ZF Transilvania

Tarile din UE prefera casele de lemn produse in Transilvania

13.05.2004, 00:00 165



In ultimii ani, piata constructiilor din Transilvania si-a dezvoltat o alternativa importanta, atat din punct de vedere economic cat si al timpului de executie: casele din lemn. Metodele de productie ecologice, precum si prezenta materialelor naturale reprezinta un alt avantaj in optiunea clientilor pentru casele de lemn fabricate in Romania.



Cererea pentru casele de lemn provine in principal din tarile membre UE, fapt dovedit de exporturile realizate de principalele companii in acest domeniu. Companiile transilvanene produc case de lemn pentru Ungaria, Franta, Spania, Italia, Germania, Grecia, Anglia si Austria. Relatia cu firmele si clientii europeni a contribuit la experienta firmelor in prelucrarea lemnului, prin utilaje si instrumente performante, in conform cu standardele de calitate occidentala.





Productie destinata exclusiv exportului



"La inceput produceam doar pentru piata interna. Insa de cinci ani ne-am reorientat catre export datorita numeroaselor solicitari pe care le primeam, mai ales din Ungaria", spune Bege Karoly, directorul de marketing al firmei Apicom din Gheorgheni. Compania sa a produs in 2003 peste 110 case de lemn, si deja au comenzi pentru toa acest an.



Casele de lemn produse la Sf. Gheorghe sunt destinate locuintelor unifamiliale si sunt livrate in proportie de 90% pe piata UE. "De la infiintare si pana in prezent am construit peste 800 de constructii in tarile din UE, iar societatea a inregistrat cresteri exponentiale ale vanzarilor cu pana la 30 de procente de an", spune Deak Jeno, director CLC Sf. Gheorghe. Un sfert din productia destinata exportului ajunge in Ungaria. "Pe piata locala produsele noastre sunt considerate scumpe. In statele din Uniunea Europeana pretentiile clientilor vizeaza un nivel calitativ superior", considera Deak Jeno.



Compania bistriteana M.I.S. Grup exporta in principal in Franta si Spania. "Noi nu realizam case de locuit, ci casute de vacanta. Solicitarile din partea clientilor vizeaza constructiile de lemn de tip apartament. Acestea sunt cautate datorita calitatii sistemului de prelucrare a lemnului", considera Virginia Farcas, director economic M.I.S. Grup. Compania bistriteana a crescut volumul exportului prin calitatea produselor, participarea la targuri de profil sau strategii de marketing in randul clientilor.





Cererea interna are pretentii minimale



Cererea din tara este orientata inca spre casele de vacanta cu pretentii minimale. Interesul pentru casele de locuit este redus si vine in special din randul intelectualilor tineri, cu venituri peste medie, spun principalii producatori de case din lemn. "Cand am decis sa pornim afacerea, piata era haotica si imatura, orientata in special inspre buticuri si case de vacanta ieftine. Din pacate am ramas in urma fata de tarile din UE si din cauza conditiilor de trai si slabei informari din partea potentialilor beneficiari", afirma Deak Jeno.



De altfel, oferta din tara este si ea segmentata pe profilul pietei. Directorul CLC Sf. Gheorghe este de parere ca majoritatea producatorilor mici, cu orientare pe piata interna, nu beneficiaza de dotari corespunzatoare, iar incercarile lor de a livra catre UE se transforma in esecuri din cauza calitatii slabe a produselor si a serviciilor conexe.





