Ziarul de Duminică

Acum un veac – oameni şi probleme (XVII)/ de Ion Bulei

C. Stere:„Înainte de a fi români suntem europeni?”

Mai aducea C. Stere ca argument al refuzului alianţei cu Rusia: faptul că economiile Rusiei şi ale României nu erau complementare. Dimpotrivă, se bazau pe aceleaşi produse principale la export şi din această cauză „Rusia are interes să împiedice dezvoltarea noastră materială sau să ne împiedice să intrăm în concurenţă cu comerţul ei”, cum bine sublinia Radu Rosetti în studiul său, Acţiunea politicii ruseşti în ţările române...     

La sfârşitul războiului, în cazul în care Rusia ar ajunge să fie învingătoare „suntem cel puţin condamnaţi să ajungem o enclavă rusească, să cădem în vasalitatea de fapt a puternicului imperiu, care va avea în stăpânirea sa cheile Mării Negre şi va domina în Balcani. Acesta, repet, e minimul de rele ce ne aşteaptă”.

Dar care ar fi avantajele unei politici proruse?, se întreabă Stere. Bucovina şi Ardealul? „Nu este român care să nu fie gata de toate jertfele pentru întregirea neamului. Dar chiar dacă am admite că, împotriva intereselor sale vădite, Rusia ar căuta să mărească prin schimbări teritoriale regatul ce stă în calea impulsiunii spre Sud, ceea ce, în ciuda tuturor declaraţiilor oricât de solemne, nu pot crede şi în orice caz n-ar fi decât o aparenţă înşelătoare şi o tranziţie scurtă înainte de desăvârşitul înec în oceanul slav dominat de ruşi – vasalitatea sub ruşi va crea, în condiţiile arătate, pentru românii din Bucovina şi Ardeal, la urma urmelor, un jug mai groznic decât acela sub care zac astăzi, iar noi n-am găsi decât mângâierea unui mormânt comun pentru trunchiurile răzleţe ale acestui neam”.

Ultima consideraţie cu care vine C. Stere în demonstraţia opţiunii sale este aceea că românii reprezentau în acel moment şi nu numai „un mare interes european, de a apăra gurile Dunării şi de a stăvili impulsiunea spre Sud a imperiului ţarilor”. Se poate ca unele puteri apusene, în urmărirea unor interese trecătoare, să scape din vedere acest fapt. „Dar dacă noi astăzi ne vom abate de la misiunea noastră naţională vom pierde acest rol ce ne-a fost dat în istoria mondială şi în loc de a apăra acest post avansat la gurile Dunării am deveni unealta de expansiune a imperialismului rus, prin faptul acesta însuşi am scădea în cumpăna forţelor istorice şi, ca un simplu satelit al împărăţiei moscovite, fără directivă şi fiinţă proprie, ne-am primejdui la sigur existenţa noastră de neam şi de stat”. Altfel spus, într-o atare situaţie întregirea şi unitatea naţională n-ar mai fi fost decât o deşartă iluzie. Stere dă exemplul unui animal rănit, la care tot organismul reacţionează atunci când e rănit pentru a-i vindeca rana. Şi românii ar trebui să facă la fel, concentrându-se asupra Basarabiei, rana deschisă a neamului românesc. În achimbul sudului acestei provincii ruşii au dat românilor Dobrogea. Brătianu şi Kogălniceanu au refuzat schimbul. „Ei au crezut că nu poate fi politică mai primejdioasă pentru o naţiune decât să sancţioneze prin adeziunea ei, fie chiar prin simpla resemnare servilă, încălcarea cea mai brutală a drepturilor ei cele mai sacre actuale, în schimbul momelilor de expansiuni şi măriri pe seama altora”. Laudă iarăşi, a câta oară?, politica înaintaşilor care s-au ridicat împotriva forţei brutale şi care au afirmat hotărât restitutio in integrum. Politica lor şi politica urmaşilor, declară Stere, nu sunt compatibile. Oamenii politici de acum nu erau conştienţi. Greşesc părăsind politica tradiţională. „Eu din parte-mi am credinţa neclintită că greşesc ei şi că ţara va plăti scump rătăcirea lor dacă îi va urma”. Cu atât mai mult cu cât el e convins că victoria va fi de partea Centralilor. Aşa stând lucrurile, era foarte bine dacă România ar fi intrat în război atunci când acesta s-a declanşat. Toată dezvoltarea financiară, economică, până şi fortificaţiile (referire la fortificaţiile din jurul Bucureştilor) pregătise ţara pentru alăturarea de Centrali.

Stere se întreabă ironic dacă „înainte de a fi români suntem europeni?”. Şi constată, cum o făcuse şi P.P. Carp, un fapt revelator, şi anume că fiecare dintre cele trei puteri ale Antantei lupta în războiul care tocmai începuse pentru alt scop şi că ele nu erau unite decât prin inamicul comun, care era blocul Puterilor Centrale, în primul rând Germania. Numai că el observă că nu Franţa va fi puterea hegemon pe continentul european. Supremaţia aici o vor deţine Germania şi Rusia. Şi atunci, din punctul de vedere european, se punea o singură întrebare: dacă în interesul istoriei universale era de preferat hegemonia germană sau cea rusească. Cea din urmă i se pare a arbitrariului. Un simplu ordin ministerial poate să facă ineficace orice lege „pentru că Rusia trăieşte veşnic în stare de asediu, pentru că în ea nu numai că nu este recunoscută libertatea conştiinţei, dar autoritatea poate smulge până şi copiii de la părinţi spre a le da creşterea religioasă şi morală pe care o vrea, pentru că, fără judecată şi fără nicio formă de proces, un cetăţean poate fi ţinut ani îndelungaţi în închisoare, trimis în Siberia sau chiar executat pe care administrativă... Toate noţiunile noastre de drept şi de lege sunt răsturnate. A ne înfăţişa Rusia, această Rusie, ca luptând astăzi pentru democraţie, libertate şi drepturi naţionale? Ce rătăcire!...”. Rusia tocmai sugruma Finlanda, nu îngăduia deschiderea unei şcoli în Polonia, nu recunoştea dreptul la existenţă nici măcar a rutenilor pe care-i credeau „pretinsă naţionalitate”. Erau şaptezeci de milioane de naţionalităţi sub despotismul moscovit. Europeanul avea de ales între două concepţii de viaţă socială şi politică. În această luptă pentru supremaţie Germania reprezenta fondul comun pe care era ridicat edificiul politic şi social al civilizaţiei europene, pe când Rusia era ultimul asalt al despotismului oriental. Pentru Europa, a fi supusă dominaţiei căzăceşti pentru decenii întregi însemna un dezastru. Mai fusese făcută o experienţă după 1815. În cazul României, faţă de situaţia în care se găsea ca stat şi ca neam, ea nu putea promova o politică rusofilă şi nu putea antama o acţiune militară corespunzătoare, pentru că ar fi fost o imposibilitae morală şi o imposibiliatate materială. Şi, după demonstraţia făcută, interesul naţional al României era solidar cu marile interese ale istoriei europene, dispreţul acestor consideraţii fiind o sinucidere.

Stere nu urmăreşte scopuri polemice. Cu studiul său el îşi face o datorie de conştiinţă. Argumentaţia sa este o excelentă demonstraţie de cunoaştere geopolitică. N-a prevăzut un singur lucru: o revoluţie în Rusia. Dar dacă s-a declanşat acolo o revoluţie ce s-a schimbat în intenţiile Rusiei? Ceea ce Stere prevedea că se va întâmpla la sfârşitul primului război mondial s-a întâmplat la sfârşitul celui de-al doilea. La omul politic şi la omul de cultură C. Stere rămâne doar o problemă de plasare în timp a argumentaţiei sale, nu de o situare corectă a realităţilor politice şi sociale europene. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.