Precum lui Dante prin Infern Vergiliu, mie calauza prin aproape paradisiacul Rotterdam mi-a fost Jan Mysjkin, traducatorul meu in olandeza si cel care le-a propus organizatorilor Festivalului International de Poezie din acest oras sa ma invite la editia 2006 (17-23 iunie).
Jan este belgian, locuieste la Paris, traduce din olandeza in franceza si invers, are o iubita si un copil in Romania, cunoaste incredibil de bine literatura romana a ultimului secol si jumatate si are in plan pentru 2007 publicarea in Olanda a unei antologii de poezie romana contemporana. Prin intermediul lui, care la Rotterdam este privit ca un guru, i-am cunoscut mai indeaproape pe cativa dintre poetii olandezi reprezentativi la aceasta ora, de la septuagenarul Simon Vinkenoog, la congenerul meu Piet Gebrandi. Si tot Jan a facut fotografiile in care Mr. Nobel 1995, irlandezul Seamus Heaney, imi permite sa ii stau aproape (vezi imaginea alaturata).
Peste avalansa de impresii pe care le-am inregistrat despre evenimentul olandez s-au suprapus, la nici trei saptamani distanta, cele produse de o ruda mai saraca financiar, dar foarte apropiata valoric: Festivalul "Noptile de Poezie de la Curtea de Arges", pe care presa culturala centrala il ignora din nu stiu ce motive, pentru ca, daca ar fi fost prezenta macar la recitalul de deschidere de la sediul Uniunii Scriitorilor, ar fi fost obligata sa admita ca acolo venisera poeti importanti si de mare vizibilitate din intreaga lume.
De multa vreme, pentru mine, Curtea de Arges era un loc aproape mitic, in care nu fusesem niciodata, iar cand, in sfarsit, am fost, sentimentul de intalnire cu unicitatea n-a palit nici un moment. Poate pentru asta, la lectura de la Casa de Cultura am fost mai emotionat chiar si decat in timpul recitalului sustinut la Rotterdam.
Ma simt dator sa pomenesc aici de performance-urile de exceptie la care am asistat si in Olanda, si in Romania. Individual sau in grup, tineri poeti fac din poezia lor veritabile spectacole, in care pun la treaba teatrul, muzica si chiar dansul. Abia cu aceste doua ocazii am inteles ce inseamna un slam poetry, abia atunci mi-am dat seama de cat de dezinhibati, de ingeniosi si de naturali sunt "ai lor" in comparatie cu "ai nostri". Nu spun, Doamne fereste, ca poezia noastra e mai prejos de a lor, nu, ba chiar dimpotriva, doar ca suntem parca prea marcati de solemnitatea ei, de refuzul ei de a se lasa comunicata altfel decat in soapta. O provocare careia ramane sa-i dea raspunsul adecvat generatia 2000. Maine-poimaine, se va face slam poetry cu succes si la noi.
Am observat ca publicul occidental ia poezia foarte in serios. Am observat ca si publicul romanesc (re)incepe sa ia-n serios poezia. Dupa participarea la cele doua evenimente prezentate aici, eu insumi m-am gandit foarte serios sa-mi incalc legamantul de a nu mai scrie poezie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