20.000 de euro pentru o casa



Pretul este un alt avantaj important al caselor de lemn. O casa de lemn costa de la cateva mii de euro la peste 100.000 de euro. Preturile practicate variaza intre 65 si 195 de euro pe mp, in raport cu materialele folosite si posibilitatile de imbunatatire. Cele mai solicitate case produse de Apicom au suprafata de 120 mp si costa intre 12 - 18.000 de euro, in functie de structura de rezistenta, de grosimea peretilor sau de finisajele pe care le realizeaza compania. "Clientii nostri isi pot alege structura de casa preferata, in functie de posibilitati. Apicom ofera 5 tipuri de structuri pentru casele din lemn, in functie de preferintele si necesitatile clientilor", declara directorul de marketing Apicom. Cea mai ieftina casa de vacanta produsa la Bistrita are o suprafata de 19 mp si valoreaza 1.200 de euro, iar cea mai scumpa ajunge la 18.000 de euro.



"Cererea difera in functie de specificul cultural al zonei in care exportam, de aceea nu avem o oferta unica de preturi", considera Deak Jeno. Casele construite la Sf. Gheorghe sunt diferite din punct de vedere structural, arhitectural, al materialelor folosite, dar si al izolatiilor.





Investitii importante in tehnologie moderna



"Fara o investitie de minim 500.000 de euro nu se poate face productie de case de lemn pentru export. Este nevoie de tehnologie de ultima generatie ce consta in instalatii de uscare a lemnului, de prelucrare si de proiectare, dar si spatii de lucru adecvate", spune Virginia Farcas. In urma acestei strategii, M.I.S. Grup a obtinut in 2003 o cifra de afaceri de 160 de miliarde de lei.



Investitiile CLC au avut ca punct central tehnologia de productie. Astfel, in 2003, compania a investit peste 10 miliarde de lei in utilaje moderne de fabricatie, iar in 2004 alte 3 miliarde de lei. "Din 2 000, de cand am cumparat prin lichidare judiciara fabrica de la Sf. Gheorghe si pana in prezent, am investit peste 30 de miliarde de lei in dotarile corespunzatoare", spune directorul CLC Sf. Gheorghe. Politica investitiilor a dus la o crestere a cifrei de afaceri, care in 2003 s-a ridicat la 48 de miliarde de lei.



Apicom si-a dublat cifra de afaceri in 2003, ajungand la 170 de miliarde de lei. "Casele de lemn detin un sfert din volumul vanzarilor, realizate de Apicom. Deocamdata nu am contabilizat profitul, pentru ca il reinvestim in mod continuu ", spune Karoly Bege.





Principalii producatori de case de lemn din Transilvania



CaseLemn Constructii din Sf. Gheorghe a aparut pe piata in 1990. In prezent, compania are 150 de angajati si se intinde pe o suprafata de 6 hectare. Apicom s-a infiintat in 1991, in Gheorgheni. Uzina companiei este amplasata in localitatea Ciumani din judetul Harghita, se intinde pe o suprafata de 45.000 mp si are un colectiv de 175 de angajati. Facilitatile de productie cuprind doua gatere, doua uscatorii de lemn, trei hale pentru productie si doua depozite pentru produsele finite. M.I.S. Grup si-a inceput activitatea in productia casutelor de vacanta in 2001, la Bistrita.



In Romania productia caselor de lemn a inceput sa se dezvolte de abia in anii '90. Informatiile preluat de la Institutul National al Lemnului demonstreaza ca tara noastra dispune de cantitati importante de lemn, iar cresterea anuala este de 30 de milioane de metri cubi pe an. Avantajele caselor de lemn sunt executia usoara cu posibilitati de prefabricare sau industrializare, montajul rapid si costurile reduse - 150 de euro/mp comparativ cu 400 euro/mp, pentru casele construite cu materiale traditionale. Lemnul este un material de constructii modern, cu o buna rezistenta in timp (aproximativ 60 de ani, dupa INL)Casele prefabricate din lemn realizate in sistem industrializat au aparut pe piata mondiala in anii '60. Aceste tipuri de locuinte au o mare traditie in tarile nordice si America, unde aproximativ 60% din constructii sunt in acest fel. In Europa Occidentala, cererea pentru casele de lemn a luat amploare mai taziu, iar in ultimii zece ani, piata acestora a crescut de la 1-2% la 10%.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO