Ziarul de Duminică

AVANPREMIERA/ Viaţa mea cu Saddam Hussein

AVANPREMIERA/ Viaţa mea cu Saddam Hussein
12.08.2010, 23:54 364

Lena Katarina Swanberg


O poveste uimitoare de viaţă relatată de Parisoula Lampsos, femeiacare a fost timp de 30 de ani amanta lui Saddam Hussein. L-aîntâlnit la un party la vârsta de 16 ani şi, începând din acelmoment până în ziua în care a fost nevoită să fugă din Irak pentrua-şi salva viaţa, nu s-a putut elibera de sub influenţa lui. Saddamşi-a exercitat deplina putere asupra vieţii ei timp de 30 de ani,ba chiar şi după ce el avea să moară.
Fiică unică a unei familii bogate din Grecia, Parisoula Lampsos s-anăscut la Beirut şi a trăit în Irak în perioada de dinainteavenirii la putere a lui Saddam, perioadă în care, graţiepetrolului, ţara a cunoscut o creştere economică fantastică. Fiindo adolescentă frumoasă şi spirituală, Pariosula era supranumită"Prinţesa Bagdadului". Destinul ei avea să rămână legat de cel allui Saddam Hussein din seara în care s-au întâlnit pentru primaoară, la un party organizat de nişte prieteni. Din acel moment,Saddam a considerat-o pe Parisoula proprietatea lui. Nu a mailăsat-o niciodată în pace. Chiar şi atunci când a fost căsătorităşi a avut copii, el i-a distrus căsnicia, l-a trimis pe soţul ei însurghiun şi i-a confiscat proprietatea.
Cunoscută în palatul lui Saddam Hussein ca Shakraa ("Blonda"),Parisoula Lampsos poseda o excelentă cunoaştere o câtorva limbistrăine, fapt pentru care a lucrat mulţi ani pentru federaţiafemeilor din Irak. A fost de asemenea asistenta fiului cel mai învârstă a lui Saddam, Uday, în timpul în care acesta a condus, înmodul său brutal şi capricios, Comitetul Olimpic.
Parisoula Lampsos a fugit din Irak în 2001. A fost o călătorieextrem de dramatică, a durat un an întreg şi s-a încheiat înThailanda unde a obţinut protecţie americană. Trăieşte în Suediadin anul 2003.


