Pun pariu că fiecare colecţionar cu pretenţii îşi va întâmpina invitaţii de sărbători cu propunerea de a face un tur al expoziţiei din propria casă. Fiecare colecţionar are propriul top al achiziţiilor preferate! Înainte de a-şi întâmpina invitaţii a pus în locuri potrivite ultimele tablouri şi sculpturi cumpărate, a reaşezat o parte din colecţia deja cunoscută de prieteni pentru a face noi conexiuni şi a pune în valoare lucrările cele mai dragi.
Evident, mai nimeni nu ia în calcul sfârşitul lumii prevestit de maiaşi. Ultima mare licitaţie a anului este cu doar două zile înainte şi este precedată de alte două licitaţii organizate de cea mai nouă şi de cea mai veche casă de profil din Bucureşti, GrowArt şi Alis.
Aproape 20 de ani nu s-a mai prea vorbit despre colecţionarii de artă din România. S-au amintit numele celor mari din alte vremuri prin tribunale şi notariate, acolo unde a fost revedicat o parte din patrimoniu. Apoi, legenda colecţionarilor a fost folosită pentru a promova o serie de capodopere care au fost consacrate nu de muzee ci de supeurile, seratele, cinele organizate de aceşti colecţionari pentru prietenii lor importanţi. Uneori s-a vorbit şi despre averea acestor colecţionari fără avere, despre faptul că din anii 50 capodoperele din casele lor şi-au pierdut brutal însemnătatea în ochii dictaturii proletariatului...
S-au dezmembrat în ultimii ani şi colecţii ale profesorilor, medicilor, artiştilor, câteva şi ale unor foşti nomenclaturişti ori funcţionari de vârf ai regimului ceauşist. Pe tăcute! Cunosc situaţia unei colecţii adunate de un fost general de securitate. Omul a dispărut iar fiul, stabilit de ani buni în străinătate, a ales să vândă lucrările.
Despre colecţia Dona s-a vorbit cel mai mult. Pentru recuperarea pieselor retrocedabile s-au implicat alternativ câţiva miliardari ai momentului. Apoi lucrări din patrimoniul Dona au apărut la licitaţii şi de cele mai multe ori a fost precizată provenienţa. Preţul a fost important de fiecare dată.
Ştim prea puţine despre noii colecţionari de top care s-au format după 1990 şi mai ales în anii 2000. S-au cheltuit averi pe opere de artă, asta este cert. Topurile de vânzări ale caselor de licitaţii promovează doar o mică parte din tranzacţiile de sute de mii de euro... Dar nu asta este important. Noii colecţionari preferă anonimatul. Este o măsură de autoapărare care are mai multe motive... Să nu credeţi cumva că marile colecţii sunt cele care apar prin declaraţiile de avere ale demnitarilor. Nici vorbă, acolo sunt doar mici puseuri de lăudăroşenie, poate. Mult nu înseamnă neapărat şi scump, iar scump nu implică obligatoriu şi calitate. Averea colecţionarului de top nu este neapărat mare. Pasiunea lui este peste avere, de obicei. Iar o avere consistentă folosită pentru a construi o colecţie de palmares se consumă destul de rapid... În spatele unui colecţionar important este de obicei o afacere de top. Banii din business se consumă stimulativ în artă. Unii colecţionari cu patrimonii importante ajung faliţi atunci când afacerea este pierdută. Colecţia rămâne! Iar acum, următoarea etapă a castei colecţionarilor este ieşirea în public. Urmează... Chiar s-au cheltuit averi pe piaţa de artă în ultimii zece ani!
artalicitata.blogspot.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
