Ada Solomon este producătorul celor mai importante filme semnate de Radu Jude – „Lampa cu căciulă” (2006), cel mai premiat scurtmetraj din istoria cinematografiei româneşti, câştigător a peste 50 de distincţii la festivaluri internaţionale, printre care Sundance şi cele de la San Francisco, Los Angeles, Uppsala, dar şi „Alexandra” (2007), selectat la Clemont-Ferrand şi premiat la Oberhausen.
Ada Solomon a mai produs scurtmetraje premiate realizate de Cristian Nemescu („Marilena de la P7”), lungmetrajele de debut ale lui Răzvan Rădulescu („Felicia, înainte de toate”), Paul Negoescu („O lună în Thailanda”), Vali Hotea („Roxanne”), precum şi documentare realizate de Alexandru Solomon („Kapitalism, reţeta noastră secretă”, „Cold Waves – Război pe calea undelor”). În 2013, Ada Solomon a primit premiul Eurimages pentru coproducţie, o distincţie oferită de Academia de Film Europeană care recunoaşte rolul decisiv al coproducţiilor în industria cinematografică din Europa.
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, prezentat la Festivalul de film de la Berlin, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).
„Aferim!” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films şi cu participarea HBO România.
– După „Poziţia copilului”, veniţi la Berlinale cu un nou film, cu o temă total diferită. Aţi ales acest proiect pentru temă sau pentru Radu Jude?
– În primul rând, l-am ales pe Radu Jude sau ne-am ales unul pe altul, pentru că am pornit la drum împreună acum aproape 10 ani şi e foarte interesant că filmul acesta, care este, fără discuţie, cel mai complex proiect la care am lucrat şi eu, şi Radu, porneşte în echipă cu încă cineva care a fost de la început alături de noi, mai exact Florin Lăzărescu, scenaristul filmului, cu care am lucrat la primul film cu Radu, „Lampa cu căciulă”. Este o echipă bună, o echipă care pare că ştie ce face. A părut o nebunie în prima fază, numai că, în momentul în care Radu Jude mi-a spus în câteva vorbe ceea ce vrea să facă, am spus că, orice s-ar întâmpla, filmul acesta îl facem. Oricum ar fi, filmul acesta trebuie făcut şi a fost experienţă extraordinară nu numai lucrul în sine, filmarea, facerea filmului tehnic, clasic, dar, pentru mine, cea mai interesantă parte a fost partea de cercetare şi partea de găsire a surselor şi a felului în care redai o lume aflată la asemenea distanţă, la o distanţă de 200 de ani.
– Din aceste cercetări, există ceva ce aţi descoperit şi v-a rămas întipărit...
– Cel mai puternic lucru şi care mi-a trecut pe la urechi şi poate este un lucru comun, dar cel mai puternic impact este dat de ceva despre care a menţionat şi Radu în conferinţa de presă, că, de fapt, istoria este o perspectivă a celui care scrie partea de istorie. El a încercat să reconstruiască lumea nu dintr-o singură perspectivă, a unui istoric sau a unui cronicar al vremii, ci încercând să acopere din cât mai multe surse, venind din zone cât mai diferite, că erau scriitori din vreme, că erau călători prin ţările române de la acea vreme, că sunt surse istorice care consemnează ceea ce s-a întâmplat. Sigur, consemnatul acesta este din perspectiva chiar mai mult decât pur şi simplu a cronicarului, ci din perspectiva celui care îl angajează pe cronicar.
– Erau însemnări foarte subiective.
– Un anumit fel de a citi şi de a vedea realitatea. Ca şi cum am vorbi astăzi de o publicaţie ce aparţine unui anume partid. Sigur că da, avea o anume direcţie şi un anume mod de a vedea realitatea imediată. În funcţie de cine era la putere, erau angajaţi aceşti cronicari, istoricii vremii, care erau menţinuţi de către cei care erau la putere şi atunci consemnau realitatea, dar dintr-o anumită perspectivă, spunând lucrurile într-un anumit fel, în timp ce călătorii, la fel de liberi ca noi astăzi pe Facebook, aveau un mod de a vedea, dar care era filtrat prin cultura lor, prin bagajul lor de experienţă de viaţă şi nu era la fel cum vede România un călător francez şi cum vede România un călător turc sau rus.
– Partea de cercetare pentru acest film a fost mai grea decât cea de finanţare?
– Au fost foarte dificile amândouă. Cercetarea a fost mai plăcută decât experienţa de finanţare. Totul este bine când se termină cu bine şi sunt foarte fericită că am reuşit să fac această coproducţie regională, respectiv filmul este o coproducţie româno-bulgaro-cehă şi mi se pare extraordinar lucrul acesta. Am încercat în Franţa, am încercat în Germania, nu a fost să fie. În Germania am obţinut nişte fonduri de la una dintre regiuni, dar nu am putut să le folosim, pentru că ele trebuiau să aibă o participare la aproape acelaşi nivel din partea unui distribuitor sau a unei televiziuni germane, iar distribuitorii şi televiziunile germane au considerat că este un risc prea mare filmul acesta şi o propunere mult prea specială, pe care nu reuşesc să o pună într-o cutie. Acest film nu poate fi încadrat într-un singur loc şi de aici în vine şi specificitatea, este un film foarte original ca formă de expresie. Nu este niciun western clasic, nu este niciun film de epocă clasic, nu e niciun film minimalist.
– Dumneavoastră i-aţi găsit un termen?
– Nu..., eu cred că este o snoavă, aşa cum spune Radu (Jude, n.r.), dar e foarte greu să spui „snoavă” în engleză sau în germană. Şi atunci am pierdut finanţarea respectivă, ne-am întors mai aproape de casă şi eu sunt foarte onorată că un juriu din Cehia a găsit important proiectul acesta.
– Ce credeţi că i-a atras pe străini la povestea lui Radu Jude?
– Cred că forţa scenariului, traiectoria regizorului, experienţa mea, nu are niciun sens să vorbim de falsă modestie închipuită, şi faptul că lucrurile pe care le-am făcut eu, sper, că au fost pariuri câştigate şi atunci au pariat şi ei.
– Aţi adus aminte de scenariul puternic al filmului. „Aferim!” a luat o notă mică la concursul CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.).
– Da, a luat o notă foarte mică la CNC, dar nu vreau să îmi aduc aminte.
– Dar acum este în competiţia de la Berlin.
– Da, filmul a fost la un pas să nu fie finanţat de CNC, suma pe care a primit-o în urma concursului de proiecte este aproape egală cu suma pe care am primit-o din Bulgaria, puţin mai mare decât cea pe care am primit-o din Cehia, sunt lucruri adevărate. Nu cred că trebuie să ne încrâncenăm, să ne agăţăm acum de ceea ce a fost. Mi se pare că lucrurile se îndreaptă într-o zonă ceva mai bună în ceea ce priveşte CNC-ul astăzi şi că măcar există cineva la CNC care ştie ce înseamnă cinema-ul, care are respect pentru moştenirea culturală pe care o reprezintă filmele şi care îi respectă pe cineaşti şi nu este într-un război cu cineaştii, care îi susţine şi cred că acesta este un mare pas. Că deocamdată legislaţia este tot mai şchioapă şi că ea îmbătrâneşte pe zi ce trece şi nu mai face faţă realităţilor şi că trebuie adaptată realităţilor pieţei, că fondurile pentru distribuţie sunt foarte limitate şi atunci nu avem de ce să ne mirăm că lumea nu merge la filmul românesc pentru că distribuitorii români nu au cu ce să publiciteze şi să aducă în lumina reflectoarelor un film românesc. Sunt o seamă întreagă de probleme, dar unde nu sunt. Şi continuu să spun: cred că este momentul să ne ocupăm de cinema cu aceeaşi grijă cu care ne ocupăm de teatru şi să se creeze această reţea naţională de cinematografe, ca instituţie separată, ca instituţie independentă şi ca instituţie culturală de utilitate publică, pentru că dacă ea se creează ca entitate de stat comercială este degeaba. Ea trebuie să fie o entitate culturală, cu aceleaşi scopuri în ceea ce priveşte cultura vie românească şi europeană, precum sunt teatrele naţionale.
– Spuneaţi de această reţea de cinematografe. Cum credeţi că va fi primit filmul de publicul din România?
– Eu sper foarte tare că filmul va fi apreciat de publicul românesc, cred că, deşi este un limbaj un pic mai pretenţios, cu arhaisme, este un limbaj foarte accesibil şi foarte amuzant şi care va atrage publicul. Îl va simţi foarte aproape. Pentru mine, asta a fost surprinzător. Că aşa cum vorbesc personajele o limbă care este o limbă veche, cu anumite cuvinte care nu se înţeleg decât în context, totuşi, el vorbeşte o limbă românească şi comunică mult mai firesc şi mai aproape de spectatorul obişnuit decât o fac filmele de actualitate. De ce, nu ştiu să spun: nu ştiu dacă este măiestria lui Florin Lăzărescu şi a lui Radu Jude, dacă e măiestria scriitorilor din care s-au inspirat şi autorilor populari pe care îi citează în scene întregi, în dialoguri întregi din film scenariştii filmului, dar este ceva cu totul special. Plus că un film de epocă este ceva ce place publicului şi aşteaptă. Nu mai vor filme despre comunism, nu mai vor filme într-un apartament şi gata. Şi mai are ceva filmul acesta pe lângă imaginea minunată pe care o semnează Marius Panduru şi decorurile extraordinare ale Augustinei Stanciu, filmul este filmat în nişte zone din România care au apărut destul de puţin.
– Precum Cula Greceanu.
– Da, este Cula Greceanu, este rezervaţia naturală Măcin, este rezervaţia naturală Comana şi alte lacuri şi păduri din jurul Bucureştiului, Ploieştiului, dar şi spre Giurgiu. Sunt multe locuri în care am mers şi mi-a fost confirmat că avem o ţară minunată.
– Aţi fost şi pe platou. Cum a fost relaţia Ada Solomon, producător – Radu Jude, regizor?
– Pe platou a fost un moment de figuraţie pură, ca să văd cum este în faţa camerei pentru o scenă destul de puternică din film, poate cea mai puternică din film. (...) Relaţia a fost mai ales în poveste.
– Ce a însemnat „Aferim!” ca producţie?
– Un buget de aproape 1,4 milioane de euro, cele trei ţări coproducătoare, sprijin de la programul MEDIA al Uniunii Europene, sprijin de la Eurimages, programul Consiliului Europei pentru coproducţii, sprijinul vânzătorilor noştri internaţionali: Beta Cinema, iar din ţară am avut o seamă întreagă de finanţatori cărora le mulţumesc şi fără de care filmul n-ar fi fost gata. (...) Contribuţia esenţială a venit de la Cinema City.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
