Ziarul de Duminică

Acum un veac – oameni şi probleme (XVIII)/ de Ion Bulei

Acum un veac – oameni şi probleme (XVIII)/ de Ion Bulei

Autor: Ion Bulei

16.07.2015, 23:54 125

C. Stere: Despărţirea de Brătianu

Stere nu urmăreşte scopuri polemice. Cu studiul său el îşi face o datorie de conştiinţă. Argumentaţia sa este o excelentă demonstraţie de cunoaştere geopolitică. N-a prevăzut un singur lucru: o revoluţie în Rusia. Dar, dacă s-a declanşat acolo o revoluţie, ce s-a schimbat în intenţiile Rusiei? Ceea ce Stere prevedea că se va întâmpla la sfârşitul primului război mondial s-a întâmplat la sfârşitul celui de-al doilea. La omul politic şi la omul de cultură C. Stere rămâne doar o problemă de plasare în timp a argumentaţiei sale, nu de o situare corectă a realităţilor politice şi sociale europene.  

I.Gh. Duca îl vizite ză la Bucureşti, pe str. Luterană, la dna Scriban. „Mă ţineam dator să fiu indulgent faţă de dânsul, căci era în joc colţul de pământ în care văzuse lumina zilei, pământul părinţilor şi al străbunilor săi, adevărata sa patrie. Basarabia şi situaţia ei reprezentau atunci o dramă îngrozitoare, România nevăzând încă putinţa ca din războiul mondial să iasă dezmembrarea ambelor împărăţii ce ţineau pe fraţii ei subjugaţi. Era silită să aleagă între dânşii şi, alegând, sacrifica deocamdată Basarabia ca să poată salva şi întări restul. Se putea tragedie mai dureroasă? Dacă pe toţi ne zguduia până în fundul inimii, ce trebuia să se petreacă în sufletul lui Stere, care era basarabean? Chiar dacă judecata lui era întunecată, nu era îndreptăţită să fie? Chiar dacă cuvintele lui erau aspre şi calificativele lui jignitoare, nu necesitau ele să fie scuzate? În locul lui am gândi poate ca dânsul, am vorbi poate ca el. Cu oameni care suferă – şi Stere suferea –, eşti dator să fii iertător”.

De dragul provinciei iubite, C. Stere era totalmente intolerant faţă de ceilalţi. În plus, cei care erau la putere erau şi prietenii lui. Şi, se vedea, nu izbutea să-i convingă nici pe ei. La sfârşitul anului 1914, când află sigur că Brătianu se angajează cu Antanta, îi face o vizită acestuia la Bucureşti. Şi, se explică el mai târziu, „tot ce am făcut până în acel moment am făcut cu credinţa că servesc politica susţinută şi de dl Brătianu. Acum însă ştiu că drumurile noastre se despart... M-a primit foarte prieteneşte. Dar de la primele cuvinte am înţeles că nu mi se deschide, caută numai să mă deruteze şi să mă joace şi pe mine... Nu am avut aproape puterea să discut. Am plecat profund nenorocit. Nu am multe legături de prietenie şi rupturile mă costă mult”. Îi spune atunci lui Ionel Brătianu: „Voi lupta pentru politica lui Ion Brătianu împotriva fiului său”. Trece discret conducerea filialei PNL de la Iaşi lui Gh. Mârzescu. Cu acceptul lui Brătianu, desigur, care nu voia să-l piardă definitiv pe Stere şi mai ales pentru o cauză externă. Încercările lui Al. Radovici şi Ion Procopiu de o reîmpăcare cu Stere nu duc la niciun rezultat. Nu se puteau pune de acord două concepţii polare în politica externă. „Ca un om care am deşteptat nădejdile unui popor, care i-am pus în mişcare, i-am asigurat sprijinul fraţilor de peste Prut, puteam eu – ca basarabean şi ca vechi revoluţionar, – în momentul decisiv să plec capul, să mă resemnez? Să samăn îndoiala în inimele lor leale, că eu, Stere, cu ştiinţă i-am înşelat? Mai bine moarte!... pentru cel ce s-a identificat cu lupta împotriva despotismului ţarist, cugetul său nu-i mai poate lăsa nicio alegere... Şi mi se cerea ca eu, basarabeanul..., eu unul din puţinii supravieţuitori ai miilor de tovarăşi căzuţi în lupta năpraznică împotriva despotismului ţarist – eu să mă pun deodată în servicul călăului norodului meu, al aceluia care întrupa pentru mine toate forţele întunecate ale istoriei mondiale! A!”  În 1930 declara că ar face mai curând mii de crime decât să facă o astfel de trădare. (C. Stere, Documentări şi lămuriri. Preludii. Partidul Naţional Ţărănesc şi cazul Stere, 1930, p. 31-32).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO