ZF Transilvania

Investiţii de peste 10 mil. lei pentru dotarea spitalului clinic de recuperare din Cluj-Napoca

Investiţii de peste 10 mil. lei pentru dotarea...

Autor: Laurentiu Cotu

10.10.2019, 17:27 86

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, subordonat Consiliului Judeţean Cluj, a finalizat investiţii de aproximativ 10,4 mil. lei (2,2 mil. euro) pentru dotarea cu echipamente necesare. Astfel, au fost achiziţionate un sistem de radioscopie, ecograf portabil, aparat de anestezie, două ecografe, monitoare pentru funcţii vitale, defibrilatoare automate, dar şi alte echipamente medicale.

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj a fost dat în folosinţă în luna mai a anului 1978 şi este format dintr-un ansamblu de construcţii cu o suprafaţă totală de 23.097 mp. Spitalul oferă servicii medicale de recuperare, având ca obiectiv prevenirea sau reducerea la minim a consecinţelor fizice/funcţionale/ psihice/socioprofesionale rezultate din apariţia unei boli. Anual, în cadrul spitalului de recuperare din Cluj-Napoca sunt spitalizaţi 11.000 de pacienţi şI circa 60.000 de pacienţi sunt trataţi ambulatoriu.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO