REGIZOR
Filmele bune nu mor. Uneori nici regizorii...
Decan absolut al cineastilor aflati in activitate, Manoel de Oliveira s-a nascut in orasul Porto, la 12 decembrie 1908. Cu o luna in urma, si-a serbat centenarul in spatele camerei de filmat, in cartierul Chiado din Lisabona, unde a inceput turnarea ultimului (deocamdata!) sau film, Singularidades de uma rapariga loura (Ciudateniile unei tinere blonde), al carui scenariu reinterpreteaza o poveste a marelui romancier realist portughez Eca de Queiroz. „A inceta sa muncesti inseamna sa mori. Daca mi s-ar lua cinematograful, as trece pe lumea cealalta." Cu palaria pe cap si cu o silueta perfect verticala, care nu-i tradeaza deloc varsta, regizorul este apreciat de toata echipa cu care lucreaza pentru energia si umorul sau debordant. Singularidades..., o suita de confesiuni facute intr-un tren (in care eroul, Macario, este interpretat de nepotul cineastului, Ricardo Trepa), pleaca de la ideea ca „mai degraba ii poti povesti unui necunoscut ceea ce te framanta, decat unui prieten sau chiar nevestei", declara Oliveira la o conferinta de presa. Regizorul se grabeste nevoie mare, pentru ca vrea sa termine montajul astfel incat pelicula sa fie gata pentru Festivalul de Berlin, din februarie.
FILM
Rasu’-plansu’)
A iesit pe ecrane, la sfarsitul anului trecut, un film documentar ciudat, tandru, rascolitor pe alocuri, in totalitate plin de elan vital si de energie, intitulat I feel good!, sub bagheta regizorala a lui Stephen Walker. Pe scurt, este vorba despre un cor (Young@heart) compus din persoane a caror medie de varsta este de 80 de ani si care interpreteaza (din 1982 incoace) cu precadere, piese rock, soul si punk. Britanicul Walker a fost socat de dinamismul si carisma personalitatilor adunate in acest grup trasnit si s-a apucat sa filmeze, in Northampton, interviuri cu cateva dintre ele. Printre protagonisti: Eileen Hall, in varsta de 93 de ani, care, hat, la 72 de ani, inca facea striptease pe scena si care acum interpreteaza fara cusur Should I Stay or Should I Go, Steve Martin, un petrecaret de prima mana, care repeta, fara riscul nici unei omisiuni, cei 71 de can ai piesei Yes 
We Can a lui Lee Dorsey, Len Fontane, 87 de ani, care dirijeaza si canta cat il tin plamanii Purple Haze, piesa lui Jimi Hendrix, sau Stan Goldman (77) si Dora Morrow (84 de ani si 23 de nepoti) care fac un duo de zile mari, pe versurile si notele lui James Brown, cel din I feel good. Stephen Walker, caruia Hollywood-ul i-a deschis larg bratele dupa acest succes, este tentat sa inceapa o noua aventura: un film de fictiune avandu-i ca eroi pe aceeasi Young@heart.
We Can a lui Lee Dorsey, Len Fontane, 87 de ani, care dirijeaza si canta cat il tin plamanii Purple Haze, piesa lui Jimi Hendrix, sau Stan Goldman (77) si Dora Morrow (84 de ani si 23 de nepoti) care fac un duo de zile mari, pe versurile si notele lui James Brown, cel din I feel good. Stephen Walker, caruia Hollywood-ul i-a deschis larg bratele dupa acest succes, este tentat sa inceapa o noua aventura: un film de fictiune avandu-i ca eroi pe aceeasi Young@heart.CARTE
Oameni si sloiuri
Jorn Riel, scriitor si antropolog danez, autor al unor deja celebre istorii arctice, pline de cruzime, dar si de umor (mai mult negru), a iesit din nou pe piata cu un roman (Ziua de dinainte de maine), care, in varianta 
franceza (Editions Sarbacane), a capatat straiele unui album ilustrat pentru adolescenti. Punctul de pornire este o descoperire pe care antropologul a facut-o intr-una dintre calatoriile sale prin Groenlanda: pe o insula pierduta in imensitatea apelor inghetate se afla craniul unei femei, alaturi de scheletul unui copil. Din aceste elemente reale s-a intrupat fictiunea. Niniok, o femeie in varsta, si fiul ei Manik isi petrec vara singuri pe o insula, uscand carne in vederea aprovizionarii pentru lunga iarna polara. Inainte ca frigul sa se lase definitiv peste aceste tinuturi, oamenii din tribul celor doi ar fi trebuit sa vina sa-i caute. Pe continent, insa, inuitii sunt masacrati de un trib rival. Mama si fiul sunt condamnati sa-si petreaca noaptea de iarna pe insula, departe de orice urma de civilizatie umana. Atunci incepe o cumplita lupta pentru supravietuire si se declanseaza ucenicia accelerata a lui Manik. Text initiatic, plin de o ravasitoare tandrete, Ziua de dinainte de maine este interpretarea imaginara a ceea ce s-ar fi putut intampla cu cele doua fiinte carora nu li s-au descoperit decat scheletele. O carte care ramane incrustata in memorie, cu incapatanare precum aluna in banchiza din Ice Age.