Cuvântul înainte al autoarei

În toamna anului 2002, la un an după atacul terorist împotrivaWorld Trade Center din New York şi cu o jumătate de an înainte caStatele Unite şi aliaţii lor să invadeze Irakul, canalul deteleviziune american ABC a difuzat un interviu senzaţional cuParisoula Lampsos, irakianca de origine greacă prezentată drept"amanta lui Saddam Hussein".
Aşa şi era. Însă relaţia dintre sângerosul dictator irakian şiParisoula Lampsos era mai complicată şi mai complexă decât oinsinua cuvîntul "amantă", folosit de mass-media pentru a aţâţacuriozitatea publicului. Relaţia lor a durat mai bine de 30 de ani,chiar dacă au avut şi perioade lungi de timp în care nu s-auvăzut.
La un moment dat, când o intervievam pe Parisoula pentru aceastăcarte, am văzut reportajul ABC care se difuza în Beirut în timp ceParisoula era încă pe fugă. M a cutremurat faptul că în acelinterviu televizat, din care se tăiaseră multe secvenţe, "amanteilui Saddam Hussein" părea că îi era uşor să vorbească despre viaţasa în umbra dictatorului.
În ceea ce mă priveşte, eram adesea neliniştită cînd îi răscoleamtrecutul dureros. Cu cât amintirile erau mai dureroase şi cu câtsuferea mai tare când i se deschideau rănile, cu atât Parisoulei îiera mai greu să stea liniştită. Dintr odată se apuca să spele vase.Să deschidă frigiderul şi să caute ceva de mâncare, nu conta ce,chiar si castraveţi muraţi. Să rupă o bucată de pâine, să fumezemult prea multe ţigări. Să plângă, să plângă, să plângă.
Câteodată sunam la editura Abbe Bonnier pentru că eram neliniştită.Nu sunt terapeut şi aveam nevoie de ajutor. De mai multe ori amîntrebat o pe Parisoula dacă îşi doreşte cu adevărat cartea asta.Dacă simte că are curajul să povestească întâmplările într atât dedetaliat şi să îşi explice viaţa într atât de amănunţit încât eu săînţeleg, nu numai să aud ce mi spune. Şi chiar dorea ca eu să îischimb viaţa într o poveste?
Pentru că tocmai asta este ceea ce fac eu. Iau vieţile adevărateale unor oameni adevăraţi şi le transform în poveşti. Aflu cât potde mult din alte surse pentru a putea să pun întrebări relevante,dar cel mai adesea ascult la nesfârşit persoana respectivă, dândumi propria i variantă despre propria i viaţă. Credinţa mea este cămai târziu, când mă pun pe scris, povestea trebuie să fieadevărată. Să se simtă adevărată pentru persoana care mi a povestito, să pară adevărată pentru cei care îi sunt apropiaţi persoaneirespective, să fie adevărată în întregimea sa. Din acest motiv numi fac iluzii că adevărul despre o viaţă este univoc. Ştiu preabine că este foarte greu de cuprins. Creierul elimină şiselectează. Mintea nu reuşeşte să păstreze, să interpreteze şi nicimăcar să formuleze totul, cu atât mai puţin detaliile dureroase.Cât de mult aş povesti într o carte tot nu voi reuşi să spun totul- nici despre ce s a întamplat, nici despre ce am aflat eu că s aîntâmplat.
Reveneam cu această întrebare pentru Parisoula:
- De ce? De ce ai făcut aşa ceva?
Şi ea îmi răspundea mereu cu o privire întunecată, atât resemnată,cât şi încăpăţânată:
- Voiam să trăiesc.
Parisoula Lampsos a aşteptat multă vreme până când viaţa i adevenit o carte. Consideră că denumirea de "amanta lui Saddam" estedegradantă şi umilitoare, astfel încât a ales să explice care afost situaţia adevărată. Am stat la masa ei din bucătărie şi ampovestit în engleză, deşi limbile cu care a crescut Parisoula suntgreaca şi araba, iar limba mea maternă este suedeza. UneoriParisoula îmi înţelegea greşit întrebările, iar alteori îiînţelegeam eu greşit răspunsurile, dar nu ne dădeam bătute până nuieşeam la liman. Rezistam. Nu conta cât de mult timp ne lua. Cândchiar ajungeam în impas, Parisoula îşi suna rudele şi prietenii dindiferite colţuri ale lumii şi vorbeam cu ei.
Despre anumite lucruri îi era aproape imposibil să povestească, aşacă am decis din timp să alternăm lucrurile uşoare cu cele dificileîn conversaţiile noastre, mai degrabă decât să încercăm să păstrămfirul cronologic. Cu cît o ascultam mai mult pe Parisoula, cu atâtpricepeam că miracolul în povestea ei era însuşi faptul că ea şicei trei copii ai săi, acum adulţi, sunt în viaţă.
Şi încă ceva: în text sunt inserate anumite porţiuni scrise culitere cursive. Prin asta am urmărit două lucruri: pe de o parte,să facilitez înţelegerea anumitor elemente pentru cei care nu suntfamiliarizaţi cu Irakul şi Orientul Mijlociu, iar pe de altă partesă prezint soarta Parisoulei în contextul istoric şi politicadecvat.
De altminteri, eu o cunosc pe Parisoula drept Maria. Americanii iau dat numele acesta pe care ea l a păstrat apoi în Suedia, de alungul anilor când a avut identitatea protejată. Chiar şi înaceastă carte Parisoula aparţine trecutului. Maria Lampsos estecetăţean suedez şi locuieşte în Suedia. Există.

Stockholm, martie 2010
Lena Katarina Swanberg

Când l am întâlnit prima oară pe Saddam Hussein de abiaîmplinisem 16 ani. Nimic din ceea ce deprinsesem până atunci nu măpregătise pentru întâlnirea cu Saddam şi nimeni nu putea săbănuiască felul în care avea să mi se schimbe viaţa dupa aceaseară. Până în vara lui 1968 tot ceea se se întâmplase în viaţa meafusese planificat de dinainte şi singura mea teamă fusese să nu isupăr pe părinţi şi pe cei şapte fraţi ai mei, toţi băieţi. Mătemusem ca nu cumva, în calitate de fiică şi soră unică, să nu măport în vreun fel care să îmi facă familia de ruşine.
Ce vremuri fericite erau pe atunci. Totul era atât de simplu.
Nu eram frumoasă, niciodată n am fost. Dar eram foarte drăguţă.Aveam ochi mari, căprui, şi eram rotunjoară, moale şi pufoasă,aidoma unei gogoşi proaspăt coapte. Aveam părul blond-închis; îmicădea lung pe spate. Dar altceva era remarcabil la mine, ceva maigreu de definit. O rudă a încercat odată să le explice copiilormei:
- Când mama voastră se plimba pe stradă în Bagdad ieşea toată lumeadin magazine şi se uita după ea!
E adevărat. Chiar aşa era. Părea că sunt luminată. Şi nu umblam caalte fete. Picioarele mi dansau. Pofta de viaţă mişca aerul înjurul meu. Şoldurile mi se legănau fără ca eu să mi dau seama cumse întâmpla aşa ceva. Mama mă certa:
- Nu mai umbla aşa Pari, termină! Şi când stai jos ţine ţi spateledrept, picioarele apropiate şi mâinile pe genunchi!
Apoi izbucnea în râs, pentru că deşi încercam s o ascult,picioarele mele dansau mai departe. N am înţeles niciun moment cesimţeau cei care se uitau după mine cu ochi lacomi. Aveam o viaţăde prinţesă, păzită în casa frumoasă a tatălui meu şi în grădinaminunată din cartierul exclusivist al Bagdadului. Grădinarul nostrupotrivea culorile copacilor din grădină cu paleta de culori afiecărui anotimp. Mama avea un bucătar şi mulţi servitori pe lângăcasă. Aveam un şofer care ne purta pretutindeni, chiar şi la şcoalăşi la clubul exclusivist Alwyia, unde familia mea era membră. Laînceput am avut maşini marca Soto, apoi întotdeauna Mercedes.Numele tatălui meu era respectat în cele mai înalte cercuri. Înjurul nostru locuiau familii irakiene stimate, majoritatea creştineca şi noi. Crucea Roşie şi multe ambasade îşi aveau sediile încartierul nostru.
Viaţa de zi cu zi a familiei curgea între graniţe bine delimitate,unde fiecare îşi avea rolul stabilit. Tata era adesea plecat încălătorii de afaceri, iar mama era responsabilă pentru tot ce sepetrecea în gospodărie. Când nu eram acasă, eram la club şisocializam cu alte familii din elita Badgadului din acea vreme.Petreceri, cine, înot, tenis, volei, băuturi cu sau fără alcool, unrestaurant rafinat - tot ceea ce şi putea dori cineva vreodată. Înfiecare joi sărbătoream ziua adolescenţilor. Dansam, neîndrăgosteam, şi beam Fanta. În fiecare vineri cinam cu familia laclub. Apoi tata juca cărţi cu prietenii lui, în timp ce mama îşipetrecea timpul în compania prietenelor ei.
Fraţii mei îmi erau bodyguarzi. Mă însoţeau întotdeauna când ieşeamundeva. Urmam nişte reguli foarte stricte şi cele mai mari grijiale mele erau, de fapt, foarte mici.
Toată lumea avea aşteptări înalte de la o fată aşa bine-crescută caşi mine. Unei fete trebuie să îi fie teamă să nu îşi pătezereputaţia. Viitorul meu şi al familiei mele depindea de un singurlucru: virginitatea mea. Dacă, din nefericire, n aş fi rămasmândria familiei, m aş fi transformat, în schimb, în purtătoarearuşinii ei. Puterea îmi era dată de păstrarea virginităţii şi oride câte ori mă îngrijora vreo situaţie fugeam repede la mama.
Banii nu erau importanţi pentru mine, din simplul motiv că segăseau întotdeauna. Când i am spus plângând lui tata că îmipierdusem ceasul cel scump, mi a dat altul nou în aceeaşi dupăamiază. Doar că o zi pe săptămână trebuia să fac curăţenie în casăsau să l ajut pe bucătar la gătit. Astfel voia mama să mă înveţe ceînseamnă modestia:
- Eşti şi tu ca şi ceilalţi, Pari, îmi spunea mama, eşti şi tuom.
Asta era viaţa mea când l am întâlnit pe Saddam. O fetiţă drăguţădin societatea înaltă a Bagdadului. Habar n aveam de politică. Măconsideram europeană, iar familia mea era creştin ortodoxă.Contrastul dintre mine şi Saddam nici c ar fi putut fi maimare.

Saddam avea în jur de 30 de ani când ne am cunoscut. Însă faptulcă era semnificativ mai în vârstă decât mine a contat mai puţin înceea ce avea să urmeze decât faptul că provenea dintr un mediuradical diferit de al meu. Saddam dusese o viaţă foarte modestăîntr un sat de lângă Tikrit, un oraş aflat la nord de Bagdad. Tatălsău fie dispăruse, fie murise înainte ca Saddam să se nască. Mamalui s a recăsătorit mai târziu şi Saddam şi a petrecut o mare partea copilăriei în casa unchiului său, la Bagdad.
Diferenţele uriaşe dintre experienţa mea de viaţă şi cea a luiSaddam au creat un echilibru ciudat între noi. El îşi lua înpermanenţă revanşa. În ceea ce mă priveşte, n am învăţat niciodatăsă mă supun. Mi am ştiut dintotdeauna valoarea. Eram mândră defamilia mea iubitoare şi am învăţat de timpuriu că respectul nuînseamnă slăbiciune. Puterea mea era, în felul ei, tot atît de mareca şi cea a lui Saddam, chiar dacă era diferită.
Mă întreb adesea de ce mai sunt încă în viaţă. De ce tocmai eu amtrăit, când atâta lumea a trebuit să moară în Irakul lui SaddamHussein. Dar nu mă mai întreb cum de i am stârnit interesul luiSaddam: într o lume în care supunerea era din ce în ce maiprezentă, eu l am amuzat din primul moment, prin simplul fapt căeram aşa cum eram.
Bineînţeles că totul s a schimbat între mine şi Saddam atunci cândam înţeles cine era el. Dar în acea primă seară, în acea vinerifatală din august 1968, nu ştiam nimic şi de aceea s a născut întrenoi acel echilibru ciudat.
- Să nu te schimbi niciodată, Parisoula, îmi zicea deseori Saddam,să rămâi întotdeauna aşa cum eşti!

Din volumul în pregătire la Editura Pandora M. Traducere deSânziana Demian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO