Ziarul de Duminică

Arhitectul Casei Regale/ de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

16.01.2014, 23:48 176

Ruxanda Beldiman, Mircea Hortopan, Narcis Dorin Ion, Sorin Vasilescu

Arhitectul ceh al Casei Regale a României

Karel Zdeněk Líman

Igloo

În numărul trecut al „Ziarului de duminică” am prezentat expoziţia deschisă între 24 octombrie 2013 şi 12 ianuarie 2014 în sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României care şi-a propus, prin intermediul unei selecţii de fotografii, o incursiune în opera arhitectului ceh Karel Liman (1855-1929), a cărui creaţie este foarte puţin cunoscută în România contemporană. Karel Zdenek Liman a fost arhitectul Casei Regale a României.

În acest număr prezentăm albumul realizat de un grup de istorici, istorici ai artei şi arhitecţi. Albumul monografic al lui Karel Zdeněk Líman prezintă în 240 de pagini principalele opere realizate în România sub directa conducere a arhitectului ceh: Castelul Peleş, Castelul Pelişor, Castelul Bran, Palatul Cotroceni. Karel Zdeněk Líman, arhitect ceh cu studii la Praga şi München, specializare la Viena a fost, timp de 35 de ani, în serviciul Casei Regale a României (1894-1929), şi din 1904 Şef al Biroului regal de arhitectură. Printre lucrările de arhitectură importante încredinţate lui Karel Liman prin ordinul Regelui Carol I amintim reconfigurarea, amplificarea şi redecorarea castelului Peleş (1896-1914), proiectul şi construcţia castelului Pelişor (1898-1903), refacerea tuturor clădirilor administrative de pe Domeniul Regal Peleş şi reamenajarea interioarelor castelului Bran (1924-1929). Pentru o scurtă perioadă de timp, Karel Liman a fost şi arhitectul fostului Palat Regal de pe Calea Victoriei. În perioada României Mari, Líman şi echipa sa au avut ca proiect principal reamenajarea interioarelor castelului Bran ca reşedinţă de locuit pentru Regina Maria, operaţiune ce s-a desfăşurat în respectul monumentului istoric.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO