Peste cateva zile, mai exact pe 8 iunie, Venus isi va pierde fabuloasa stralucire si va trece prin fata Soarelui asternand pe discul acestuia o pata intunecata. Ultimul eveniment de acest fel a fost inregistrat la 6 decembrie 1882.
Venus este, la stralucire maxima, cel mai spectaculos corp ceresc, motiv pentru care, in mai toate culturile antice, planeta a fost asemanata fie cu o femeie frumoasa, fie cu o zeita. La chinezi era Tai Pe (Frumoasa Alba),
iar la babilonieni - Nin-dar-anna (Doamna Cerurilor). Vikingii au botezat planeta cu numele zeitei Frigga, in timp ce mayasii au denumit-o Ishtar (sora Lunii). Numele latin vine tot de la cel al unei divinitati, Venus fiind zeita primaverii si a iubirii.
Spectacolul ocultatiei
Generatia noastra este una foarte norocoasa: tranzitul lui Venus se va repeta peste numai 8 ani, in timp ce urmatorul eveniment similar va avea loc abia in secolul viitor, mai exact in anul 2117.
Singurele corpuri ceresti din sistemul nostru solar care pot obtura lumina venita dinspre Soare spre Pamant sunt Luna si cele doua planete interioare orbitei terestre: Mercur si Venus. Cea mai spectaculoasa traversare a discului solar este, desigur, cea a Lunii. Cand diametrul aparent al Lunii este mai mare decat cel al Soarelui, asistam la o eclipsa totala, cand e mai mic, vedem o eclipsa inelara.
In momentul interpunerii, Mercur si Venus produc eclipse inelare, numite tehnic ocultatii. Aceste minieclipse sunt mai putin spectaculoase, fapt datorat distantelor mari la care se afla planetele fata de Terra. Tranzitul lui Venus este insa memorabil gratie raritatii sale. Daca Luna trece prin fata Soarelui, in medie, de trei ori pe an, iar Mercur de 13 ori intr-un secol, Venus "oculteaza" Soarele de doar doua ori in 130 de ani. Pozitiile in spatiu a orbitei Pamantului si a orbitei lui Venus fac ca o prima pereche de tranzite sa aiba loc intr-un interval de 8 ani, in timp ce urmatoarea pereche survine dupa mai bine de un secol de la cea dintai.
Pe langa spectacolul ocultatiei, doua fenomene vor fi demne de observat anul acesta. Astfel, intre contactele I-II si III-IV va fi vizibil in jurul planetei un halou care apare din cauza refractiei luminii prin atmosfera venusiana. Al doilea fenomen va fi "picatura neagra", vizibila la contactul II-III: desprinderea lui Venus de marginea discului solar nu se va realiza brusc; datorita difractiei, planeta va lasa in urma ei o "codita", la fel ca in cazul unei picaturi de apa desprinse dintr-o masa lichida prin prelingere.
O trecere cu istorie
In celebrele Tabele Rudolfiene, publicate de Johannes Kepler in 1627, acesta a prezis trecerea lui Venus prin fata Soarelui la 7 decembrie 1631. Tranzitele din secolul al XVII-lea nu au fost urmarite prea atent, singurul care a observat trecerea din 1639 fiind pastorul englez Horrox.
Ultima lege a lui Kepler permite calcularea dimensiunilor sistemului solar. Este suficient sa cunoastem o singura distanta intre doua planete sau intre Soare si o planeta pentru a le putea calcula pe celelalte. Distanta dintre Pamant si Soare se poate afla evaluand paralaxa solara.
Edmund Halley a imaginat o metoda de calcul al paralaxei folosind tranzitul lui Venus. Metoda consta in compararea momentelor de tranzit, masurate din locuri cat mai departate ca latitudine. Modelul a fost preluat de toti astronomii vremii si, astfel, tranzitul lui Venus s-a transformat intr-un veritabil eveniment in cursa pentru determinarea celei mai importante distante din Univers la acea vreme: distanta dintre Pamant si Soare.
Doua generatii de astronomi au facut observatii la cele patru treceri monitorizate pana in prezent. Expeditiile realizate cu ocazia tranzitelor lui Venus au adus o contributie directa la dezvoltarea stiintei. Astfel, necesitatea de a stabili coordonatele geografice precise ale locurilor de observatie a dus la cartografierea exacta a unor vaste zone pana atunci necunoscute. Cu ocazia tranzitului din 1769, celebrul capitan James Cook a explorat sudul Oceanului Pacific, a descoperit insulele Hawaii si a declarat Australia posesiune britanica. Le Gentil a descoperit faptul ca un munte masiv duce la deviatia firului cu plumb. Aceasta descoperire a dus, mai apoi, la determinarea masei si a densitatii Pamantului. ?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
