Cred în puterea gestului de a deveni artă. Cred în acele gesturi transmise de la începuturile vieţii, care exprimă emoţii, sentimente, pasiuni, stări, limite. Ele devin fiinţe pline de viaţă, care se sperie, vibrează, se luminează, dăruiesc, suferă sau se bucură. Astfel de gesturi devin simboluri ale bucuriei sau durerii, ale fricii sau curajului, ale binecuvântării sau distrugerii…
Un bărbat şi o femeie (Adam şi Eva?), cu braţul îndoit deasupra capului în momentul lovirii sau al apărării. Prima cu degetele desfăcute, mâna încordată, prinsă bine de trunchi, trunchiul gros ca un rezervor de pasiuni, înfipt pe picioare care îi dau stabilitate. Bărbatul şi femeia aceasta au cerut lângă ei şi alţi oameni cu alte gesturi. A urmat gestul implorării, al neputinţei, al durerii, al îmbrăţişării... Am lucrat doi ani căutând să mă apropii de gestul spaimei...
Nu trebuie să fii un bun cunoscător de oameni ca să descopri că fiecare om poartă cu sine o „fiară”. Ne sperie cel mai mult când o descoperim în noi şi când ne dăm seama că nu o putem controla, iar de alungat este imposibil...
Laboratorul meu este identic cu laboratorul oricărui sculptor. Atelierele noastre sunt la fel şi, poate, nu foarte diferite de cele ale unui coleg din Grecia antică. Avem aceleaşi gesturi, facem aceeaşi trudă, creăm cu aceeaşi bucurie. Ne leagă atât de multe, încât deosebirile nu se pot discerne. Iar dacă există deosebiri, despre ele vorbesc, mult mai bine, lucrările.
Un interviu cu sculptorul Aurel Vlad realizat de Daniel Nicolescu poate fi citit în ZD din 27 aprilie 2012, adică aici:
Interviu cu sculptorul Aurel Vlad
Fotografii de Remus Andrei Ion
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
