Sabina Cantacuzino
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu
1914-1919
Cu un adaos de însemnări 1870-1941
Editura Humanitas
Colecţia Vintage. Ediţia a treia, revăzută, note, indice şi ediţie îngrijită de dr. Elisabeta Simion.
Fiica lui Ion C. Brătianu şi sora lui Ionel, Dinu şi Vintilă Brătianu, Sabina Cantacuzino a început să-şi scrie memoriile, folosind însemnări proprii şi corespondenţa familiei, în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea celebrului ei tată, viaţa privată a numeroasei sale familii constituind subiectul unui prim volum – apărut tot la Editura Humanitas – care acoperă cei 70 de ani cât a trăit marele lider liberal. Întâmplările vieţii obişnuite de la moşia Florica şi mai târziu din casa de la Bucureşti, naşteri, căsătorii şi morţi, sărbători de familie şi baluri, studii în străinătate şi vacanţe, atentate şi războaie, rude şi prieteni, familiile Rosetti, Odobescu, Golescu, Davila, Cantacuzino, Sturdza, Ghica, Alecsandri, Carol I, regina Elisabeta şi personalităţi ale scenei politice, zvonuri şi bârfe din epocă: pe scurt, fapte de mică şi mare istorie trăită, povestite de Sabina Cantacuzino cu vervă şi atenţie pentru detaliu, alături de nenumărate portrete memorabile.
Sabina Cantacuzino (1863-1944) era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu” şi „sora cea mai mare a Brătienilor” – Ionel, Constantin (Dinu) şi Vintilă. A făcut şcoală în particular, după obiceiul timpului, la moşia Florica, iar mai târziu la Bucureşti, cu profesori renumiţi (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-şi studiile cu un examen de bacalaureat susţinut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino.
A învăţat să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei importante colecţii de pictură românească şi de obiecte de artă populară şi contribuind la înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului de artă „Toma Stelian” şi a Universităţii Libere (asociaţie culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferinţe şi concerte).
S-a dăruit asistenţei publice lucrând o lungă perioadă la Aşezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, a fost preşedinta Asociaţiei pentru Profilaxia Tuberculozei şi a avut, în 1914, iniţiativa înfiinţării unui spital pentru tuberculoşi.
Împreună cu alţi membri ai familiei, a rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei militare germane din 1916-1918 şi a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea.
Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din Bucureşti în 1933 (volumul I) şi 1937 (volumul II).
A murit la Bucureşti în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian. Volumul pe care îl prezentăm în acest număr al „Ziarului de duminică” este al doilea al memoriilor şi acoperă perioada Primului Război Mondial, cu precădere a „Războiului României“ (1916–1919). Sabina Cantacuzino a fost martora ocupaţiei militare a Capitalei de către germani (1916), guvernul Ionel Brătianu şi suveranii fiind plecaţi în exil la Iaşi; internată de autorităţi la mânăstirea Pasărea (1917), a revenit peste nouă luni în Bucureşti şi a participat, după armistiţiu, la cele mai însemnate momente de celebrare a Marii Uniri. În raport cu alţi autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeaşi perioadă, Sabina Cantacuzino ocupă un loc special: ca membră a familiei Brătianu, cunoaşte bine mai toate figurile politice importante ale vremii şi este pe deplin convinsă de justeţea ideilor şi demersurilor fraţilor săi (confirmate, la urma urmei, de istorie); pe de altă parte, caracterul integru, principiile ei morale inflexibile sunt o garanţie de judecată dreaptă a oamenilor şi faptelor, despre care povesteşte cu aceeaşi vervă, inteligenţă şi fin spirit de observaţie ca în primul volum.
Cartea a fost completată cu o serie de însemnări răzleţe ale autoarei, începând cu evocarea doamnelor de onoare ale reginei Elisabeta şi sfârşind cu pagini de jurnal privind rebeliunea legionară (ianuarie 1941), şi se încheie cu un arbore genealogic al familiei Brătianu.
„Sabina [Cantacuzino], Tanti Bi (cum o chemam noi cu toţii – copiii), era un personaj extraordinar... Avea o prestanţă de regină. Deşi mică, părea şi devenea chiar, în chip misterios, mare. Era frumoasă ca doamnă bătrână, bătrână, o frumuseţe imperială şi doar aparent distantă, aristocratică... Se plimba repede şi energic, zilnic, la Şosea, de la un capăt la celălalt şi înapoi, sau în pădurea, pe atunci pustie şi minunată, de la Băneasa... Povestea minunat episoade din copilăria lor [a fraţilor Brătianu]... Era foarte cultă. Iubea şi cunoştea muzica în profunzime. În casa ei se dădeau concerte de cameră şi cânta sonate George Enescu... Mai ales avea un mare simţ al dreptăţii şi egalităţii. Ea a organizat şi întreţinut căminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat în ţară. La fel, tot ea a înfiinţat şi şi-a dat timpul şi energia ei totală pentru un cămin de bătrâni, model... Trăia singură de tot în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri şi bibelouri minunate... Avea o vitalitate şi o agilitate absolut extraordinare până s-a îmbolnăvit... Nimeni din familie nu a ştiut că e bolnavă, nimeni... Tanti Bi detesta slăbiciunea, lăcrămarea, văicăreala, mila. Era o stoică.“ (Pia PILLAT, în Sufletul nu cunoaşte distanţele)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
