„Semne ale unei ignoranţe penibile”
Cu numărul 11, din 1 septembrie 1913, „Noua Revistă Română” începe o nouă anchetă internaţională. Era a patra iniţiată de revistă, după acelea privind felul de a fi al poporului român, din 1900, chestiunea evreeiască, din 1901 şi aceea privind politica austriacă în Orient, din 1908-1909. Cea de acum era axată pe două întrebări puse de Rădulescu-Motru (foto): „Care este, după opinia Dvs., calea pe care un om politic român sau din Balcani ar urma să pună naţiunea unde el trăieşte la adăpost de eventualele pericole viitoare: militarismul, socialismul, izolarea naţională, alianţa balcanică?” Şi a doua: „Există un antagonism ireconciliabil între naţionalismul individual al fiecărui popor şi idealul culturii umanitare?” Răspunsurile trebuiau date în franceză, germană, italiană sau engleză (este ordinea indicată de Motru şi cei întrebaţi răspund în aceste limbi cu excepţia, parcă nu întâmplătoare, a ungurilor Ştefan Tisza, directorul revistei „Magyar Figyelo” şi a lui Ignace Kosutany, rector al Universităţii din Cluj, care trimit răspunsurile lor, de alminteri foarte scurte, în maghiară). Întrebările nu sunt adresate oamenilor politici, pentru că ei „au avut deja ocaziunea să-şi spună părerea lor în presa politică.” Sunt adresate oamenilor de cultură. Prin participarea unor personalităţi culturale precum sociologul francez Gustave le Bon, filosoful italian din Bologna Federico Enriques, sociologul Achile Loria, filosoful german Wilhelem Wundt, premiatul Nobel, filosoful german Wilihem Ostwald, profesorii francezi Emile Boutroux şi Em. Seilliere, antropologul şi etnograful austriac Moritz Hoernes sau a antropologului italian Giuseppe Sergi şi istoricului Ernest Lavisse, prin prezenţa unor astfel de oameni de cultură, ancheta părea un succes. Dar, prin conţinutul răspunsurilor ancheta nu era. Majoritatea celor intervievaţi dau sfaturi cam de sus. În genul acelora pe care ni le dădea, de pildă, G. Sergi, care îi considera pe balcanici analfabeţi şi îi trimitea la şcoală: „Imitaţi pe japonezi care au trimis pe tinerii lor la şcolile europene şi americane, ca să aducă în patria lor împreună cu ştiinţa, civilizaţia europeană, şi într-atâta s-au ridicat ei încât produsele lor mintale rivalizează cu acelea ale bătrânei Europe. Voi sunteţi la porţile şcolilor noastre, puteţi pătrunde mai uşor în ele şi puteţi deveni astfel egali cu europenii din Apus. Numai astfel popoarele din Balcani vor aspira la idealul uman.” G. Sergi îşi cerea scuze pentru francheţea lui, care nu era, cum cu temei constata G. Călinescu, decât „semn al unei ignoranţe penibile”. Şi continua Călinescu într-o pagină de adâncă pătrundere intelectuală: „Convingerea că japonezii, popor cu o cultură străveche au venit în Europa să se facă egali cu europenii, când ei au venit să studieze tehnica modernă, convingerea că România e în Balcani e semnificativă. Ne va trebui multă stăruinţă pentru a modifica noţiunile geografice greşite, datele istorice fanteziste, de a dovedi occidentalului că suferim de prea multă instrucţie, că intelectualul român e blazat şi priveşte cu un zâmbet de îngăduinţă sforţările conferenţiarului străin, neintuitiv, de a fi plat, că noi stăm pe o tradiţie culturală neîntreruptă, că prin Cantemir noi simbolizăm nivelul vechiului cărturar român, că toată problema la noi este de a formula personalitatea noastră şi de a spori pe drumuri sigure creaţia de valori. Naţiile care vorbesc prea mult de trecutul lor (ca senilii) sunt în decadenţă şi noi trebuie să ne pregătim a le lua moştenirea culturală.”
Pentru G. Sergi popoarele balcanice erau, cum se arătaseră în timpul războaielor balcanice , „cele mai sălbatice din Europa, ca cele mai batjocuritoare ale vieţii omeneşti, ca emuli furioşi ai vandalismelor turceşti. Se pare că civilizaţia n-a pătruns în ele decât numai ca să le dea teribilele şi perfecţionatele arme omicide şi nu a schimbat deloc în popoare civilizate pe barbarii cunoscuţi de vechii romani.”
Pentru el pacea de la Bucureşti „e numai aparenţă. Mai curând sau mai târziu bulgarii vor fi aceia care vor porni război contra tuturor pentru a-şi reface pierderile avute... De altminteri, cu toţii, sârbii, grecii, bulgarii şi chiar românii au exagerat prea mult sentimentul personalităţii lor şi au o prea mare ambiţie neînfrânată pentru a fi în stare să sacrifice câte-o aspiraţiune şi-ceea ce e mai rău- sunt stăpâniţi de nerăbdarea de a deveni atotputernici.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
