Aproape intreaga creatie a lui Alecu Ivan Ghilia este inspirata din istoria plina de lumini si umbre a familiei sale. Misterul, desele intersectari ale realului cu fantasticul, asemanarile cu atmosfera si povestile suprarealiste din scrierile lui Gabriel Garcia Marquez te fac sa te indoiesti ca intamplarile pe care le descrie autorul acestor confesiuni s-au petrecut aievea, in Moldova noastra. (Marcela Gheorghiu)
La vremea cand ne-am cunoscut, Octavian Paler era un tanar exuberant, mergea cu bicicleta, umbla dupa fete. Ne placea sa organizam serbari, sa montam spectacole, in care el era regizorul, iar eu scenograful. Satul lui Paler, Lisa, era foarte interesant: avea doua biserici - una catolica, una ortodoxa - si doua carciumi - de o parte si de cealalta, asa incat fiecarei biserici ii corespundea cate o carciuma. 23 August 1944 ne-a prins in Lisa, unde singurul care avea aparat de radio era preotul catolic. Acolo am auzit discursul regelui Mihai dupa intoarcerea armelor impotriva nemtilor.
Apoi ne-am intors din exil in satul natal si s-a intors si tata de pe front. Totul parea sa fie cum nu se putea mai bine pentru mine. Inainte de razboi, tata fusese guard comunal, adica ala care se ingrijea de taurii primariei. Cand s-a intors de pe front, la sfarsitul lui 1944, cu o atitudine foarte revolutionara, s-a instalat singur primar, in satul care de-acum ducea o acuta lipsa de barbati. In felul acesta l-au descoperit femeile pe tata si, la randul lui, le-a descoperit si el pe ele. Din acest punct a inceput drama bietei mele mame, care a resimtit totul foarte dureros. Si apoi, toata atmosfera aceea cumplita tesuta in jurul zgomotoaselor infidelitati ale tatei, care, povestite mie de catre mama, mi-au umplut, efectiv, cartile - vezi Lumina din adancuri. Am descoperit monologul interior prin Faulkner si l-am probat prin mama. Ea era cea care imi furniza toate informatiile legate de viata din satul nostru - de la lucruri hazlii si amoruri pana la drame si tragedii. Eu insa am vrut sa scap din sat, din locul acela care imi devenise profund nesuferit si in care nu m-am simtit bine decat in primii ani de viata.
O istorie marqueziana
Dar cine era, de fapt, acest tata si cine era mama?
Momentul nasterii mele a fost unul special la mine si, mai cu seama, special la mama. Cand eram grabit sa ies in lume, s-a pornit o furtuna teribila, cu trasnete si fulgere. Mama statea in pat langa geam, un trasnet a lovit nucul de langa fereastra, iar ea, care era o copila, s-a speriat si a coborat cum a putut. Socul i-a provocat travaliul. Nu a mai avut timp sa se intoarca in pat si m-a nascut pe o rogojina - mosita de sora ei, matusa Catinca, si de bunica Maria. Copilul insa nu dadea semne de viata, era vanat si nu respira. Matusa Catinca si bunica Maria s-au speriat si au recurs la un procedeu despre care eu vreau sa cred ca e crestin: m-au slobozit pe geam, adica m-au furat din bratele mortii, de la duhul cel rau, cum ziceau ele (obiceiul era cunoscut in mai multe zone rurale de la noi din tara: pruncul care nu dadea semne de viata se fura de la duhul rau prin darea lui "de pomana", n.r.). Matusa Catinca s-a dus afara, iar bunica m-a dat ei pe geam (asta sa fie motivul pentru care matusa Catinca mi-a fost apoi ca a doua mama?). In tot timpul asta lauza, de durere si de frica, nici nu mai misca, zacea epuizata. Cu toata furtuna - trasnete, tunete, fulgere luminand haotic cerul -, Catinca si bunica Maria au gonit cu mine in brate pana la biserica, unde preotul m-a botezat pe loc, dandu-mi numele de Alexandru. Mai tarziu mi-au povestit ca, dupa ce popa m-a scos din apa am inceput deodata sa plang, iar el si-a facut semnul crucii si a zis: "Minune!".
Mama m-a nascut dintr-o mare dragoste si o mare taina. Dragostea, apoi, a impartit-o intr-un fel cu mine, pe jumatate sau pe sfert: cand ma mangaia, cand manifesta aversiune fata de mine; da, aversiune! Era o alternanta foarte complicata de sentimente in inima ei, iar taina nu am putut-o afla niciodata: cine era celalalt, copartasul la actul creatiei?
