Pentru a se intelege mai bine ce anume vreau sa semnalez prin textul de fata, trebuie sa fac un excurs introductiv in istoria apropiata. Adica sa regasesc undeva in memorie imaginea Teatrului National "Vasile Alecsandri" din Iasi din urma cu 10 ani, sa zicem. Sau din urma cu 5 ani. Si o sa va povestesc, pe scurt, doua momente.
Ma opresc mai intai la o zi cand un cunoscut dramaturg si prozator iesean mi-a cerut o intalnire pentru a-mi explica modul in care e blocat insistent de conducerea de atunci a Nationalului, desi avea un contract pentru montarea unei piese. Omul semnase deci contractul, apoi fusese amanat si rasamanat, pana la exasperare. In acest timp, actorii si regizorii repetau diverse piese imbatranite in proiect, montate fara elemente de noutate. In acei ani, punerea in scena a ciclului de Chirite devenise legendara printre ieseni, nicidecum intr-un sens pozitiv: substantivul comun "teatru" era de multe ori inlocuit, ironic, fireste, cu numele personajului celebru al lui Alecsandri: "Ce faci? Mergem in weekend la o Chirita?". Dupa multa vreme si dupa multe scandaluri in presa, dramaturgul contemporan caruia am sa-i trec numele sub tacere a ajuns totusi sa-si vada, in fine, piesa jucata. Dar nu stiu unde a mai gasit rezerve de bucurie pentru acel succes.
O alta povestioara ma obliga sa aduc aminte de un moment in care eram coordonator al paginii de cultura la un cotidian iesean: Nationalul nu prea era reflectat in acea pagina, iar la un moment dat redactorul-sef m-a chemat la el, pentru a-mi atrage atentia asupra acestui lucru. Am dat din umeri, fireste. Despre ce sa scriu? Sa prezint piesele "lesinate" pe care le stiau deja toti iesenii? M-a privit uluit: fireste ca nu-si dorea asta, ce, eram nebun? Nu, ma sfatuia sa ma duc la actori si sa-i atat cu intrebari despre directorul de atunci al teatrului, apoi sa ma duc chiar la director si sa-i prezint ce spuneau actorii despre el. Sa starnesc un scandal, ceva. Faptul ca mi-am dat demisia dupa acea "consiliere jurnalistica" a unui sef de ziar are mai putina importanta: morala pe care vreau eu s-o extrag de-aici e ca pana si jurnalistii renuntasera la a mai spera ca Nationalul poate sa produca un eveniment de presa, asa ca simteau nevoia sa-l produca ei, chiar daca intr-un mod atat de stupid.
Anul trecut, cu un nou director, domnul Cristian Hadji-Culea, Teatrul National din Iasi anunta o revenire in forta. Am fost sceptic si nu pot spune ca astazi am scapat in totalitate de acest scepticism. Dar intre timp s-au intamplat cateva lucruri. S-a intamplat mai intai ceva ce a parut cu totul iesit din comun: noul director i-a invitat personal pe cativa dintre dramaturgii ieseni pentru a discuta asupra atmosferei locale, le-a cerut piese de teatru pentru portofoliu, a fost atent la tot ce a aparut pe piata - inclusiv la unele carti de proza care aveau potential de dramatizare. Invitat la randu-mi la o asemenea discutie, am fost placut surprins, dar totodata aproape sigur ca e doar un exercitiu de imagine. Si e posibil sa fi fost asa ceva, dar macar se intampla un lucru nou.
Apoi, lucrand in continuare si in presa culturala, am inceput sa observ ca dinspre Teatrul National incep sa apara stiri. Mai mult, daca pana de curand cronicile de teatru aproape ca disparusera din presa locala, in ultima vreme ele s-au inmultit, ba chiar de multe ori sub semnaturi noi, ceea ce e un alt semn al reintoarcerii la viata. Iar de curand aflu ca Nationalul iesean a fost selectionat, pentru prima oara dupa multa vreme, cu doua reprezentatii la editia din anul acesta a Festivalului National de Teatru de la Bucuresti, din perioada 2-15 noiembrie. Sigur ca, la prima vedere, multi ar zice ca un asemenea succes e relativ - dar tocmai faptul ca in Iasi a ajuns sa fie considerat un succes de anvergura ofera o imagine sugestiva privitoare la asteptarile pe care le-am avut aici de la Teatrul National "Vasile Alecsandri". Cele doua piese selectionate pentru FNT sunt: Auditia de Aleksandr Galin, in regia lui Claudiu Goga, si With a Little Help from My Friends de Maria Manolescu, in regia lui Radu Apostol.
Daca mai adaug si faptul ca pentru noua stagiune Nationalul a pregatit spectacole in regia unor nume mari, precum cei doi regizori mai sus amintiti, dar si Mihai Maniutiu, Victor Ioan Frunza, Felix Alexa sau chiar Andrei Serban, se gasesc deja destule elemente pentru a vorbi despre o revigorare a teatrului iesean. Nu stiu ce va insemna asta pe termen lung, nu stiu daca salile se vor umple si daca iesenii isi vor recapata increderea in teatrul cel mai reprezentativ al orasului. Dar faptul ca lucrurile au inceput sa se miste trebuie remarcat. Iar in acest context, unele mici rezerve nici n-ar mai trebui pomenite. Chiar daca ele exista inca, pot fi pastrate fie pana la epuizare, fie pana cand, adunandu-se, pot fi argumentate. Deocamdata, nu am tinut sa aduc aici vreo lauda, am vrut doar sa semnalez faptul ca Teatrul National din Iasi incepe sa paseasca spre o normalitate ceruta nu numai de traditie, dar si de un oras obisnuit sa se considere, chiar daca nu intotdeauna foarte indreptatit, "capitala a culturii".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
