Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Artă, sex, crime/ de Stelian Ţurlea

Cum veţi reacţiona dacă vi se va spune că urmează să citiţi cel mai şocant thriller de anul acesta? Un thriller psihologic în tradiţia „Talentatului domn Ripley”, cu o protagonistă care aminteşte de Lisbeth Salander? Pe scurt, afirmaţiile de mai sus sunt reclama cea mai grozavă pentru un roman într-adevăr şocant, care a apărut la Londra în primăvara acestui an, iar la Editura Litera la sfârşitul primăverii, adică aproape concomitent! Un fascinant roman poliţist.*)

L.S. Hilton (Lisa Hilton) este o englezoaică ce şi-a petrecut copilăria la Londra, a locuit la New York, Paris şi Milano, a studiat istoria artei la Paris şi Florenţa, a lucrat ca jurnalist, critic de artă şi prezentator de televiziune şi s-a apucat de scris. Are 41 de ani, este extrem de atrăgătoare, foarte răzbătătoare şi a avut trei soţi. Sunt importante toate aceste amănunte când vorbim despre acest debut literar pentru că foarte multe dintre preocupările în care se presupune că este expertă L.S. Hilton se regăsesc în această carte – acţiunea se petrece la Londra, Roma şi Paris, în principal, eroii trăiesc în lumea artei şi a caselor de licitaţii, cumpără şi vând tablouri, adevărate sau falsuri, eroina se pricepe la istoria artei, ştie să deosebească pictori şi curente artistice şi să aprecieze şi să evalueze o pictură. La restul se pot pricepe mai toţi eroii de romane poliţiste. Dar priceperea la artă îi dă un farmec aparte lui Judith Rashleigh, o tânără cu un apetit aparte pentru bani, sex şi, de la un punct încolo, pentru crimă. E surprinzător cât de multe crime se petrec în roman, cât de multe răsturnări de situaţie, cu implicarea agenţilor de poliţie din mai multe ţări şi, fireşte, şi a Mafiei. Pe deasupra, Judith Rashleigh e extrem de inteligentă, capabilă să iasă din toate capcanele pe care i le întind pe cele 300 de pagini nenumăraţi bărbaţi care profită sau vor să profite de ea.

„Nimeni nu l-a întrebat pe James Bond ce simte în legătură cu lucrurile pe care le face – afirmă Lisa Hilton într-un interviu. De ce ar fi un pesonaj femeie diferit? De ce n-ar face o femeie ce vrea cu trupul ei, fără să fie nevoită să discute despre emoţiile ei?” Personajul ei este exact asta: vorace în apetit, neinhibată sexual, o self made woman, amintind de celebrul Fifty Shades of Grey, dar în oglindă. De altfel Hilton a fost aclamată deja ca un nou EL James. Anul trecut, când şi-a prezentat draftul cărţii la Hollywood, a stârnit stupoare, cartea s-a vândut în 36 de ţări înainte de a fi tipărită. Şi e vorba de o trilogie – mai urmează alte două volume!

Dacă Lisa Hilton a dorit să şocheze, a reuşit din plin. „Maestra” n-ar nicio legătură cu Fifty Shades of Grey. Nu e un love story. În cartea lui James o virgină se îndrăgosteşte de un bărbat dominator, căruia îi face toate poftele sexuale. În Maestra e sex destul, dar iubire deloc. În general în ficţiune, mai ales în poliţiste, trupul femeii e torturat fără probleme, dar să vezi că ea, femeia, se bucură de propriul trup e o raritate, mulţi sclifosiţi înclină să creadă că ar fi dezgustător. Nu este. Cu toate acestea, romanul nu este, spre cinstea lui, un manifest feminist. De fapt, e o carte despre o femeie care refuză să fie victimă. Chiar comiţând crime.

Cum vor fi continuările?

 

*) L.S. Hilton – Maestra. Editura Litera, colecţia Buzz Books. Traducere din limba engleză de Livia Olteanu

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.