Tatal al carui nume il port a aparut in viata mamei pe cand eu aveam un an si jumatate. S-au intalnit intr-un mod neobisnuit. Intr-o zi, mama urca dealul Dorohoiului venind dinspre sat, fiindca avea acolo un capat de pamant de secerat. Urca incet, pe umeri cu traista cu mancare si apa, iar in spate cu o boarfa in care ma ducea pe mine. Din urma a ajuns-o tata, care o vazuse de ceva vreme. Era un tanar chipes, flacau, ceva mai varstnic decat ea. Se intelege ca mama fusese foarte copila cand ma adusese pe lume; o copila care nascuse un copil. Inca se juca pe atunci cu papusile.
Ajungand-o din urma, tata i-a zis: "Unde ti-e omul de te lasa asa singura, incarcata ca un magar, pe caldura asta?", iar ea i-a raspuns: "N-am om". El n-a zis nimic, dar a continuat sa o insoteasca. Cand au ajuns pe camp, mama m-a lasat pe mine la margine, in umbra unui maces, si s-a apucat de secerat, iar el i-a zis: "Eu am sa ma intorc la tine. Daca nu se cutremura pamantul, ma intorc la tine" - si a plecat. S-a dus la treburile lui, in oras. Spre seara, dum, dum, dum, mama i-a auzit pasii apasati, barbatesti. A intrat, mi-a adus mie o jucarie, apoi s-a dus la mama si a intrat in vorba cu ea; i-o fi spus probabil cine e el - unul din cei 11 copilasi ai unui cioban; cat bietul om era in munte cu turmele, femeia lui facuse o pasiune pentru un alt barbat si isi lasase copiii la stana, pierzandu-se in lume fara ca nimeni sa mai auda vreodata de ea; cu el isi facusera pomana niste calugari, luandu-l si crescandu-l la manastire.
Tata era insa complet analfabet. Nu sunt sigur ca mamei i-a povestit atunci totul, dar stiu ca i-a zis: "Daca nu se cutremura pamantul, vin peste o saptamana acasa, la tine, in Ghilia." Intr-adevar, peste o saptamana a venit. Bunica Maria i-a iesit inainte, iar el s-a dus spre ea si i-a zis simplu: "Saru'mana, mama". Cand a iesit mama, a intrebat-o: "Ma recunosti?". "Da." "Ei bine, m-am tinut de cuvant, am venit." Cateva zile mai tarziu erau casatoriti.
Au trecut cativa ani si tata a descoperit ca era foarte iubaret si ca nu putea refuza avansurile femeilor din sat. Asa s-a ajuns la drama mamei.
Exodul
Voiam, asadar, sa plec din sat. Cu tot dinadinsul. Sa parasesc definitiv satul asta unde tata isi impunea vointa cu pumnul si parul, unde nu era duminica la hora care sa nu se lase cu varsare de sange si cu doi-trei morti. De la pricini legate de ibovnici pana la foamea de pamant, totul se rezolva la hora cu o violenta cumplita. Ma sufocam, voiam sa scap, sa fug, descoperisem pictura, frumosul, nu mai suportam primitivismul si salbaticia satului.
Am plecat, destul de tarziu totusi pentru a mai putea da examen la Academia de Arte din Iasi; ceilalti candidati se aflau in probe de o saptamana. Dar l-am cunoscut pe Corneliu Baba si intalnirea cu el a fost sansa vietii mele. Inainte sa ma prezint la Iasi, imi incercasem norocul in Bucuresti. Pasisem insa cu stangul. De la bun inceput, primul contact cu Capitala fusese foarte neplacut, chiar in Gara de Nord niste tiganusi furandu-mi rucsacul de pe umeri. Apoi, cand am ajuns la Institutul de Arte Plastice, probele erau la sfarsit. Am ratat examenul, dar prin mila unei secretare am ajuns la Iasi, la Academia de Arte, unde, cum spuneam, l-am intalnit pe Baba. Nici aici nu am avut parte de sansa de la bun inceput. Am ajuns primul in curtea Academiei Mihailene. Cand m-a vazut, lui Baba i s-a parut ca e ceva in neregula si m-a intrebat: "Da' ce-i cu tine, ma? Tu esti chinez?". Facusem icter mecanic. Eu insa nu stiam asta si credeam ca sunt luat peste picior. Chiar mi-am spus atunci: "Am plecat de la mistocareala din Bucuresti ca sa ajung la mistocareala de la Iasi!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