franceza (Editions Sarbacane), a capatat straiele unui album ilustrat pentru adolescenti. Punctul de pornire este o descoperire pe care antropologul a facut-o intr-una dintre calatoriile sale prin Groenlanda: pe o insula pierduta in imensitatea apelor inghetate se afla craniul unei femei, alaturi de scheletul unui copil. Din aceste elemente reale s-a intrupat fictiunea. Niniok, o femeie in varsta, si fiul ei Manik isi petrec vara singuri pe o insula, uscand carne in vederea aprovizionarii pentru lunga iarna polara. Inainte ca frigul sa se lase definitiv peste aceste tinuturi, oamenii din tribul celor doi ar fi trebuit sa vina sa-i caute. Pe continent, insa, inuitii sunt masacrati de un trib rival. Mama si fiul sunt condamnati sa-si petreaca noaptea de iarna pe insula, departe de orice urma de civilizatie umana. Atunci incepe o cumplita lupta pentru supravietuire si se declanseaza ucenicia accelerata a lui Manik. Text initiatic, plin de o ravasitoare tandrete, Ziua de dinainte de maine este interpretarea imaginara a ceea ce s-ar fi putut intampla cu cele doua fiinte carora nu li s-au descoperit decat scheletele. O carte care ramane incrustata in memorie, cu incapatanare precum aluna in banchiza din Ice Age.TEHNO
Pentru cei rataciti printre cuvinte
Voice Tracer 7790 de la Philips este un tovaras de drum excelent pentru toti cei a caror activitate este legata de dialoguri sau conferinte. Este vorba despre un dictafon superdestept, care poate inregistra pana la 288 de ore de conversatie (stereo), dar care, in acelasi timp, este si player/recorder de MP3, radio, ceas si USB. La nevoie, poate fi folosit ca sa va notati din zbor ideile/iluminarile sau ca sa va faceti listele de cumparaturi. Se activeaza automat la o simpla comanda vocala.
BloxNote de la Axantis foloseste hartie A4 si un pix de dimensiuni-standard. Aparatul detecteaza urmele instrumentului de scris si le stocheaza in memorie. De indata ce l-ati racordat la un PC printr-un USB, fisierele corespunzand fiecarei pagini sunt convertite in text digital si in imagini, putand fi importate in orice program de birotica. Pe scurt, o unealta ideala ca sa luati notite in timpul unei intruniri de afaceri (fara sa fie nevoie sa carati un laptop) sau ca sa redactati diferite texte care pot fi in cel mai scurt timp distribuite sub forma imprimata.
DOCUMENTE
O bijuterie de istorie literaraO dedicatie rarisima: autorul este Flaubert (care tocmai publicase Madame Bovary), iar adresantul – poetul Florilor raului. Textul suna cam asa: „Au poete Beaudelaire (sic!), hommage d’une profonde sympathie litteraire." Toate bune, frumoase si corecte, cu exceptia numelui poetului, caruia unul dintre cei mari romancieri ai tuturor timpurilor i-a stalcit impardonabil ortografia. Documentul face parte dintr-un ansamblu coplesitor de facsimile ale unor scrisori manuscrise, autografe si alte texte din colectia bibliofilului Jean Bonna. Intalnim scrisoarea lui Huysmans care-i multumeste prietenului Maupassant pentru expedierea volumului Contes de la becasse, pe Oscar Wilde exprimandu-si admiratia fata de Verlaine sau pe Alphonse Daudet care ii marturiseste fara inconjur prietenia lui Zola. Una peste alta, circa o suta de documente alese de Edouard Graham (din cele 1.200 aflate in colectia Bonna), comentate si piperate cu anecdote delicioase, intr-un volum pe care indragostitii de istorie literara il vor savura de la cap la coada: Passages d’encre (Editura Gallimard).
SPECTACOLE
O noua moda
In Franta, febra a inceput inca de anul trecut. In Auditorium-ul muzeului Luvru a fost transmisa in direct premiera operei Don Carlos de la Scala. Desi este un purist si, ca toti puristii, stramba din nas la ideea de „retransmisie", directorul Operei din Paris, Gerard Mortier, a trebuit sa accepte preluarea in direct a intregului sezon liric 2008-2009 de la Metropolitan (70.000 de spectatori). Patronii marilor sali de cinematograf au prins rapid ideea si, incepand cu luna ianuarie a anului in curs, vor transmite in direct spectacole de exceptie, opere, concerte rock, piese de teatru, mari showuri de la Las Vegas sau de pe Broadway. Abonamentele (prin Kinepolis, Gaumont sau Geode) pentru astfel de evenimente au inceput sa se vanda ca painea calda. Reflex al crizei sau, pur si simplu, nevoie de racordare la actele culturale majore ale planetei, preluarea video prin satelit (pe care, iata, francezii nu s-au sfiit s-o imbratiseze) ar putea imbujora si obrajii palizi ai pietei culturale de la noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
