Sunt în desfăşurare deja mai multe proiecte, în rândurile de mai jos amintim câteva.

De la Memoria şi Explorarea la Imaginarea Oraşului în anul 2021

Bucureşti Memoria Explorarea Imaginarea Oraşului este proiectul ce lansează oficial candidatura oraşului Bucureşti la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Gândit sub forma unei trilogii, programul pune Bucureştiul sub microscop, transformându-l atât în cadru de desfăşurare, cât şi protagonist, iar locuitorii lui  în generatori de conţinut.

Dacă între 18 martie - 15 mai, de-a lungul etapei Memoria Oraşului, locuitorii au contribuit cu propriile mărturii şi istorii subiective la realizarea hărţii cognitiv-afective a Bucureştilor, a doua parte, Explorarea Oraşului, ce s-a încheiat pe 15 iulie, a fost o invitaţie deschisă la descoperirea unui Bucureşti plin de viaţă, ale cărui rotiţe sunt puse în mişcare de un caleidoscop de evenimente şi iniţative diverse. Până la toamnă, zilnic, între orele 10 şi 22, la Hanul Gabroveni, se pooate vizita expoziţia dedicată acestei părţi a proiectului.

Această etapă este continuată de partea a treia a proiectului, intitulată Imaginarea Oraşului, care se desfăşoară între 15 iulie şi 31 octombrie. Modul în care Bucureştii se transformă zi de zi depinde de tine mai mult decât crezi. Cu fiecare pas pe care-l faci, cu fiecare iniţiativă reuşită, conturezi oraşul de mâine începând de azi. Titlul de Capitală Culturală Europeană este mai mult decât o denumire pretenţioasă, un premiu de merit sau un festival cultural.

* * *

De-a lungul anului şcolar încheiat în această vară, Asociaţia Komunitas împreună cu studio Basar au organizat o serie de ateliere de educaţie urbană, în cadrul proiectului de candidatură al Bucureştilor la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Elevi din 6 şcoli ale Bucureştilor au luat parte la câte trei ateliere cu tematici diferite, atât la Hanul Gabroveni, cât şi în vecinătatea şcolilor pe care le frecventează. Cei mici au avut ocazia de a-şi cunoaşte mai bine împrejurimile zonelor în care locuiesc sau învaţă, de a observa şi de a gândi, ca nişte oameni mari, modalităţi de a transforma oraşul.

Între 10 şi 23 august toate proiectele lor sunt reunite într-o expoziţie care poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 - 22:00.

* * *

Luna august în Bucureşti este vreme de loisir. Dar organizatorii au pregătit multe surprize:

Caravana Bucureşti2021
28 august - 4 septembrie – Festivalul Internaţional de Teatru NETA
10-20 septembrie – Festivalul George Enescu
4-6 septembrie – Folk You
18-20 septembrie – Zilele Bucureştiului

1-27 septembrie – Expoziţia Microtopia
18-19 septembrie – Harta poetică a Bucureştiului
1-31 octombrie – Elevation: o nouă perspectivă asupra scenei artistice bucureştene
12-14 octombrie – Creative Est Festival

15 octombrie – Lansarea Platformei Creative Gabroveni
septembrie-octombrie – Ateliere Komunitas & Studio Basar (TBD)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO